Aforismul zilei - Vasile Băncilă

 

O cenușăreasă în pantofi de mort…

 

Așa va ajunge Cultura… Cultura ca formă de manifestare, prestanță, rezistență în timp, nu actul de creație singular… Și nu vom avea două „culturi”… Pentru că un neam, o țară, o istorie nu se pot raporta în timp printr-un panteon cu două culturi… Sunt, într-adevăr, mai multe „drumuri”… Dar unul singur asigură existența operei și transmiterea ei către următoarele generații… Și nu trebuie pus un semn de egal între Cultură, ca fond patrimonial al unei națiuni, și actul de creație nefinalizat, afișat ca stare de căutare… Veșnica stare de căutare a autorilor-sinecură din literatura de sertar… E drept, mereu vor fi mai mulți epigoni, impostori, profitori fără o operă reală, finală, fie și culeasă postum de pe șervețelele lamentărilor, decât scriitori și oameni de cultură cu mesaje peste timp… Cu opere, cu lucrări lăsate moștenire generațiilor următoare…

În timpul pandemiei, „cenușăreasa” a devenit mai palidă, mai trasă la față… Mai neîngrijită cu sine, cu imaginea, cu binele ei… S-a hrănit cu speranțe, apoi cu iluzii… S-a hrănit cu ele pentru a se minți că, poate „mâine”, va fi mai bine. Iar greul de acum, de care nu-i păsa nimănui cum zvârcolește stomacul, a fost depășit doar cu gândul creației acelui „orice ar fi”…

Au fost atâtea promisiuni guvernamentale, politice, de „sistem”… Atâtea „inițiative”… Dar nimic concret… Doar liste de cuprindere în nimic a scriitorilor, chipurile pentru a-i identifica și sprijini pentru depășirea crizei pandemice… Și gustul amar al înfrângerii de dinainte de prima victimă a pandemiei, când, în vreme ce scriitori și artiști erau trecuți pompos în fel și fel de baze de date, maneliștii și lăutarii kitschurilor încasau sinecuri lunare…

Iar acum această nouă lovitură… Dar, nu-i așa?, scriitori sunt obișnuiți în a-și duce umerii împovărați de greutăți și nedreptăți pentru a mai ridica măcar o sprânceană de revoltă… Pentru mulți, furia a trecut de mult… Ea este undeva departe, dincolo de ei, iar ei în sferele de creație în care contează doar ceea ce vor lăsa ca mesaj… Dar sistemul nu are nici o scuză! Mai ales în forma de sfidare continuă a scriitorilor… Acel sistem care i-a lăsat oricum să se descurce după cum a putut fiecare dintre ei, zgândărindu-i cu promisiunile de ajutorare, și care, acum, promovează oficial actul culturii în forma politică dintre „intra-” și postpandemic. Cu alte sinecuri… Cu drojdia unor drojdieri ce se afișează cu gogoșile umflate a ceea ce flutură ei ca fiind cultură… În mod real, doar un nou mijloc de protejare a veșnicului autor fără operă…. De fapt, același laitmotiv cultural românesc… „Cine poate oase roade”… Singura condiție, cât mai mult zgârci și unsoare politică…

Legea promulgată de Klaus Iohannis, pentru acordarea de către autoritățile centrale și locale de burse de studiu, de creație și „granturi” de călătorii a venit, nu ca un scripete pentru a sălta măcar un colț din placa de mormânt de peste (deocamdată) picioarele cenușăresei, ci drept sinecură cu adeziuni de grup (politic, cel mai probabil) pentru „nemuritorii” scriitori ai literaturii moarte prin sertare. Moartă – în cel mai fericit caz, în fapt inexistentă…

De ce să acorzi fonduri sinecură prin hemoragiile bugetate ale unor instituții nonculturale dar și aculturale la nivel de cunoaștere și profunzime?… Evident pentru a hrăni noua clasă de aplaudaci… Pentru că între rosul oaselor se aplaudă, nu?!… Iar acest grant de sinecuri centrale și locale, bugetat politic, va fi folosit, majoritar, pentru promovarea nonvalorilor și a nonliteraturii… La nivel local – acolo unde sinecurile au atins întotdeauna forme aberante în raport cu demnitatea națională, cu istoria noastră, cu respectul față de reperele și valorile tradiționale… Așa cum ar fi, de exemplu, la nivelul autorităților locale maghiaro-secuiești, care inventau programe „culturale” strict pentru a finanța maghiarizarea Ardealului, dar care acum vor putea distribui, fără a răspunde, fără a avea o justificare a cheltuirii banilor publici, toate acele semințe „culturale” de deculturalizare și deromânizare… Un proces ce se va cocoța pe ramurile imposturii și nonvalorii până sus… Până la nivel central… Și unde scriitorii din cultura reală nu vor putea decât să-și mijească ochii spre nimicul creației celor ce se vor lăfăi cu frământarea pe bani a nimicului…

Un program care nu sprijină nici actul creației reale, nici finalizarea ei în forma tipărită ori multimedia (digitală ori audio)… Pentru că editurile nu vor primi iarăși nimic, mai ales că nici „bursele” nu vor trebui finalizate de beneficiarii lor nici măcar cu un manuscris formal…

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Cultura, medicul și... Evanghelia

1. „Oamenii sunt convertiţi la Dumnezeu nu pentru că cineva a putut să le dea explicaţii strălucite, ci pentru că au văzut în El că lumina, bucuria, profunzimea, seriozitatea şi iubirea, care sunt singurele care dezvăluie prezenţa şi puterea lui Dumnezeu în lume. Lumea aceasta, prin toate mijoacele sale de comunicare, ne îndeamnă: Fii fericit, ia-o domol, urmează calea cea mai simplă! Hristos spune în Evanghelie: Alege calea cea strâmtă, luptă şi pătimeşte, pentru că aceasta este calea, singura fericire adevărată".

 Alexander  Schmemann (1921-1983),

preot, profesor, scriitor, influent creştin ortodox. De la  1946-1951 a predat la Paris, iar apoi la New York. În învăţăturile şi scrierile sale a căutat să stabilească legăturile strânse dintre teologia creştină şi liturghia creştină. Este originar din Estonia, dintr-o familie de ruşi emigranţi albi. Bunicul lui a fost senator al Consiliului de Stat, iar tatăl său un ofiţer imperial. De mic, împreună cu familia se stabilesc în Franţa unde este educat la şcoli ruseşti şi franţuzeşti. În perioada 1940-1945 a deveni student la Universitatea din Paris, iar licenţa a avut ca temă: "Teocraţia şi Imperiul Roman de Răsărit". A fost hirotonit preot în anul 1946, după care devine profesor la Institutul Sf. Serghie, apoi la New York City. Aici va lua postul de decan, pe care-l va deţine până la sfârşitul vieţii. Pentru întrega sa carieră primeşte mai multe onoruri şi diplome care-l definesc ca un erudit al timpului. A fost observator ortodox pentru Conciliul Vatican II al Bisericii Catolice. A fost activ la stabilirea Bisericii Ortodoxe din Rusia şi la obţinerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ruse în 1970. După emigrarea sa în Occident prietenul adevărat al lui a fost Aleksandr Soljeniţîn. A publicat sute de articole, foarte multe cărţi, printre care "Pentru viaţa lumii" care a fost tradusă în 11 limbi.

+ + +

2. „În situaţii limită de cutremur, războaie, nenorociri, medicul pentru prima dată ţine locul lui Dumnezeu”.

Raed Arafat (1964 -),

medic român de origine palestiniană, născut în Siria, specializat în anestezie-terapie intensivă. A crescut în Nablus, Cisiordornia, iar la vârsta de 16 ani a emigrat în România în 1981 pentru a studia medicina. În septembrie 1990 a început să pună bazele Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) la Tg. Mureș, devenit ulterior serviciul medical național de intervenție rapidă. Actulalmente este subsecretar de stat în Ministerul Sănătății Publice. Pentru o perioadă scurtă a fost și ministru interimar al Sănătății.

+ + +

3. „Lupta pentru cultură nu este altceva decât lupta pentru existenţa naţională. Şi precum caracterul naţional se manifestă în limba, în modul de gândire şi simţire, în datinile şi moravurile, în tradiţiunile şi idealurile naţionale, în poezia şi industria, în portul naţional, aşa şi cultura naţională aşa să îmbrăţişeze întreaga viaţă naţională în toate manifestările ei".

Alexandru Mocioni (1841-1909),

jurist şi om politic, deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentului de la Budapesta, unde a intrat pentru prima dată la vârsta de 24 de ani. A propus și a sprijinit înființarea unui Partid Național al românilor din Banat și Crișana, al cărui președinte a fost timp de patru luni, a militat pentru drepturile românilor din Banat și Transilvania. Familia sa macedo-română, a mocioniștilor, este originară din provincia Aspropotam a Tesaliei, numele ei inițial fiind, se pare, Muciu sau Muceană, Mocioni fiind forma românească. A oferit zeci de burse de studii pentru studenții români. Împreună cu membrii familiei sale au donat 60.000 de coroane peentru clădirea Catedralei Ortodoxe din Sibiu, 24.000 de coroane pentru conducerea Muzeului stra din Sibiu, 12.000 de coroane pentru înființarea liceului din Brad și a susținut Ateneul român național din Timișoara. Drept recunoștință, în anul 2009, i s-a reamplasat bustul său în Parcul Central din Timișoara.

Părintele Ilie Bucur Sărmășanul-Mureș

Prof. Olimpia Mureșan-A.S. Baia Mare-Maramureș

Cultura, prima putere în stat

Academia Română a propus în urmă cu nouă ani ca 15 ianuarie să fie decretată Ziua Culturii Naţionale. Ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu era sărbătorită cam la fel şi înainte de a fi decretată zi naţională pentru cultură.

Parlamentarilor nu le-a trecut prin cap să o declare zi liberă. Nu i-a venit niciunui guvern ideea să lanseze nişte proiecte dedicate Zilei Culturii Naţionale.

S-ar putea spune că este lăsată la cheremul fiecărei şcoli, a unor biblioteci, a unor instituţii de cultură, dintre care multe destul de obscure, să facă ce le trece prin cap.

De ce nu a prins această idee de zi a culturii naţionale? Cu toate că, în termeni absoluţi, cultura este prima putere în stat. Evident la modul simbolic. Mai degrabă s-ar putea spune că este prima putere în istorie. Statele vin şi trec, cultura rămâne egală cu sine.

În realitate din cele 365 ale anului toate ar merita să fie decretate zile ale culturilor naţionale. Cultură se face în fiecare zi sau nu se face deloc. Există însă nişte date simbolice. În cazul literaturii sunt marcate zilele de naştere ale scriitorilor. Mai puţin se întâmplă acest lucru în cazul artiştilor plastici, în cazul marilor muzicieni, al marilor actori. Acest lucru arată forţa literaturii în faţa altor arte. Pentru că lucrează cu un material la îndemâna oricui, cuvântul. Scrisul este regele artelor, este modalitatea de prezentare a istoriei.

De câteva luni de zile Informaţia Zilei scoate din arhive vechi publicaţii din care selectează articole despre trecutul îndepărtat. Cum ar putea fi cunoscut altfel trecutul dacă nu prin ceea ce s-a scris? Aşadar, când ziua de naştere a poetului, publicistului Mihai Eminescu a fost aleasă ca zi naţională Scrisul s-a decretat a fi cea mai importantă descoperire a omului.

Pentru a intra în conştiinţa publică ar fi fost nevoie să fie decretată o lună a culturii naţionale. În acest fel, de exemplu la Satu Mare în cadrul lunii culturii naţionale s-ar fi putut sărbători anul acesta o sută de ani de la moartea poetului Ady Endre. În cadrul lunii culturii naţionale se încadra şi dr. Vasile Lucaciu, născut în data de 21 ianuarie.

Cea de-a noua ediţie a Zilei Culturii Naţionale  nu se deosebeşte în mod substanţial de alte ediţii. Satu Mare se încadrează în curentul general, serbări şcolare, flori la busturile poetului, recitări, câteva simpozioane formale. Nimic ieşit din comun.

Presa, la rândul ei, face ce a făcut în general, anunţă ce manifestări au avut loc. Întâmplarea a făcut ca marţi, deci în data de 15 ianuarie, să fi fost constituită Asociaţia Ziariştilor, Artiştilor şi Scriitorilor Sătmăreni, la care au aderat istorici, profesori, alţi oameni de cultură. Poate că anul viitor ne vom aduce aminte de Ziua Culturii Naţionale şi o vom sărbători prin extensie de la poetul Eminescu la poetul Ady Endre. Pentru Satu Mare, ianuarie ar putea fi luna culturilor naţionale. Am ieşi în felul acesta din obişnuit, pentru că Satu Mare este un judeţ diferit de alte judeţe. Acest lucru ne oferă o identitate proprie. Originalitatea presupune şi efortul de a o susţine prin fapte de cultură. Poate că anul viitor în locul calendarelor şi agendelor se vor cheltui banii pe nişte almanahuri, româneşti, maghiare, germane, fiecare cum le poate scrie, ca să rămână ceva dovezi scrise în urma noastră despre multiculturalitatea judeţului Satu Mare.

Aş termina prin a spune că în cei nouă ani de când există o zi a culturii naţionale nu s-a reuşit atragerea politicienilor la manifestări, atâtea câte sunt. De fapt 15 ianuarie cade în timpul vacanţei parlamentare şi toţi politicienii care se respectă sunt undeva prin străinătate, la schi, sau în ţările calde la plajă. Orice cultură naţională se face dincolo de politică. Asta ne dă speranţe.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Satu Mare

EVENIMENT SPECIAL: Tradiție și cultură maghiară, la Câmpulung la Tisa

 Câmpulung la Tisa a găzduit ieri un eveniment inedit. Comunitatea maghiară a organizat un spectacol prin care au adus în prim plan tradiția și cultura maghiară în Țara Maramureșului. De la eveniment nu au lipsit cântecele tradiționale și preparatele specifice zonei.

Evenimentul ”Tradiție și cultură maghiară” face parte din cea de-a VII-a ediție a festivalului Drumul lung spre Cimitirul Vesel de la Săpânța. Manifestările au fost organizate nu doar pentru maghiari, ci pentru toți cei curioși să cunoască această cultură. Îmbrăcați în costume tradiționale, cu cântece și dansuri popualre, așa și-au întâmpinat maghiarii din Câmpulung la Tisa oaspeții.

Activitățile artistice au fost pregătite de ansamblul Buzavirag  în colaborare cu tinerii din Câmpulung la Tisa. La finalul manifestărilor toți cei prezenți au fost invitați să deguste preparate culinare specifice comunei.

                                                                                   Dana BERCI

Preluare http://maramedia.ro/eveniment-special-tradi-ie-i-cultura-maghiara-la-campulung-la-tisa

CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE LA ULMENI-MARAMUREȘ

De la sfârșitul antichității, pe parcursul evului mediu și până în a doua jumătate a secolului XIX-lea, învățământul și școala erau strâns legate de biserică, primii învățători fiind de fapt preoții. Cum era si normal,cărțile tipărite în spațiul românesc și, implicit în zona noastră, au fost de factură religioasă. Astfel, parohia Ulmeni-Țicău este prima din zonă în care apare carte tipărită în limba română. „Cartea românească de învățătură – Duminicile de peste an si la praznice împărătești și la sfinții mari”, a mitropolituluiVarlaam, tipărită la Iași, in 1643, este cartea la care făceam referire mai sus.Într-o conscripție școlară din anul 1700 se menționează o întreagă rețea de școli sătești pe teritoriul fostului comitat Sătmar, printre care și localități ce aparțineau de plasa Baia Mare, între ele fiind amintită școala din localitatea Țicău,cu vechime de un an, avându-l ca învățător pe Gabriel Pop, de confesiune greco-catolică. A fost prima școală atestată documentar pe teritoriul comunei. Învățământul în limba română va lua avânt în Transilvania în special după intrarea în vigoare a celebrei “Ratioeducationis” (1777) a Mariei Tereza, o reformă ce avea să pună în valoare perioada monarhiei luminate a împărătesei austriece. De altfel, dominația habsburgică în Transilvania avea să se arate net superioară, prin consecințele ei, autorității țariste sau otomane care s-au exercitat asupra Moldovei sau Țării Românești.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea se organizează învățământul românesc pe lângă biserici, în locuințele cantorilor, care ocupau și funcțiile de învățători, fiind plătiți de către părinții copiilor. Printre primii cantori-învățători sunt amintiți Sas Vasile si Cupcea Alexandru;numărulelevilor varia intre 15-20, la nivelullocalității. Într-o altăconscripțieșcolarădinanul 1867, se aminteșteexistențauneișcolidinlemn, cu un efectiv de 50 de copii, fiindamintit si învățătorul, fără ca numeleacestuiasă fie precizat. Se știeastăzifoartesigurcă este vorba de școalaconfesionalăgreco-catolică, aceastaavândo singurăsală de clasă. Pentru a-și exprima acordulînlegăturăcubeneficiile morale ale învățământuluiconfesional, locuitoriiromâni de confesiunegreco-catolicădinUlmeni, au trimis o declarațieînacest sens episcopuluidin Gherla, prinprotopopulNoțigului, VasileGheție. Școalaconfesională a funcționatla Ulmenipânăînanul 1912.

Cel mai vechi învățător român din localitatea Ulmenia fost Cristea Gheorghe ; tatăl său, Mihai Cristea, a fost preot până în anul 1840. În anul imediat următor revoluției de la 1848, Gheorghe Cristea a fost înlocuit în funcția de învățător de un anume Șoimu, om cu mai multă pregătire, primul rămânând cantor bisericesc în Ulmeni. Din anul 1875, treburile școlii locale  au fost preluate de către învățătorul Vasile Sas, fiu de țăran vrednici și înstăriți din Ulmeni, care urmase cursurile școlii normale la Vlădicia din Gherla. Concomitent, timp de 2 zile pe săptămână, acesta a fost învățător și în satul Țicău. Cu efective destul de reduse funcționează școala și în anul 1886-25 de copii, când este atestat un alt învățător, pe nume Vasile Moldovan, cantor fiind la biserică , fostul învățător, Vasile Sas, până în anul 1899. De la dascăl, copiii învățau, pe lângă carte, altoitul pomilor, stupăritul, cioplitul, împletitul, ș.a. Sala în care se realiza instrucția și educația elevilor se muta de multe ori, de la un țăran creștin la altul, în căutarea unor condiții mai bune. Așa s-a întâmpat, de exemplu, în timpul învățătorului Vasile Sas, când din lipsă de spațiu școlar, corespunzător, acesta aduna copiii în propria casă. Încălzitul singurei săli de clasă se realiza prin contribuție individuală,  fiecare copil aducând lemne de acasă. Curățenia era, de asemnea, realizată de către elevi, iar întreținerea, de către locuitorii satului. Învățătorul era zilnic invitat să ia masa la părinții copiilor, deoarece nu avea salariu de stat. Serbările școlare  erau interzise, singura zi festivă fiind atunci când se dădea examenul școlar, în fața părintelui protopop.

          Legea Appony din anul 1908 va avea efecte dezastroase pentru învățământul în limba română; acesta va fi interzis, tot tineretul școlar fiind obligat să învețe în limba maghiară. Acest lucru se întâmplă și în Ulmeni, în anul 1912, elevii trebuind să renunțe la învățământul în limba română, trecând la cel în limba maghiară. Sigur, această lege nu urmărea altceva decât deznaționalizarea elementului românesc din  Ardeal. Alți învățători care și-au desfășurat activitatea în această perioadă tulbure, au fost Ioan Mateșan, Costan Păcurar, ș.a.

          După realizarea istoricului act de la 1 Decembrie 1918 va fi reluat învățămâmtul în limba română. În anul 1919 se construiește o școală cu o sală de clasă și, alături de aceasta, locuința dascălului. Este pentru prima dată când sunt menționate în activitate două cadre didactice, Ștefan Șuteu și Alexandru Boitor, ce aveau de îndrumat un număr de 50 de copii. Tot în această perioadă a luat ființă o grădiniță de copii, care avea ca educatoare, pe Luiza Covaciu, fiica primarului la aceea dată. Acestea sunt primele cadre didactice care apar cu retribuție plătită de stat.

          Între anii 1921-1922, a fost construită o școală nouă din cărămidă și piatră, acoperită cu țiglă, ce avea o sală mare de curs, în care încăpeau până la 100 de copii, și o locuință pentru învățător, acesta fiind Ștefan Setiel, originar din satul Tohat. În anii următori ai perioadei interbelice, atunci când la conducerea Ministerului Învățământului s-a aflat Dr. Constantin Angelescu, numărul școlilor a crescut simțitor; se poate vorbi de o explozie a rețelei școlare, în contextul în care, covârșitoarea majoritate a românilor (peste 80%), erau neștiutori de carte. În perioada ministeriatului său (1922-1926), au fost construite nu numai școli gimnaziale, ci și școli normale, care să pregătească învățători. A fost o perioadă de emulație culturală, guvernarea liberală a lui Ion I. C.(Ionel) Brătianu încercând să mai recupereze din handicapul temporal în care se găsea societatea românească.

          În cursul anului 1938, s-a mai construit încă o sală mare de clasă, pentru ca în anul următor, 1939, zestrea școlii să se îmbogățească cu încă 3 săli de clasă.

          În perioada dominației horthyste (1940-1944), școala românească a fost închisă, redeschiderea ei realizându-se la 20 Noiembire 1944, toți copiii români înscriindu-se  la școală.

          În anul 1927, s-a construit la Mânău, pe locul vechii școli de lemn, o clădire nouă, cu două săli de clasă și locuință pentru cadrele didactice; este vorba despre cele 3 cadre didactice retribuite de către stat.

În satul Vicea, învățământul pe lângă biserică se organizează în anul 1858. În perioada 1924-1925, a fost construită școală care avea 27 de elevi, iar ca învățătoare, pe Bud Mărioara. Din anul 2009, o nouă școală a fost dată în folosință.

În satul Tohat, se construiește pe locul vechii școli de lemn, în anul 1938; actualul local de școli a avut la început o sală de clasă și o locuință pentru singurul învățător care preda la toate clasele.

În satul Țicău nu a existat un local propriu pentru școală până în anul 1945, când prin exproprierea moșierului Pecsi Sigismund, castelul acestuia a fost transformat în unitate de învățământ. Multă vreme, această locație a reprezentat sediul pentru școala din localitate. Pentru populația de etnie rromă, s-a construit cu fonduri europene, școală și grădiniță.

În perioada dominației Horthyste (1940-1944) în școlile din Ulmeni, Mânău și Arduzel, a fost introdus samavolnic, învățământul în limba maghiară, semn că se dorea continuarea procesului de maghiarizare, început după 1908, prin legea Appony,proces întrerupt în anul 1918.         

Anul 1960 aduce generalizarea învățământului obligatoriu de 8 ani, concomitent cu creșterea bazei materiale alocate învățământului. În toate localitățile mari mari ale comunei, s-au construit localuri noi de școală, s-au extins spațiile existente. Astfel, la Chelnița, în anii 1960-1961, a fost construită clădirea școlii actuale, cu 4 săli de clasă și două săli pentru învățământul preșcolar. Tot în aceea perioadă, se extind localurile școlilor din Mânău, Arduzel, Someș Uileac, cu câte două săli de clasă, asigurându-se și o mai bună dotare a unităților cu material didactic și mobilier școlar.

În penultima decadă a secolului al XX-lea funcționau în comună un număr de 12 unități școlare: școala cu clasele I-X, la Ulmeni, 6 unități cu clasele I-VIII, 5 unități cu clasele I-IV si 10 unități preșcolare. Totodată, la școala de centru, existau 2 ateliere școlare, unul de lăcătușerie și altul de croitorie, in care se desfășura practica productivă de către elevii claselor a IX-a și a X-a.

Baza materială a școlilor de pe cuprinsul comunei Ulmeni, în anul 1985, a fost estimată la 5.158.178 lei, din care clădiri in valoare de 4.099.902 lei, mașini, utilaje și instalații de lucru pentru dotarea celor două ateliere, în valoare de 89.964 lei iar pentru dotarea laboratoarelor de Chimie, Fizică si Biologie, a cabinetelor de specialitate, au fost procurate aparate si instalații de măsură, control si reglare, în valoare de 73.250 lei, la care se mai adaugă materialul didactic confecționat de către cadrele didactice sau cel procurat prin autodotare.

În anul școlar 1985-1986, populația școlară a comunei a ajuns la 1752 elevi și preșcolari, acestia fiind instruiți și educați de un număr de 91 cadre didactice, toate calificate, majoritatea având gradele didactice II sau I. Această explozie de natalitate se datorează faptului că, la unitățile economice de pe teritoriul comunei activa multă populație tânără, din comună sau chiar din satele învecinate,populație care s-a stabilit definitiv în Ulmeni. De altfel, blocurile de locuințe au fost construite în totalitate în perioada comunistă.

Concomitent cu extinderea rețelei de învățământ și cu generalizarea învățământului de 10 clase, s-a dezvoltat si activitatea de culturalizare a maselor sătești. Acest lucru s-a realizat cu mare succes in cadrul Căminului Cultural, construit in anul 1933, la inițiativa colonelului doctor Florian Ulmeanu, fiu al comunei,stabilit in București.

Născut la Ulmeni, la 3 noiembrie 1903, doctor docent Florian Ulmeanu, a fost unul din fondatorii si animatorii Facultății de Medicină sportivă din București. Lucrările sale de specialitate au fost recunoscute și elogiate în țară și în străinătate, fiind premiate în 1936 de Academia de Medicină a Franței, iar în 1970, de Federația de medicină a sportului din Italia. Patriot înflăcărat si neobosit animator cultural in cadrul Societății Culturale ASTRA, Florian Ulmeanu reunește tineretul din comună și din împrejurimi creând o societate culturală intitulată “Tinerimea din Ulmeni și din jur”,înființând în mai multe sate, biblioteci și înzestrând cu material didaticdemostrativ mai multe școli primare.

În anul 1931, datorită intervenților făcute de către doctorul Florian Covaciu-Ulmeanu, Societatea ASTRA din Zalău,a construit monumentul poetului Petre Dulfu, la Tohat. În cadrul unei ședințe de mai mare amploare a Societății “Tinerimea”, ținută în anul 1933, s-a luat decizia construirii unui monument în centrul comunei, dedicat celor care s-au jertfit în timpul primului război mondial. Fără a avea sprijinul efectiv al autorităților, in anul 1933, Societatea “Tinerimea”construiește actualul Cămin Cultural, cunoscut sub numele de “Casa Națională”, al cărui președinte a fost dr.Ion Covaciu.

Legătura aproape indisolubilă a Societății Tinerimea cu Societatea ASTRA, s-a consolidat prin alegerea în anul 1936, ca președinte de onoare, a Elenei Pop de Băsești Hossu-Longin, neobosită activistă a societății ASTRA. Sub directa sa coordonare au fost organizate mai multe manifestări cultural-educative în centrul de comună, la care au participat și oameni din satele din împrejurimi.

Începând din anul 1946, același Florian Ulmeanu inițiază un program pentru înființarea unei școli pentru sătence cu profil de îndrumătoare sanitare, o țesătorie, o secție pentru colectarea și uscarea plantelor medicinale, cursuri sanitare, de bibliotecar, de cooperație, etc.

 La inițiativa sa, in vara anului 1973 s-a organizat reușita întâlnire a Fiilor satului, la care din păcate nu a putut participa, înbolnavindu-se grav. S-a stins din viață la 30 octombrie 1973, fiind înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea din București.

O altă mare personalitate a comunei este poetul, pedagogul, eseistul si celebru autor de snoave, Petre Dulfu. S-a născut la Tohat, în anul 1856, și moare la București în anul 1953. Tot aici s-a mai născut publicistul si poetul Gheorghe Crișan, cel care, în perioada interbelică, a condus revista Cronica, ce apărea la Baia Mare, publicație care a jucat un rol deosebit în educarea patriotică și culturalizarea locuitorilor de pe teritoriul județului Maramureș.

La Chelința vede lumina zilei, în anul 1915, Emil Gavriș, unul din cei mai importanți rapsozi ai cântecului popular românesc, interpret al multor melodii de pe Valea Someșului și din satul natal. Este fiul învățătorului Vasile Gavriș, dascălul școlii din Chelnița în perioada interbelică, începând cu anul 1924, când a fost organizat învățământul școlar românesc din localitate.

Din anul 1955, în clădirea Căminului Cultural a funcționat, până în urmă cu mai mulți ani cinematograful sătesc și comunal.

În anul 1956 a luat ființă o bibliotecă comunală, care avea în jur de 4000 de volume. Numărul acestora a crescut, astfel că la 1960, a ajuns la 5.500 de volume (cărți), în 1967-12.250.Acestea  sunt aranjate conform sistemului clasificării zecimale şi depozitate în cinci încăperi.
 La sfârşitul anului 2015, biblioteca Ulmeni avea aproape 13.000 volumeînregistrate şi un număr de 884 utilizatori.

Bibliografie selectivă

1. Arhivele Statului Sălaj, Zalău, Fond. Prefectura Sălaj, “Cartea de Aur”, p.38
2. Pop, Rodica, “Organizația mea”. Primăria și Consiliul Local al Orașului Ulmeni, Baia Mare, 2008, p.49
3. Micaș, Lucia, Vicsai, Ioan, “Schița monografică a orașului Ulmeni”, Baia Mare, 2006, p.42
4. Arhivele Statului Baia Mare, Fond. Oficiul Parohial Reformat Ulmeni, dosar nr 3-1904-1912, nr 4-1917
5. Aspecte ale dezvoltării învățământului din Sălaj, Zalău, 1971, p.84
6. Micaș, Lucia, „Istoria localității Ulmeni”, lucrare pentru obținerea gradului didactic I, 1994, p.64
7. Ulmeanu, Matei, “Paginimemoriale”I, Editura Solstițiu, Satu Mare, 2000, p.59.

Este posibilă declanşarea conflictului colectiv de muncă în Cultură şi Mass-Media!

Consiliul Național al  Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR- MediaSind,  întrunit în perioada 14-15 mai  2016, cere Parlamentului şi Guvernului României să modifice legislaţia muncii pentru ca drepturile angajaţilor din acest sector să fie acordate cu prevederile   Convenţiilor Organizaţiilor Internaţionale a Muncii și a Directivelor europene în domeniul relaţiilor de muncă.
Consiliul Național al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind consideră că  modificarea Legii nr. 62/2011 privind dialogul social şi a Codului Muncii se impune de urgenţă. Schimbarea legislaţiei este o necesitate întrucât trebuie deblocat dialogul social în sectorul Cultură şi Mass-Media. Un nou cadru legislativ trebuie să asigure dreptul salariaților pentru declanșarea grevei generale și a grevei spontane în mod neîngrădit, la fel ca în celelalte state din Uniunea Europeană, precum și să asigure o protecție reală pentru membrii de sindicat și a reprezentanților acestora.

Pentru a îndrepta inechităţile salariale, perpetuate de-a lungul anilor, delegații prezenți solicită, de asemenea, modificarea Legii salarizării, în sensul unei juste aprecieri a muncii din acest important sector.

Având în vedere situaţia de criză din cel mai mare teatru liric din ţară, Consiliul Naţional al FAIR-MediaSind este alături de membrii săi afiliaţi din Opera Naţională Bucureşti şi Teatrul de Operetă Ion Dacian, care resimt cel mai acut efectele ei. Consiliul Naţional susţine apelul Sindicatului reprezentativ din Opera Naţională Bucureşti  care cere  “încetarea, de îndată, a tuturor manipulărilor şi instigărilor la ură, dezbinare şi nerespectarea legii, fapte care au aruncat instituţia  în cea mai neagră perioadă din istoria sa”, solicitând implicarea autorităţilor statului  în vederea rezolvării urgente a crizei din această instituţie.
O altă temă dezbătută în conferinţă a fost scoaterea instituţiilor publice de media din sfera de influenţă a politicului. Intenţia făţişă a clasei politice de a prelua conducerea Televiziunii şi a Radioului Public, i-a determinat  pe cei prezenţi la Consiliul Naţional să ceară depolitizarea Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune. În acest sens, este nevoie de modificarea, în regim de urgenţă, a Legii de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV. Cele două instituţii trebuie să aibă o finanţare corectă şi trebuie conduse de oameni profesionişti, neancoraţi politic. Aceste deziderate au fost, de altfel, înaintate şi premieruluiDacian Cioloş, de către Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, în urma alertei transmise de organizaţia noastră.

În finalul lucrărilor, Consiliul Național al Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind  mandatează Biroului Executiv Permanent să pună în aplicare Hotărârile și Rezoluțiile adoptate, precum și să facă toate diligențele necesare pentru deblocarea dialogului social la nivel de sector de activitate. Această situaţie afectează interesele tuturor salariaţilor, drept pentru care Consiliul Naţional împuterniceşte Biroul Executiv Permanent să demareze procedurile legale pentru declanşarea conflictului colectiv de muncă în sectorul Cultură şi Mass-Media, în cazul în care autorităţile tergiversează, în continuare, încheierea Contractului Colectiv de Muncă pentru sectorul Cultură şi Mass-Media.

Tăieri de fonduri la Sănătate, Sport şi Cultură!

Preşedinţia, Parlamentul, Curtea Constituţională, SRI şi ministerele Dezvoltării şi Administraţiei, Apărării, Muncii, Agriculturii, Educaţiei, Transporturilor vor primi mai mulţi bani în 2014 faţă de acest an în timp ce bugetele ICCJ, Justiţiei, Internelor, MTS, Sănătăţii, Culturii, ANI, CSM vor fi tăiate.

Situaţia se referă strict la bugetele ministerelor şi altor instituţii, nu la ansamblul domeniului care este finanţat şi din alte surse, precum de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate în cazul domeniului sănătăţii.

În ceea ce priveşte bugetul de cheltuieli al fondului naţional al asigurărilor sociale de sănătate al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), acesta este estimat pentru anul viitor la 22,55 miliarde lei, faţă de 22,59 miliarde lei în acest an, respectiv cu 0,14% mai puţin.

Raportat la bugetul consolidat de cheltuieli împărţit pe domenii, care include nu doar bugetul ministerelor de resort, ci şi alocările din partea primarilor şi alte surse, Asistenţa Socială, Sănătatea, Transporturile şi Educaţia sunt domeniile care vor avea în 2014 cel mai mare volum de cheltuieli bugetare, în timp ce Agricultura, Apărarea şi Mediul sunt în coada acestui clasament, conform datelor prezentate, marţi, de MEDIAFAX.

Conform proiecţiei raportate strict la bugetul ministerelor şi altor instituţii,Administraţia Prezidenţială va primi 25,5 milioane lei (de la 24,8 milioane lei în acest an, cu 2,79% mai mult), Senatul - 101,6 milioane lei (de la 95,4 milioane lei, 6,42%), Camera Deputaţilor - 238,8 milioane lei (de la 223,4 milioane lei, 6,86%), Curtea Constituţională - 14,69 milioane lei (de la 14,58 milioane lei, 0,71%), Secretariatul General al Guvernului - 7,2 miliarde lei (de la 6,5 miliarde lei, 10,03%), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - 4,8 miliarde lei (de la 3,58 miliarde lei, 33,9%), Ministerul Finanţelor - 3 miliarde lei (de la 2,65 miliarde lei, 15,35%), Ministerul Apărării - 6,4 miliarde lei (de la 6,2 miliarde lei, 3,66%), Ministerul Muncii - 29,7 miliarde lei (de la 28,9 miliarde lei, 2,48%), Ministerul Agriculturii - 19,4 miliarde lei (de la 17,1 miliarde lei, 13,01%), Ministerul Mediului - 2,68 miliarde lei (de la 2,32 miliarde lei, 15,59%), Ministerul Transporturilor - 6,4 miliarde lei (de la 6 miliarde lei, 6,46%), Ministerul Educaţiei - 8,5 miliarde lei (de la 8,4 miliarde lei, 1,43%), Serviciul Român de Informaţii - 1,106 miliarde lei (de la 1,101 miliarde lei, 0,47%), Ministerul Fondurilor Europene - 166,3 milioane lei (de la 149,3 mlioane lei, 11,40%), Autoritatea Electorală Permanentă - 17,1 milioane lei (de la 16,2 milioane lei, 5,20%).

Reduceri de bugete vor fi operate la:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) - 66,2 milioane lei (de la 66,3 milioane lei, -0,22%),

Curtea de Conturi - 190,1 milioane lei (de la 197,7 milioane lei, -3,86%),

Ministerul Afacerilor Externe - 656 milioane lei (de la 700,9 milioane lei, -6,40%),

Ministerul Justiţiei - 2,5 miliarde lei (de la 2,6 miliarde lei, -3,15%),

Ministerul Afacerilor Interne - 8,3 miliarde lei (de la 8,7 miliarde lei, -4,08%),

Ministerul Tineretului şi Sportului - 372,3 milioane lei (de la 375,1 milioane lei, -0,74%),

Ministerul Sănătăţii - 7,96 miliarde lei (de la 9,79 miliarde lei, -18,71%),

Ministerul Culturii - 522,5 milioane lei (de la 571,2 milioane lei, -8,52%),

Ministerul Economiei - un miliard lei (de la 1,1 miliarde lei, -3,78%),

Ministerul pentru Societatea Informaţională - 138,7 milioane lei (de la 152,8 milioane lei, -9,24%),

Ministerul Public - 689,7 milioane lei (de la 731,7 milioane lei, -5,75%),

Agenţia Naţională de Integritate - 19,4 milioane lei (de la 29,7 milioane lei, -34,72%),

Serviciul de Informaţii Externe - 195,6 milioane lei (de la 196,7 milioane lei, -0,53%),

Serviciul de Protecţie şi Pază - 131,7 milioane lei (de la 188,2 milioane lei, -30%),

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 248,4 milioane lei (de la 254,9 milioane lei, -2,54%),

Academia Română - 362,2 milioane lei (de la 370,5 milioane lei, -2,24%),

Consiliul Superior al Magistraturii - 98,7 milioane lei (de la 105,2 milioane lei, -6,15%).

Comparativ cu bugetul estimat să fie acordat anul viitor, estimare inclusă în proiectul de buget pentru acest an, Preşedinţia, Curtea de Conturi, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Culturii, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Serviciul de Protecţie şi Pază, Academia Română au primit mai puţin, iar Senatul, Camera Deputaţilor, Curtea Constituţională, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Agriculturii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Ministerul Public, Ministerul Economiei, Agenţia Naţională de Integritate, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Electorală Permanentă au primit mai mult.

Astfel, conform estimării de buget pentru anul 2014, inclusă în proiectul de buget pe 2013 aprobat la începutul acestui an, Administraţia Prezidenţială ar fi trebuit să primească 27,4 milioane lei, Senatul - 95,7 milioane lei, Camera Deputaţilor - 216,9 milioane lei, Curtea Constituţională - 14,5 milioane lei, Curtea de Conturi - 198,2 milioane lei, Secretariatul General al Guvernului - 6,8 miliarde lei, Ministerul Afacerilor Externe - 659,4 milioane lei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - 3,5 miliarde lei (de la un buget iniţial de 2,5 miliarde lei pe acest an), Ministerul Finanţelor - 2,7 miliarde lei, Ministerul Justiţiei - 2,4 miliarde lei, Ministerul Apărării - 5,7 miliarde lei, Ministerul Afacerilor Interne - 8,4 miliarde lei, Ministerul Muncii - 32,6 miliarde lei, Ministerul Tineretului si Sportului - 416,2 milioane lei, Ministerul Agriculturii - 17,8 miliarde lei, Ministerul Mediului -4,5 miliarde lei, Ministerul Transporturilor -11 miliarde lei, Ministerul Educaţiei - 8,4 miliarde lei, Ministerul Sănătăţii - 5,6 miliarde lei, Ministerul Culturii - 547,9 milioane lei, Ministerul pentru Societatea Informaţională -164,5 milioane lei, Ministerul Public - 680 milioane lei, Ministerul Fondurilor Europene - 181 milioane lei, Ministerul Economiei - 966,7 milioane lei, Agenţia Naţională de Integritate - 16,7 milioane lei, Serviciul Român de Informaţii - un milliard lei, Serviciul de Informaţii Externe - 183,4 milioane lei, Serviciul de Protecţie şi Pază - 137 milioane lei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 248,8 milioane lei, Academia Română - 380,3 milioane lei, Consiliul Superior al Magistraturii - 84,9 milioane lei, Autoritatea Electorala Permanentă -15 milioane lei.

Veniturile bugetului consolidat vor însuma anul viitor tot 32,9% din Produsul Intern Brut, dar un PIB calculat în creştere de la 625,6 miliarde lei la 658,6 miliarde lei, iar cheltuielile se vor ridica la 35,1% din PIB, cursul mediu de schimb luat în calcul fiind 4,45 lei/euro, de la 4,42 lei/euro.

Pentru acest an, Produsul Intern Brut a fost estimat la 625,6 miliarde lei, proiecţa bugetară pentru anul viitor bazându-se pe un PIB de 658,6 miliarde lei.

Veniturile bugetului consolidat sunt anticipate la 216,8 miliarde de lei (32,9% din PIB). Guvernul a estimat un total de încasări din economie de 201,9 miliarde lei la bugetul de stat (30,7% din PIB) şi o absorbţie de fonduri europene uşor mai mare decât cea din strategia fiscal-bugetară, respectiv de 14,8 miliarde lei fonduri nerambursabile (2,23% din PIB) faţă de 14,4 miliarde lei.

Pentru acest an, veniturile consolidate au fost calculate la 206 miliarde lei, cu 13,1 miliarde lei fonduri nerambursabile.

Cheltuielile bugetului conslidat vor însuma 231,3 miliarde de lei (35,1% din PIB), faţă de 221,8 miliarde de lei în acest an (35,4% din PIB).

Inflaţia este prognozată pentru sfârşitul anului viitor la 3%, de la 2% în acest an.

Numărul mediu de salariaţi va ajunge la 4,57 milioane persoane, de la 4,51 milioane angajaţi în 2013, câştigul salarial mediu net fiind indicat în creştere de la 1.594 lei la 1.676 lei. Sursa Mediafax

                                                                  c. l.

Literatura aforistică – pe cale de dispariție în viața satului

 Unii le spun ,,vorbe din bătrâni”, alţii ,,aşa se zice pe la noi” sau ,,aşa se vorbeşte pe aici”. Specialiştii le-au adunat, cercetat, studiat şi clasificat numindu-le proverbe şi zicători. Personal, aş mai adăuga acestor definiţii, încă ceva – vorbe de înţelepciune sau (fără a greşi) vorbe cu înţelepciune. Luate pe ansamblu, toate fac parte din patrimoniul nostru cultural, tradiţional.

Ele trebuie cercetate, clasificate, ordonate şi ,,înapoi la lume date!”. Valoarea lor, este fără de margini, eternă aş adăuga. Şi, mai trebuie recunoscut, că ele l-au ajutat pe omul tradiţional să-şi ordoneze viaţa, să o trăiască mai cumpătat, armonios, dar şi, să urască păcatul – lucrul neplăcut lui Dumnezeu.

Rodul unei gândiri de secole, acestea au menirea de-a regla şi reglementa viaţa omului – ca individ, dar şi  viaţa omului  privită şi înţeleasă ca o colectivitate. Luate ca un tot, dar şi analizate ca specie literară, putem spune fără a greşi că toate acestea sunt oglinda şi speranţa unui neam, a unui popor.

Apariţia sau crearea lor, se poate defini, prin experienţa de ansamblu şi ,,de-o viaţă” a colectivităţii, a unui popor, a unui neam, a unei naţii. Şi, mai trebuie făcută următoarea remarcă – în fiecare neam, la fiecare popor, aceste ,,vorbe înţelepte” sau proverbe sau zicători, sau ,,vorbe din bătrâni”, sunt întâlnite şi apreciate. Chiar aş propune un studiu, sau o cercetare, amplă, în paralel, a acestora, pe câteva grupuri de popoare. Analizate, cercetate, apreciate aşa cum sunt împământenite la fiecare popor.

Propun, în cele ce urmează, o scurtă istorie-sinteză a ceea ce a însemnat, în timp proverbul sau zicătoarea. Extrase din vatra satului, din experienţa vieţii personale, din experienţa vieţii de familie sau din experienţa luată ca grup sau colectivitate, au fost şi sunt prezente în vorbirea de zi cu zi, mascând şi demascând importanţa creaţiei şi expresivitatea, de o rară şi bogată frumuseţe.

Până şi operele marilor scriitori conţin proverbe şi zicători. Amintesc de un Anton Pann sau Iuliu Zane. Dar operele lui Creangă, Sadoveanu sau Coşbuc, le-aţi citit? Desigur, nu mă contraziceţi! Dar, şi cel care a creat ,,Masa tăcerii”, ori ,,Coloana infinitului”, Constantin Brâncuşi, susţinea că ,,dacă ar fi un cercetător al moralei şi ar trebui să alcătuiască un cod etic, l-ar construi numai pe bază de proverbe şi zicători”.

Nu voi face referinţă la vechimea acestei specii literare, pentru că ar fi foarte greu de-a o stabili. Chiar şi anticul Aristotel vorbea despre ele ca despre nişte ,,rămăşiţe ale unei filozofii foarte vechi”. Vorbind despre Aristotel, nedrept ar fi dacă nu aş aminti de înţeleptul Herodot, cel care le definea ,,învăţături înţelepte moştenite din vechime ca glas al zeilor şi al înţelepţilor”. Homer la definea ,,cuvinte înaripate” sau ,,epea pteoroenta”.

Apărute în vorbirea zilnică, aproape neobservate, nu au putut trece nici de cartea de referinţă a spiritualităţii – Biblia. Chiar şi aici, în această carte, sunt amintite! Citiţi Panciatantra sau Kalevala şi-o să-mi daţi dreptate, că ce scriu eu, aici, este purul adevăr. Erasmus din Rotterdam le definea ca fiind ,,cele dintâi ştiinţe ale umanităţii”.

Spuneţi-mi un aspect din viaţă, care să nu fie scos în evidenţă de aceste proverbe sau zicători! Unele, considerate scurte anecdote, altele, concluzii ale unei povestiri, toate îşi au rădăcina în textul laic sau religios, introducându-ne, fără putere de tăgadă, într-un frumos univers uman, căci ei sunt promotorii, dar şi performerii, acestui gen din literatură.

Vorbeam, două fraze mai sus, de aspectele vieţii luate şi cântărite de trăitorul satului arhaic. Cu acceptul dumneavoastră, haideţi să punctăm doar câteva. Ce ziceţi de cinste, prietenie sau sinceritate. Exemplele ar fi cu sacul, dar vă las pe dumneavoastră să le clasificaţi. Nu acesta-mi este, în această clipă, scopul. De cumpătare sau generozitate, ce ziceţi? Sunt oglindite cele două aspecte, în proverbe şi zicători? Sigur că da! Adunate la un loc nu oglindesc lupta dintre bine şi rău? Întocmai ca în basm! Cu toată sinceritatea, răspunsul este doar unul singur: ba da!

Minciuna şi mincinosul, lenea şi leneşul, prostul şi prostia – iată caracterul omului, pus la îndoială, prin înţelepciunile poporului. Dar şi figura sau portretul omului tradiţional. Însuşi  Galen, le definea ,,vorbe puţine, cu un conţinut mare!”.

Toate te invită la o viaţă pozitivă, la o gândire şi un comportament pozitiv. Pot fi cuprinse într-un îndreptar (că şi aşa suntem în epoca îndreptarelor!), dar, de această dată, îndreptarul ar fi de ordin etic sau moral.

Încercările vieţii, necazurile sau supărările trăitorilor, dar şi bucuriile lor, sunt concentrate în aceste ,,vorbe din bătrâni”, îndemnându-te – uneori cu ştiinţă, alteori, fără – la o viaţă sănătoasă, integră. La o viaţă verticală!

Verticalitatea vorbelor a supărat dar a şi corectat omul tradiţional, obligându-l, fie şi moral, în faţa întregii comunităţi sau societăţi tradiţionale, să fie un exemplu demn de toată lauda.

Totul are legătură permanentă cu lumescul – cu viaţa de zi cu zi, cu noi şi cu cei din jurul nostru - dar şi cu evenimentele, oricare ar fi ele, din vatra satului tradiţional. Poftiţi, deci, la lectură!

Atâta ştie şi aiesta, cât o uitat alţii!

Adevărul supără în veci!

Am scăpat de dracu şi-am dat de mă-sa!

Adună în tinereţe, să ai la bătrâneţe!

Ajunge o botă la un car de oale!

Azi pe bani şi mâine gratis!

Acuma tace ca prostul!

Acuma l-aş lăsa eu, dar nu mă lasă el pe mine!

Acuma l-o prins la prune!

Aşteptându-mi binele, mi se ciuntă zilel!. 

Bate şi ţi se va deschide!

Buturuga mică îmburdă carul mare!

Broasca mică, deschide gura mare!

Bătucite-s cărările dorului!

Bine faci, bine găseşti!

Bătrâneţe haine grele!

Bota are două capete! 

Capul aplecat nicio sabie nu-l taie!

Capul plecat nu-i tăiat de sabie!

Calul de pomană nu se cotă (caută de la vb. a căuta)  în gură!

Cât ai adunat vara, atâta îi avea iarna!

Cărarea-i tot cărare!

Cine se joacă cu focul se arde!

Cine n-are un  om bătrân la casă, să-şi cumpere!

Ce ai adunat în tinereţe aceia ai la bătrâneţe!

Ce cauţi, aceia afli!

Caută şi vei găsi!

Cel dintâi a fi la urmă, cel de pe urmă a fi întâi!

Cum îl mai rabdă pământul?

Calul bătrân cunoaşte multe drumuri!

Ce-i frumos şi la Dumnezeu îi place!

Ce-i mândru place şi lui Dumnezeu!

Ce-i în guşă-i şi-n căpuşă!

Ce-i prea mult, îi mult!

Cine-mparte, parte-şi face!

Cine şede între două scaune, pică între ele!

Cine nu deschide ochii, deschide punga!

Cine poate, cioante (oase) roade!

Cine râde la urmă, râde mai bine!

Câinele ce latră, nu muşcă!

Cinstea nu-i de vânzare!

Ce semeni aceia aduni!

Cinstea, cinste aşteaptă!

Când ţi-a fi foame, îi mânca şi răbdări prăjite!

Cu o floare  nu se face primăvară.!

Datoria n-o mănâncă lupii!

De vrei să ai la bătrâneţe, adună în tinereţe!

Doamne, amaru-i, ca oţetul!

De-i cota (de la vb. a căuta) îi afla!

Doamne, proastă-i dragostea asta!

Din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină!

Dumnezeu nu bate cu bota!

Doarme ca porcu-n cucuruz! 

Fă-te prieten cu dracul, până treci puntea!

Face haz de necaz!

Fă bine şi aşteaptă rău!

Frumuseţea-i trecătoare!

Frate, nefrate, dar brânza-i pe bani!

Fii deştept cinci minute!

Gura păcătosului adevăr vorbeşte!

Gura lumii o astupă doar pământul!

Hoţul în veci te-a face hoţ, şi curva, curvă!

Iarba rea nu piere!

I-o pus Dumnezeu mâna-n cap!

Intră ca-n brânză!

Ieşi rău din părău, că-i mai rău fără de rău!

Îi aşa ca vremea!

Întinde aţa să nu se rupă!

Întotdeauna omul beat spune adevărul!

Întotdeauna adevărul a supărat omul!

Îndrugă verzi şi uscate!

Îi mînca dacă ţi-a fi foame!

Îi mînca răbdări prăjite!

Îi mai grea osânda ca păcatul!

Lasă-l nu-l lăuda atâta că se-ntrece!

La tine acasă-i, la tine acasă!

L-o dat de pomană!

L-o prins pe Dumnezeu de-un picior!

La plăcinte, înainte!

Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie!

Mulţi viteji, după război!

Moarte n-are leac!

Moarte nu iartă pe nimeni!

Mintea prostului îi hodinită!

Mai bine un lucru bun, decât zece rele!

Masa nu are hotar niciodată!

Nu-i ruşine a fi sărac!

Nu te lăuda pe tine, lasă-l pe altul să te laude!

Nu alege, că-i culege!

Nu-l lăuda că-i cresc coarne!

Nu-i pădure fără uscături şi om fără de vină!

Nu-i soare fără umbră!

Nu-i suiş fără scoborâş!

Nu-i om fără năcaz!

Nu te juca cu focul, că ti-i arde!

Oriunde-i merge, tot nu-i ca la tine acasă!

Orice-ai face, nu-i ca la mine în sat!

O trecut ca prin urechile acului!

O tunat şi i-o adunat!

O mână se spală pe alta!

O dat de dracu!

O întrecut măsura!

O fugit de dracu şi-o dat de mama lui!

Pisica cu clopoţei n-a prinde şoareci niciodată!

Pară mălăiaţă, în gură la nătăfleaţă!

Peştile de la cap să-mpute!

Pofta vine mâncând!

Poţi lua guba după ce trece ploaia!

Prunc bun şi babă frumoasă!

Rău noroc a avut!

Râs cu plâns, baligă de mânz!

Râde ca prostul!

Roata, roată merge! 

Se-ntrece, de cât l-o lăudat!

Scoate buruiana cu tot cu rădăcină!

Sărăcia te învaţă!

Stă şi să uită ca mâţa-n călundar!

Să te ferească Dumnezeu!

Să umflă-n pene ca un păun!

Să vede de la o poştă!

Stă ca pe ace!

Sămălaşul de-acasă, nu-i ca-n târg!

Și-aiesta-i ca vremea!

Și cocoşul cântă  mai tare la mine-n sat!

Ști-l norocul lui!

Șefu-i şef şi-n şanţ!

Și cioara o zis că are puii cei mai frumoşi!

Tot tu-i plăti!

Tace şi face!

Taci şi rabdă!

Toată lumea are-un neam, numai eu pe nime n-am!

Toamna să numără bobocii! 

Ține sacul până-ţi dă purcelul!

Vorba multă, mult aduce!

Vasul rău n-are pierire!

Vai de casa unde-s mulţi stăpâni!

Vai de stâna unde să bagă lupu!

Văzut-ai drac mort şi raţă înecată?

Unde mănânca doi, poate mânca şi-al treilea!

Un necaz nu vine niciodată singur!

Uită-te unde dai şi vezi unde a crăpa!

Un vecin de-aproape îi mai bun decât un frate din străinătate!

Un rău nu vine niciodată singur!

Unde ai văzut prunc cuminte şi babă frumoasă?

Umblă ca pe ace!

Zice verzi şi uscate!

Ziua bună de dimineaţă să cunoaşte!

                                                                           VASILE BELE

Grigore Man, un prieten

Pe profesorul şi omul de cultură Grigore Man l-am cunoscut în urmă cu aproape o jumătate de secol. Era activist cultural la raionul Şomcuta şi, având treabă în Dumbrăviţa, m-a rugat să-i arăt drumul. N-a fost de acord să aşteptăm o maşină de ocazie la Piaţa Izvoarele din Baia Mare, aşa că am pornit pe jos, prin Groşi, de-a curmezişul peste hotar, până la podul peste Chechişel de pe şoseaua spre Târgu Lăpuş. Mărturisesc şi azi că a scos sufletul din mine în drumul acela. Am rămas de atunci prieteni. El a urmat iniţial un institut pedagogic. L-am reîntâlnit întâmplător în 1970, în Bucureşti. Eu eram militar, el venise la sesiune, căci a urmat apoi filologia la Universitatea din capitală. Aflând că profesez ca dascăl în Preluca Veche, mi-a propus ca după lăsarea la vatră, în septembrie, să-l caut în Baia Mare. Întâlnirea a avut drept rezultat numirea mea ca director în Crăciuneşti. După evenimentele din '89 am devenit colegi la Inspectoratul Şcolar. După o vreme el a fost promovat inspector general adjunct şi apoi inspector general. Trecerea la Muzeul Judeţean Maramureş a fost pentru el de bun augur. A găsit răgazul necesar să dea publicităţii lucrări care-l preocupau de ani buni. Au apărut astfel cărţile „Biserici de lemn din Maramureş,” „Săpânţa,” „Simboluri sacre şi profane,” „Litiera cu muze,” „La porţile sacrului”. Mi-a mărturisit în toamna trecută că îl preocupă în continuare problemele religioase din Ardeal şi mai are în lucru cărţi pe această tematică. Din păcate n-a mai apucat să le finalizeze. Într-o perioadă a lucrat ca redactor la o televiziune locală, unde realiza emisiuni culturale. Am avut onoarea să fiu invitat la una dintre ele. Cărţile publicate şi activitatea gazetărească îl recomandă ca om de erudiţie culturală, care a adus servicii acestui domeniu. A plecat fără veste, aproape de locul naşterii. Era născut în 1941, în Târlişiua.

DRAGOMIR IGNAT