joi, 26 aprilie 2012

Cuvinte-ncuminţite VII (Pilule fără efecte secundare)


  1.Nu-i cere omului mai mult decât poate să dea, ci caută să-i dai mai mult decât speră el să primească.
            2.A te încrede prea mult în semeni înseamnă să cauţi fericirea în dezamăgiri garantate, a nu te încrede deloc în semeni înseamnă să-ţi afli fericirea într-o amăgire înverşunată. Tragedia omului rezultă din dificultatea aflării căii de mijloc.
            3.E mult mai greu să fii tu însuţi decât să fii cineva.
            4.Tot încercând să fie altcineva, iar nu el însuşi, până la urmă a ajuns un nimeni.
            5.Neputând dezlega tainele vieţii şi ale morţii, precum şi pe cea a necunoscutului de după moarte, omul s-a pus temeinic pe dezlegarea cuvintelor încrucişate ale Universului: timp, spaţiu, microunivers, macrounivers, mişcarea planetelor etc. De parcă i-ar folosi la ceva că de la Copernic încoace el ştie că nu Soarele se învârte în jurul Pământului!...Oricum n-a renunţat la expresiile care fac din Pământ buricul Universului, aşa că pentru el, marea minune a creaţiei (sic!), în continuare Soarele va răsări, se va ridica pe cer şi va apune.
            6.Fiind diametral opusă bogăţiei exterioare, care se măsoară în bani, ar fi mult mai corect ca bogăţia lăuntrică să poarte numele de antibogăţie. Iar atunci când omul va conştientiza că doar ea îl face cu adevărat bogat, cea exterioară trebuie desemnată cu termenul de nebogăţie.
            7.Umilinţa este premiul de excelenţă acordat de viaţă răbdării.
            8.Nu mila este leacul indicat pentru tratarea deznădejdii.
            9.Există un grăunte de cruzime într-o milă seacă şi prelungită.
            10.Mult mai de preţ este mila negrăită decât cea zgomotos exprimată.
            11.Nu totdeauna un zâmbet larg reuşeşte să ascundă pereţii crăpaţi şi scorojiţi ai sufletului.
            12.Sunt atâţia semeni, de altminteri bine intenţionaţi, care nu te lasă nici să trăieşti, nici să mori.
            13.Decât otrava vorbelor mieroase ale ipocritului, mai bine securea grea a călăului.
            14.Nimeni nu se dispreţuieşte într-un asemenea hal încât să ajungă să-şi iubească semenii mai mult ca pe sine însuşi.
            15.Atât de ticăloşită este lumea, încât tare bine ar prinde o nouă venire a Omului, care să-i biciuiască până la sânge pe zarafii de azi. Numai că tot atunci este de presupus că ar putea-o păţi chiar mai urât decât la prima Lui venire...
            16.Nu timpul are nevoie de existenţă, ci existenţa are nevoie de timp pentru delimitarea ei.
            17.Până şi nonexistentul îşi are un timp al său de natură necurgătoare.
            18.Fiecare om caută să înţeleagă timpul după modul cum îl percepe: favorabil sau nefavorabil, liniar sau circular.
            19.Cauzele timpului fiind o taină imposibil de dezlegat, omul căutător îşi îndreaptă atenţia înspre efectele sale imprevizibile şi necruţătoare.
            20.La ce i-ar folosi omului să cunoască timpul, dacă efectele lui oricum nu pot fi schimbate?!
            21.Fiind captiv în plasa inexorabilă a timpului, omul îşi furnizează argumente specioase de genul Trăieşte-ţi clipa.
            22.Nu timpul fuge după viu, ci viul îşi caută cu insistenţă sinucigaşă împlinirea în aspra mângâiere a timpului.
            23.Dacă timpul este ca o apă fără sfârşit în întindere şi adâncime, nu-i de mirare că cei mai buni înotători se îneacă taman atunci când cred că au ajuns la liman.
            24.Fiecare trăieşte cum îi dictează conştiinţa şi moare cum îi porunceşte destinul.
            25.Oricât de puternică ar fi dragostea de viaţă, conştiinţa sfârşitului inevitabil îl obligă pe om să rămână cu picioarele pe pământ.

            Sighetul Marmaţiei,                                                          George Petrovai
               12 aprilie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu