sâmbătă, 28 aprilie 2012
POESIS - VASILE DAN MARCHIŞ
Evaluare
Nu se cunosc păsări care
pe lângă tot ce
au dobândit de la natură
să-şi dorească şi mâini
Omul prin tot ce
înfăptuieşte cu mâinile
mai are multe
de învăţat de la aripi
Referitor la aripile lor,
zburătoarele n-au nevoie de
învăţătura pe care o primesc oamenii
cu privire la mâini...
Expediţie
Azi răsăritul soarelui nu-i un simplu joc
e cumplita febră a tinereţii tuturora
adunată la un loc.
Prin arşiţa timpului
simţămintele ţăranilor
văzul şi gândirea astrologilor,
ca soarele au devenit
un întreg înşelător,
ca iubirile mele de dorul minunilor,
ca faima ştearsă a anotimpului
care numai tinde precum un reper
spre infinit, spre viitor
De foamete mă frige soarele
când intru ca-n legendă în ţarina pustie;
intru precum în istorie
plânsul unui rege după bogăţie
În ţarina pustie ca-n legendă am intrat
dar sunt în actualitate ca cel ce a înviat
Of, soare, căieşte-te să ştim ce iubim!
Of, soare ,căieşte-te să nu rătăcim!
Din firul lung al amiezilor fierbinţi
anotimpul ca paianjenii cu drepturi depline
şi-a ţesut al foametei ie
în care îşi înmormîntează nobila câmpie...
Geografia fără cuvinte
Culmea e că în al douăsprezecelea ceas
dezbaterile cu miez politic
au introdus în geografie
nu în istorie
pădurea furată
sau tăiată din alte motive.
Geografia manifestându-se fără cuvinte
spre a nu se arunca pe un teren
fără acoperire, declaraţiile
a rămas la statutul de vis neâmplinit
ca pe vremea potopului
S-a constatat că geografia
se menţine viabilă doar prin cimitire
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...
Tristeţea ce mai mare
Tristeţea cea mai mare
este a acelui vultur
condamnat pe viaţă
să zboare numai cu avionul...
Vulturul acela
uitându-se la mine, suspect părea
de parcă şi-ar fi dorit
să-si dea aripile
în schimbul mâinilor mele.
Fără garanţie
Moartea m-a momit
şi sub pretextul că ea este regizor.
Mi-a arătat Golgota pe care
să urc cu crucea în spate
prefigurând rolul
Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Am refuzat, nu fiindcă
mi-ar fi fost frică de răstignire,
ci pentru aspectul că
n-am primit garanţia că
după ce îmi voi da sufletul pe cruce,
pot învia drept actor
Premieră
Un vultur s-a îndrăgostit de un avion
Vulturul s-a lăsat din zbor
pe un câmp părăsit,
nu ca acel avion,
fie din cauza unor defecţiuni tehnice,
sau dintr-o eroare de pilotaj,
ci din dragoste...
De aceea vulturul nu se miră
că unde a ajuns el,
ci se miră de
poziţia avionului avariat.
- - - - - - - - - - - - - - - -
La urma urmei
cercetările au scos la iveală
faptul că vulturul
a rămas teafăr deoarece,
n-a zburat ca avionul, omeneşte...
Aşteptare
Existam ca un substantiv neobişnuit
inclus în gramatică
doar pe lista de rezervă
în aşteptarea unei eventuale minuni.
Poziţia mea faţă de natură
precum răsăritul şi apusul soarelui
doar o restructurare a suferinţei.
Mi-am însuşit iubirea
precum o recompensă
nu ca un element ştiut
tratând-o fără indulgenţă
să nu încadreze totul fără rând
în geografie şi în istorie...
Statistică II
De fenomenele nefaste
ce m-au acaparat
ca într-o ambuscadă,
am scăpat prin aspectul că
moartea le-a dat acestora
următoarea interdicţie:
"Lăsaţi-l în pace,
cu sau fără el,
poeziile sale au aceeaşi trecere!"
Stare
Trăiesc cu consimţământul
că dacă nu faptele,
regretul tău Doamne
faţă de mine,
mă v-a face
de arătare Raiului...
( Din volumul aflat sub tipar "ARIPI ÎN SCHIMBUL MÂINILOR MELE")
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu