O echipa de elevi de la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Capitala a câştigat, alături de o echipă americană de liceeni, marele premiu al concursului NASA Space Settlement, de realizare a unui proiect de colonie spaţială.
Potrivit site-ului concursului, premiul cel mare a fost câştigat la egalitate de proiectele "Aurora: Earth Orbiting Settlement", realizat de o echipă de elevi de la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" (grupa clasele 9 - 10), şi "The Kon Tiki", realizat de o echipă de elevi de la Cypress Bay High din Weston, Florida (grupa - clasele 11 -12).
În afara de marele premiu, se mai acordă premiul I, premiul al II-lea, premiul al III-lea şi menţiuni speciale, pentru fiecare grupă în parte (clasele 6 - 8, 9 - 10 si 11-12), precum şi premii speciale, la fiecare din aceste distincţii existând mai mulţi câştigători.
Anul acesta au fost înscrise 474 de proiecte, realizate de 1.246 de elevi, coordonaţi de 103 profesori, din 19 ţări. Dintre acestea, au fost premiate peste 100 de proiecte, printre care şi mai multe româneşti.
De la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, au câştigat 15 proiecte. Alte două licee din Constanţa - Liceul Ovidius şi Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" au avut câte un proiect premiat, iar Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Capitală a mai avut alte trei proiecte premiate, pe lângă proiectul care a câştigat marele premiu.
Toţi elevii ânscrişi şi profesorii coordonatori sunt invitaţi la Conferinţa anuală "Internaţional Space Development Conference", organizată de National Space Society (NSS), între 24 şi 28 mai, la Washington, USA.
prof. Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu