Lasă-mă să îţi şoptesc
Lasă-mă să îţi şoptesc
că încă te mai port în mine
vocea ta să o aud eu reuşesc
căldura ta îmi curge lin prin vine
fericită sunt că-n gând eu te posed
deşi am renunţat demult la tine
în ierburi pline de-amintiri m-aşed
acum să le aştern îmi pare bine
chipul tău l-am afişat sub pleoape
şi-l văd de câte ori ochii-mi închid
habar n-ai cum te simt de-aproape
nicicând voi ridica-ntre noi un zid.
De dor
De ceaţă sufletul îmi este
Şi ochii albăstriţi de ger,
Iar promoroaca şade peste
Frântura mea caldă de cer.
Pe şesul alb, merg – arătare –
Ca dintr-un nordic basm desprinsă
Merg fără ţintă, căci cărare,
Nu se iţeşte-n zarea ninsă.
Departe-un sat, întins de lene,
Drapat în nea, lin dormitează…
Din hornuri fum înalţă alene –
Şi primăveri calde visează.
Imensitatea albă-mi pare
Peisaj de stranie planetă –
Peisaj ce-ndeamnă la visare,
La piept de zgâtie cochetă.
Mă-ntreb ce faci, acum, iubito,
Tu, cea plecată-n larga lume…
Te-ntrebi de-s viu sau am scrântit-o –
Răpus de-o boală fără nume?
Sunt viu, iubito, să n-ai teamă,
Cumva, că pasul mi-e nesigur…
Chiar dacă vârsta-mi cere vamă –
Eu te iubesc la fel, desigur.
Tu ce mai faci, căci tot mai rare
Vin veşti contrarii despre tine…
Trăieşti pierdută în visare,
Îţi merge rău – îţi merge bine?
…De ceaţă sufletul îmi este
Şi ochii albăstriţi de ger…
Doar un gând bun – şi-o bună veste,
Iubito, doar atât îţi cer…
Prea mult am tăcut
Răsuflu prin porii cuvintelor
ce-mi stau încleştate în piept,
de când le-am înghiţit firul.
Mi-e foame de tine!
O să te caut !
Pe drum voi depăna ghemul
vorbelor inutile,
să pot să-ţi spun:
Te iubesc!
epuizată
m-am aşezat
în crengile înnegrite
ale gândului obosit-
arbore uitat
la răscruce de timpuri
petale înflorite
împrăştiate-n deşert
frunze uscate
tăcute foşnesc
în câmpul de cercuri
PICTOR
un dor…suflet adiind
mai tulbură liniştea însoţindu-te mereu
ascuns în rugul nestins ce-i tremură braţul uscat
gâză prinsă în plasă ţesută de timp
între zile pe alee umbrită de ani
pe culme de deal colorează pânza întinsă
de nori cu trupuri de lebădă
pe ramă împletită de rândunele între cozi
acoperă negrul în albastru
lăsând strălucirea să inunde cerul
buze umezite de tipar strecurat peste ele
foşnete albe de flaut se aştern lin
pe umeri firavi şi goi ocrotindu-i de gând rece
pianină lasă ecou să calce aerul
păşind cu tălpile goale
note sărutându-ţi angelicul chip
lacrimă patrunsă de ac,
suflet pictându-ţi visul tău
rostuieşte o cale să-ţi prindă cerceii cu perle
ochii tăi, explozie în amestecate culori
în tabloul rămas…visul lui
( jurnal de
calatorie…28 decembrie 2012 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu