Pe data de 25 noiembrie intreaga comunitate internationala
marcheaza simbolic ziua pentru eliminarea violentei impotriva femeilor. Este o
zi importanta pentru a ne aduce aminte atat de greselile din trecut ale
omenirii asupra violentei si maltratarii femeii, cat si de situatia societatii
actuale si a perspectivelor din viitor. Discriminarea si violenta de gen inca
mai au de progresat intr-un sens pozitiv pentru a putea afirma ca traim intr-o
societate respectabila, echilibrata. Desi in ultimii ani s-ar parea ca violenta
impotriva femeilor a crescut, de fapt, din punct de vedere sociologic, ea a
ramas relativ aceeasi, schimbarea producandu-se la nivel de vizibilitate a cazurilor
de violenta. Din ce in ce mai multe femei au curajul de a denunta partenerii
agresori si au din ce in ce mai multe posibilitati de a gasi sprijin
psiho-social din partea organizatiilor non-guvernamentale care, pe an ce trece,
isi dezvolta paleta de servicii sociale. Combaterea violentei impotriva
femeilor trebuie sa fie o prioritate la toate nivelurile, deoarece la nivel
mondial violenţa domestica este principala cauza a mortalitatii la femeile
intre 19 si 44 de ani, inaintea razboiului, a cancerului sau a accidentelor
rutiere. Combaterea violentei impotriva femeilor se afla in centrul valorilor
ocrotite de Consiliul Europei, adica, drepturile omului si egalitatea de sanse
intre femei si barbati. Reprezentantii locali si regionali lupta, de asemenea, pentru
aceasta cauza, care trebuie sa fie o prioritate la toate nivelurile. Trebuie sa
intelegem ca aceasta problema nu se incadreaza in sfera privata – ea face parte
din sfera publica, pentru ca ne afecteaza pe toti. Luand atitudine impotriva
violentei domestice, educand oamenii, infiintand servicii speciale, sprijinind
ONG-urile care prin initiative educationale discuta deschis aceste probleme cu
tinerii si comunitatile – putem schimba lucrurile.
Ionuţ Iuliu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu