joi, 28 noiembrie 2013

Ziua Naţională a României sărbătorită în Baia Mare

 În municipiul Baia Mare, Instituţia Prefectului judeţului Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare vor organiza duminica, 1 Decembrie 2013, ceremonia militară şi  parada detaşamentelor Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Admnistraţiei şi Internelor  dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României.
            La ceremonia care se va desfăşura  începând cu orele 12.00, la Monumentul Ostaşului Român, de la intrarea în Parcul “Regina Maria”,  au fost  invitaţi să participe  parlamentari, instituţii locale şi judeţene aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Transmisiuni Speciale, Asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi  retragere, ale  veteranilor de război, cultul eroilor,  servicii publice deconcentrate, sindicate,  culte religioase, reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi universitar, partide politice şi reprezentanti ai societăţii civile.
            Ceremonia militară va începe cu  prezentarea Onorului prefectului judeţului Maramureş, salutul drapelului de luptă şi  trecerea în revistă a structurilor militare participante la ceremonie. Va fi intonat Imnul Naţional al României de către Fanfara municipală “Millennium Band” şi va fi oficiat serviciul religios de către un sobor de preoţi.
            Vor rosti alocuţiuni prefectul judeţului Maramureş, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş şi primarul municipiului  Baia Mare. Se vor depune  coroane de flori la Obeliscul  Cimitirului Comemorativ  şi  la Monumentul Ostaşului Român.
            Ceremonia se va încheia cu parada detaşamentelor aparţinând Batalionului 612 Artilerie Antitanc “MARAMUREŞ”, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi“ Pintea Viteazul” al judeţului Maramureş şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Gheorghe Pop de Băseşti” Maramureş .



                                   Instituţia Prefectului judeţul Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu