Compozitorul Temistocle Popa a murit marţi dimineaţă, în
jurul orelor 4, la vârsta de 92 de ani. „Temistocle Popa a murit acasă. Va fi
înmormântat joi, 28 noiembrie 2013 la Cimitirul Ghencea Militar”, a declarat
textierul Aurel Storin. Compozitorul Temistocle Popa s-a născut la Galaţi, la
26 iunie 1921. Absolvent al Conservatorului din Bucureşti (1939), a urmat
cursuri de perfecţionare ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (1958-1960).
Din 1943, a devenit instrumentist (a cântat la flaut şi la
saxofon) în diverse orchestre de teatru muzical, precum „Atlantic” (1943-1947),
„Alhambra” (1947-1949), Teatrul de Estradă Bucureşti (1949-1957), dar şi în
Orchestra de jazz Bucureşti (1957-1962). În 1961, a debutat cu prima sa
compoziţie, melodia „Lalele”, care devine imediat şlagăr în interpretarea lui
Luigi Ionescu. În memoria ascultătorilor au rămas şlagărele pline de farmec
semnate de Temistocle Popa, precum: „Chitare” (interpretată de regretatul Dan
Spătaru), „Cu cine semeni dumneata?” (regretatul Aurelian Andreescu), „Poiana
cu flori” (Trio Grigoriu), „Zorile” (regretatul Luigi Ionescu), „Astă seară
m-am îndrăgostit” (Adrian Romcescu), „Trecea fanfara militară” (Dan Spătaru),
„Gioconda se mărită” (regretatul Ştefan Bănică), „Bine-ai venit, iubire!”
(Mirabela Dauer), „Inimă” (Ileana Sărăroiu), „Margarete” (Margareta Pîslaru),
„Măicuţă, îţi mulţumesc” (Dan Spătaru), „Un petic de cer” (Mirabela Dauer),
„Şoapte de iubire” (Doina Badea), „Vino, iubire!” (Daniel Iordăchioaie),
„Pentru inima mea şi a ta” (Angela Similea), „În rîndul patru” (Anda
Călugăreanu/Dan Spătaru). Deşi s-a remarcat prin compoziţiile de muzică uşoară
(voce şi pian), a compus şi muzică de film, pentru peliculele: „Mic album
muzical” (1958), „Amintiri din Bucureşti” (1959), „La vârsta dragostei” (1963),
„Electronicus” (1963), „8 minute de vis” (1965), „Cerul începe la etajul III”
(1967), „Cîntecele mării” (1969), „Tinereţe fără bătrâneţe” (1968), „Cântecele
mării” (1969). A obţinut importante premii la Festivalul de muzică uşoară de la
Mamaia (1963, 1964, 1965, 1966), Marele Premiu al acestui festival revenindu-i
în 1969; Premiul de Excelenţă al UCMR pe anul 1999 – la secţiunea muzică
uşoară. În 2008, la Gala Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi,
compozitorului Temistocle Popa i-a fost acordat Premiul de Excelenţă, pentru
întreaga sa activitate muzicală pusă şi în slujba Radioului. La 9 noiembrie
2004, i-a fost decernat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de
Cavaler, în semn de apreciere pentru îndelungata şi prodigioasa activitate,
evidenţiată prin numeroase piese de mare succes, în special de muzică uşoară,
dar şi muzică de jazz, de film sau simfonică. În 20 octombrie 2011 s-a lansat
cartea biografică dedicată lui. A fost distins cu Premiul Fundaţiei România
Mare. A compus cântece şi pe versurile lui Corneliu Vadim Tudor. În ultimii
ani, mafia imobiliară i-a făcut viaţa un infern. Dumnezeu să-l ierte. Sursa
Tricolorul
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu