Mircea Dinescu a fost audiat recent la Parchetul General în
dosarul Revoluţiei din 1989, chestiune pe care acesta a comentat-o cu umor.
Poetul a declarat că a stat ''la taclale" cu procurorii, "la poveşti
vânătoreşti".
"Eu i-am întrebat de ce m-au chemat. Şi nu ştiu dacă au
ştiut să-mi răspundă. Despre ce s-a întâmplat în zilele alea (din 1989 - n.r.),
poveşti vânătoreşti - e concluzia mea. Am stat la taclale, la poveşti
vânătoreşti, pentru că atâta vreme cât ei n-au reuşit în 24 de ani să spună
chiar nimic despre cei care au tras în decembrie '89, ştiind că mulţi dintre
cei care au tras au făcut după aia cariere babane şi în politică, şi în
servicii, şi în armată şi mari oameni de afaceri, e clar că a încercat să se
pună batista pe ţambal. Acum, eu am încheiat cu un vers celebru: Nimic nu-i
prea devreme şi totu-i prea târziu", a declarat Dinescu, la ieşirea din
sediul Parchetului, conform Agerpres.
"Voiau să fiu martor şi n-am acceptat această chestie.
Eu am stat acolo la Televiziunea Română şi, sigur, am cerut să iasă lumea în
stradă. După aia, faptul că revolta populară s-a transformat într-o, hai să
zicem, revoluţie, loviluţie şi că activiştii din eşalonul 2 din Partidul
Comunist au preluat puterea şi că la toate instituţiile româneşti s-a schimbat
numai gardul şi denumirea - în loc de Miliţie s-a chemat Poliţie, în loc de
Securitate s-a chemat servicii secrete, în loc de Procuratură se cheamă
Parchet...", a continuat Dinescu.
"E puţin penibil, după părerea mea, pentru că ori faci
o chestie serioasă... Atâta vreme cât oameni care au tras la Timişoara, care
erau căpitani, maiori au devenit generali şi au fost consilieri prezidenţiali
şi sub Iliescu, şi sub Constantinescu şi sub Băsescu, şi-au luat grade în plus.
Ăia care au lucrat la Securitate au devenit şefi la servicii. Vii tu să îl
chemi pe poetul Dinescu să îl întrebi ce ştie el despre oamenii care au tras.
Cine purta arme? În decembrie '89, când ieşeai pe stradă erau patru inşi: unul
îmbrăcat în miliţian, unul în uniforma gărzilor patriotice, unul în uniformă de
militar şi unul în civil. Li se spunea capra cu trei iezi. A tras capra cu
trezi iezi şi au mai tras câteva oi, probabil rătăcite. Băieţii au tras, cine
să tragă?", a spus poetul.
Mircea Dinescu susţine că a fost întrebat de procurori ce
ştie de fostul preşedinte Ion Iliescu.
"Au cerut chestii vagi, ce ştiu despre Ion Iliescu. Eu
am scris în presă. Eu când ştiu ceva nu păstrez în guşă, scriu. Le-am spus că
ştiu multe despre Ion Iliescu, dar e treaba mea ce ştiu despre Ion Iliescu. Au
fost destul de amabili şi prietenoşi pentru nişte procurori. Cred că sunt mai
duri în anumite cazuri", a afirmat Dinescu.Sursa Agerpres
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu