vineri, 29 noiembrie 2013

Cum va arăta şi cât va costa parada de 1 Decembrie 2013

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat deja că în acest an, de Ziua Naţională, românii se vor bucura de cea mai grandioasă paradă militară din ultimii 20 de ani.
„În acest an se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire de la 1918 şi cred că un eveniment de o asemenea importanţă trebuie sărbătorit cum se cuvine. De aceea, în colaborare cu celelalte structuri ale statului — MAI, SRI, SPP şi toate celelalte instituţii care cooperează în vederea realizării acestui eveniment — vom realiza cea mai mare paradă militară de după '90“, declara recent Mircea Duşa.
Elementul de noutate constă în prezenţa militarilor din armatele SUA, Franţa, Polonia sau Turcia, care vor mărşălui alături de militari români.  De asemenea, tehnica grea - tancul TR 85 M1 Bizonul, sistemul de artilerie Larom, Ghepardul, absente din parada anului trecut, vor putea fi admirate în acest 1 decembrie.
În jur de 30 de aeronave ale Forţelor Aeriene (avioane de lupta — MIG 21 Lancer, elicoptere IAR 330 Puma etc.) vor survola de 1 decembrie cerul capitalei.
Cheltuieli de peste 1 milion de euro
Ziua de 1 decembrie aduce cheltuieli pe măsură. Executivul alocă peste 1 milion de euro pentru sărbătorirea Zilei Naţionale, suplimentând, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Executivului, bugetul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, SPP si SRI.
Potrivit Hotărârii de Guvern din 6 noiembrie privind organizarea, desfăşurarea şi finanţarea manifestărilor prilejuite de 1 Decembrie, aceste suplimentari bugetare, în valoare de 4.804.000 de lei, sunt destinate finanţării cheltuielilor privind participarea cu tehnică şi efective la paradele şi ceremoniile militare organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, la data de 1 decembrie 2013.
Astfel, bugetul MApN a fost completat cu suma de 3.500.000 lei pentru Ministerul Apărării, dintre care 13.000 lei pentru cheltuieli de personal şi 3.487.000 lei pentru bunuri si servicii. De asemenea, ordinea publică şi siguranţa naţională pentru bunuri şi servicii au fost suplimentate cu suma de 1 milion de lei.
Serviciile secrete au avut parte de o sumă suplimentată mai mică decât în cazul celor două ministere. Bugetul SPP s-a suplimentat cu 100.000 lei, iar suma alocata SRI fiind de 204.000 lei.
Parada militară dedicată Zilei Naţionale a României a costat în 2012 aproximativ 850.000 de lei, potrivit unor surse din MApN. Potrivit acestora, peste 450.000 de lei au reprezentat bani alocaţi din bugetul MApN, iar 400.000 de lei este suma aprobată de Guvern pentru a acoperi costurile totale.
Premierul Victor Ponta a anunţat că l-a invitat şi pe Regele Mihai la parada care va fi organizată, la Bucureşti, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie.
Odată cu manifestările care vor avea loc de Ziua Naţională a României, traficul rutier de pe şoseaua Kiseleff va fi restricţionat vineri, atunci când vor fi făcute repetiţii pentru paradă, dar şi duminică, când va avea loc evenimentul. Totodată, traficul rutier va fi restricţionat pe mai multe străzi şi bulevarde din Capitală. Sursa  adevarul.ro


                                                                        Cristian LAURENŢIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu