Steaua Bucureşti părăseşte Europa, după 0-0 cu Schalke, însă a reuşit
să şteargă impresia lăsată în primele partide din Champions League când a
pierdut la scor cu Schalke şi Chelsie, după un meci bun în faţa adversarilor
din Germania făcut aseară.
Antrenorul Laurenţiu Reghecampf se declară convins că
roş-albaştrii ar fi putut obţine cele trei puncte, dacă Piovaccari şi colegii
săi din ofensivă ar fi reuşit să fructifice măcar una din ocaziile avute în
această seară.
Tehnicianul campioanei spune că acum Steaua se va concentra
pe “războiul” din campionat şi va încerca realizarea eventului în acest sezon.
“Cred că suntem şi noi de vină, pentru că v-am obişnuit cu
meciuri bune, ne-am obişnuit fanii să marcăm multe goluri, să facem un joc bun.
Dar asta este, suntem în Champions League şi este mult mai greu. Cred că în
mare am reuşit, am avut câteva şanse foarte bune, este păcat că n-am reuşit să
marcăm.
Nu am văzut dacă a fost penalty la Piovaccari, am fost
foarte departe de fază. Ştiţi că eu nu comentez arbitrajul. Am avut alte trei
ocazii mari în care puteam să marcăm şi dacă o făceam, acum nu mai vorbeam dacă
a fost sau nu penalty.
Sunt jucători de mare valoare, care pot face diferenţa
imediat. Aţi văzut cum a intrat Draxler, deşi nu s-a pregătit în ultimele zile.
Am învăţat foarte multe, mai avem un meci la Chelsea, sper să jucăm foarte
bine. Am acumulat experienţă, iar la anul sunt sigur că o să arătăm mult mai
bine.
Eu ştiu valoarea jucătorilor, trebuie să joace foarte bine
şi în campionat. Avem câţiva jucători accidentaţi, dar asta este. Cel mai
important pentru noi este să ne atingem obiectivele, campionatul sau Cupa
României. La vară vom vedea dacă vor pleca sau nu jucători. Până atunci,
trebuie să ne folosim de ei, să luăm iar titlul şi să încercăm să ne calificăm
iar în grupele Ligii Campionilor”, a declarat Laurenţiu Reghecampf la finalul
partidei. Sursa: Pro Sport
Cristi
SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu