sâmbătă, 5 decembrie 2015

Scrisoare deschisă adresată Președintelui țării de Paul Beldi LADISLAU

Stimate Președinte Klaus Johannis,
Mă numesc Paul Beldi Ladislau, am șaizeci de ani, sunt cețățean român vorbitor de limba maghiară, descendent al unei vechi familii nobiliare secuiești din zona Ozun.
Am neamuri în secuime, mai exact chiar în orășelul Târgu Secuiesc, județul Covasna. Un orășel liniștit, cu puțin peste 18.000 locuitori, și care orășel liniștit este bulversat în ultimul timp de acțiunea ”tânărului terorist” teribilist, Beke Istvan Attila, membru al ”extensiei” din România a unei structuri naționalist-extremiste din Ungaria.
Cu aproape zece ani în urmă am petrecut patru zile în acest orășel, la nunta unei nepoate din Cluj, cu un tânăr localnic, fiind chiar ”nănaș mare”...
Domnule Președinte, cunoscând din ”interior” așa zise ”probleme româno-maghiare”, mi-am permis să redactez această scrisoare deschisă (tuturor!) spre înștiințare. Am urmărit și urmăresc în continuare ”evenimentele” din orășelul Târgu Secuiesc, și Vă mărturisesc: NU fără o oarecare îngrijorare... Exagerez poate, dar constat că liniștitul orășel de odinioară, azi stă pe un ”butoi cu pulbere”!...
Domnule Președinte, locuitorii întregului orășel sunt în ”revoltă”. Se scandează lozinci ”îngrijorătoare”. Vă traduc câteva: (”Korupt roman hatalom, engedjetek szabadon!”)”Corupta putere română, lăsați-L liber!”( cu referire la Beke Istvan). Sau: (”Aki magyar, velunk van!”) ” Cine-i ungur, este cu Noi!!” etc.etc. În fața Poliției ( ei îi zic sarcastic: ”Miliție”!...??) se aruncă petarde și se scandează la unison, la fiece bubuitură: (”Itt a bomba!!!”)”Aici e bomba!!!”...
Domnule Președinte, eu doar vă semnalez o realitate, așa cum o văd eu... De sărbători, pot veni tinerii extremiști din Ungaria care pe acest ”foc mocnit” să aruce ”paie uscate”. Doamne ferește, dar NU ne dorim un ”crăciun sângeros” de cea mai frumoasă sărbătoare creștină!
Domnule Președinte, NU îmi permit să vă ”consiliez” ci doar vă sugerez: Coborâți din nou în ”stradă”! ”Situația” din nou vă cere acest lucru... Deplasați-vă la Târgu Secuiesc și aplanați tensiunea acumulată până nu-i prea târziu. Stați de vorbă cu cetățenii orășelului, cu părinții lui Beke Istvan Attila. Asigurați-i că fiul Lor va avea parte de o Dreaptă Judecată. Arătați puțină clemență și rezolvați o vizită a părințălor la arestul Capitalei ca părinții să se convingă de Statul nostru de drept și NU corupt. Justiția este însă justiție pentru toți. Și pentru români, și pentru cetățenii români de etnie maghiară!... Dumnezeu să vă însoțească în toate acțiunile ce le veți intrepribde în viitor. Vă dorim un crăciun și-un anul Nou liniștit și fericit. Dumnezeu să binecuvânteze România!

 05.dec.2015 Paul Beldi Ladislau
Cehu Silvaniei, jud. Sălaj conte de Ozun

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu