RECENZIE

"PRIVIRI ÎN ÎMPREJURIMI ȘI SPRE ÎNĂLȚIMI" de IOAN POTOP

                                                     

               Volumul de poezii cu titlul„Priviri în împrejurimi și spre înălțimi”apărut la editura Enesis, Baia Mare,  în anul 2014-scris de profesorul de geografie Ioan Potop cuprinde așa cum arată titlul două categorii de atitudini artistice.

               Prima „privire” este aceea care-l orientează pe scriitor spre lumea materială din imediata vecinătate. Crezul său artistic este prezentat chiar de la început : „Privind atent împrejur, /Adesea, uimit admir, /Creația tainică din jur, /Îndrăgind , ce-i spre pur. /Cu eul în a fizicului simțire și gândire, /În a biologicului pornire întru potolire, /Cu sinele în atitudine, voință și faptă,/ Întru a răului sau binelui răsplată. ”/.

               Privirea de aproape observă în-deaproape totul în versuri aproape școlărești: „Bondărelul, mare cuceritor, /Prinț printre gâze, călător. /(„BONDĂRELUL”) sau: „De pe creanga din copac, /Căzându-i lui Grivei pe cap, /De nuca ce s-a dejghiocat, /A zbughit-o cu-n lătrat. /(„Mirarea lui Grivei ”); sau :„În dormitor sau pe terasă, /În sufragerie, hol, acasă, /Pe Puky, motanul meu, /Îi mângâiem drăgăstoși mereu.” /( „FIINȚA DIN CASĂ” )

              Interogația retorică adresată„ frumosului natural”:„Fiecare nufăr insuflă admirare/Făptura-mi toată, formulează o întrebare/ Cum pot așa de mult să-i iubesc, /Dacă n-ar avea în ei ceva dumnezeiesc/”( poezia „LACUL CU NUFERI”)

                Imaginile se-ndepărtează și apar alte elemente aparținătoare mediului geografic: vânt, lună, steaua, șoimul zburător, floarea de colț, crinul etc. : „Privind steaua ce din cer cădea, /Cum dâra-i de lumină fascina, /Înaintând, cerul spinteca/ Murind, strălucirea-i dispărea./(poezia „PURITATEA FLORILOR”)

               A doua strofă a crezului artistic redat mai sus și numit așa de mine fără a mă cosulta cu scriitorul,  ar vrea să spună că poezia abordată de poet reflectă raportul dintre „eu” și„ lume”. În cadrul acestui raport există un conflict care izvorăște din interior, din „eul”gândirii interioare a poetului care are ca urmare conturarea unui sens existențial. Astfel, pe parcursul scriiturii,  dl. Ioan Potop vine cu o atitudine activă,  cu niște convingeri morale pertinente -având ca sorginte tradiția și învățătura biblică.

                Dacă Descartes prin cunoscutul său „cogito, ergo sum” („gândesc, deci exist”) a făcut din „eu”subiectul gândirii, în aceeași măsură putem spune„sentio, ergo sum” și „velo, ergo sum”(„ simt, deci exist și voiesc, deci exist ”).

                Poetul Ioan Potop se constituie prin poezie ca un om al cetății fiind atent la tot ce e nou și constructiv dar, în același timp scrutează adâncimile conștiinței sale de unde scoate prin cuvinte meșteșugite idei de simțire și gândire lirică ajungând să spună că și el face parte din marea unitate și diversitate  a lumii iar poeziile sale s-au născut la interferența dintre Poezie și Geografie; o Geografie a României.

                   Se spune că poezia este arta limbajului sau mai bine spus„artă prin limbaj” deci, poetul folosește ca suport cuvântul. Rolul limbajului poetic este de a trezi în fantezia cititorului anumite imagini. Cititorul se va adapta operei și va înțelege puterea evocatoare  a cuvântului. Talentul poetului constă în „topirea”, „metamorfozarea” sau „turnarea” lor în forme cu înțelesuri noi. Va fi o călătorie a poetului din sine în exterior ca în versurile următoare ale poeziei „Rostogolirea ”: „Țara ce-o purtăm în făptură, /Cu zâmbet sau răsfăț pe figură, /E-n a eului și-a sinelui măsură, /Ce ne-o gravăm în semnătură. / Alegerea din „rostogolirea”și dualismul ființei umane este evidentă: „Înflorirea firii, E-n puritatea iubirii/Iar furia urii, E-n cea a despărțirii.” /sau:

                 „Din duhul cel sfânt, /Mă apropii de cuvânt, /Iar strămoșii din pământ,/Opresc rostogolirea în mormânt. ”/sau:

                „ Înălțându-mă ca fălos, /Mă afund tare fricos, /Iar de la căderea în deznădejde, /Încep urcarea spre Nădejde.”

                     Patriot sensibil la durerile țării sale,  autorul surprinde „goana acerbă pentru putere” iar neputința omului simplu din popor care nu găsește soluții ca răspuns la relele sociale e relevată-n poezia„DEZNODĂMÂNT”:

                      „Vezi, premier condamnat, /La recentul congres, ovaționat?/Ori justiția subordonată puterii l-a persecutat/? Ori mulțimea partinică s-a ridiculizat?/Asemenea contrarii, sunt de iertat?”/

                       Trecutul din epoca comunistă îl urmărea pe poet pretutindeni ca o umbră. Reprezentativă e poezia „ COCOȘUL DE STRAJĂ” care amintește realismul autentic al„ construcției societății socialiste multilateral dezvoltate”din epoca Ceaușescu:

                      „ Orizontul estic se întuneca, /Furtuna comunistă oarbă invada/Politrucul trimis în sat ca atare,/ Forța sătenii la colectivizare. ”/sau, din aceeași poezie:

                      „Pentru delict chiaburesc de condamnat/Precum carne, s-ar fi auzit, c-a tocat!/Să dea declarații la miliție și la„ sfat”,/De ce cotele la stat , nu le-a predat?/”

                      Comunitatea văzută prin ochii unei persoane îl aduce pe om aproape de Creator spre înțelegerea realistă dar și mistică a rolului pe care-l are omul  în univers și-n  țara lui unde:„Prin muncă, adevăr și libertate deplină, /Asigură temeinic acea superioritate, /Având Sf. Treime în intimitate.” ( poezia„ Comunitatea în comuniune”)

                       În poezia „ORIENTAREA” se pun față-n față calitățile creștine ale omului cu reversul lor: minciuna, viclenia și excrocheria:

                      „Privind  în jur și-nspre înălțimi/ Regăsești tainic ce-i sublim, /Cumpătarea, modestia, armonia, /Sinceritatea, dreptatea și omenia.”

                        Deoarece Biblia s-ar putea numi „constituția acestei planete”, sufletul poetului vibrează în acordul iubirii cristice iar universul este asociat  ideii de toleranță, întrajutorare și credință creștină.

                      Poeziile cuprind mulți termeni geologici și geografici care fac legătura dintre Știință și Poezie: roci, girueta, anaconde, metamorfoze, obcine, exondate, batolit, dolomit, crolofilă, Marea Sarmatică, măgură, iezer, Plescioara Mică și Cea Mare, Troia Maramureșeană etc. Aceste cuvinte folosite în contexte literare dau un aspect particular poeziei dlui. Prof. Ioan Potop; nu numai că reflectă formația sa profesională, dar se încadrează armonios în viziunea lirică a realității prezentate.

                      Ca și-n natură unde „metamorfoza” înseamnă transformare datorată presiunii și temperaturii, așa și-n poezia dlui. Ioan Potop cuvintele se„topesc” primind noi sensuri, noi modalităâi de expresie. 

                     La-nceputul formării pământului românesc din Marea Sarmatică prin cutări repetate în orogeneza alpină au apărut munții României și apoi întreg relieful. Ca un arc crestele Carpaților străjuiesc pământul României începând cu„Vf. Moldoveanu-i cel mai mare, /Ce veghează între hotare, până la mare,”urmând: Vf. Negoiu, ca structură și neam apropiat, /Al treilea este Vf.Parângul Mare, /Ce veghează Oltenia cu ardoare./-Vf. Omul, e statornic și vigilent....Are privirea trează cuprinzătoare. / În nordul țării, Pietrosul Rodnei, Pietrosul Călimanilor. În partea vestică Vf. Ceahlăul, /Veghează Iașiul  Moldovei și Bacăul./Ascultănd Balada viorii lui C. Porumbescu, /În acordurile simfoniilor  lui G. Enescu,/ Întru geniul poetic al lui M. Eminescu.”/În această ultimă parte a poeziei cu titlul „STRĂJERII ȚĂRII” se poate observa legătura pe care o face poetul între opera de artă vizuală creată sau artistică, arta muzicală din trecut,  sculptura și arta literară valoroasă reprezentată de poetul național M. E minescu.

                 Ca și cum acești munți ar fi văzuți din spațiu cu o dronă, apar peisaje montane însoțite de amintirea valorilor literare, muzicale, sculpturale și istorice ale neamului românesc. Toate acestea certifică încă o dată  legătura indestructibilă  dintre diferite arte, dând posibilitate cititorului să cunoască și să fie informat în legătură cu valorile culturii românești.

                „Străjerii carpatici spre cer înălțați, /Vibrează-n dăinuire încântați, /De muzica, poezia și sculptura, /Românilor ce și-au arătat măsura. ”

                 Ca o concluzie, apreciez poeziile scriitorului Ioan Potop ca având o particularitate specifică care se adresează atât intelectului cât și sensibilității cititorului; poeziile sale dau culoare „ELEMENTULUI GEOGRAFIC ROMÂN ÎN POEZIE”, precum odinioară Ion Barbu intuind Poezia prin Matematică , Ioan Potop intuiește Poezia prin Geografie;  îmbogățește universul poetic românesc autentic cu noi și inedite imagini artistice și transmite sentimentul nădejdii și speranței de mai bine pentru toți locuitorii din  țara care l-a crescut și educat.

               Mureșan Olimpia-membră în Liga Scriitorilor Români,filiala Maramureș