Utopia numită Uniunea Europeană

La prima vedere, titlul de deasupra ar părea scos din laboratoarele așa numiților eurosceptici, o concluzie a celor ce nu cred în ruptul capului că Uniunea Europeană e un model de organizare continentală viabil, o realitate sustenabilă pe baza ideilor politice și economice care au generat-o.

Românii au aflat de mult că Europa zisa unită și imensul ei aparat funcționăresc de la Bruxelles are două sau mai multe viteze, plus un obraz foarte gros atunci când interesele celor mari se intersectează cu cele ale țărilor mai mici sau mai slabe economic. Viața ne-a arătat că democrația și frăția decretate de fondatorii UE se aplică selectiv, că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate - de o minoritate de state care s-au așezat deasupra criticilor din partea zișilor parteneri egali doar pe hârtie, mai ales țările foste comuniste, privite cu o superioară îngăduință și bătute părintește pe cap, ori puse la colț în loc să fie tratate cu respect și atenție la interesele lor particulare, așa cum li s-a spus când au fost primite în club.

Nu, nu euroscepticii s-au întrecut cu măsura, nu ei sunt Casandrele care trag acum semnale de alarmă cu privire la aerul irespirabil creat de politica transformată în politicianism, la miasma bunelor intenții scriptice ajunse ipocrizii flagrante, de nesuportat. Cel care, cu lipsa sa consacrată de diplomație - în acest caz absolut binevenită! - le-a trântit-o scurt și clar unora dintre liderii europeni de prim rang, cum că jucăria UE nu mai funcționează, că e pe cale să se strice definitiv, a fost însuși Președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk. “Spectrul destrămării bântuie Europa. Viziunea unei federații nu mi se pare cel mai bun răspuns la asta”, a glăsuit Tusk în fața reprezentanților Partidului Popular European, cea mai mare formațiune din Parlamentul UE. În sală se aflau și cea considerată de mulți ca “managerul de facto” al întregului continent, cancelarul german Angela Merkel, dar și șeful “executivului” UE, Jean-Claude Juncker, plus alți mulți lideri mai mari sau mici, oameni cu influență și interese majore în supraviețuirea Uniunii – nota bene: printr-un proces de federalizare. Sigur, UE oferă și avantaje. Avantaje doar pentru unii, prea puțini, după cum aminteam, pentru că, iată, Tusk însuși a abandonat retorica de complezență și a developat realitatea crudă: “Obsedați de ideea unei integrări totale și imediate, am uitat să luăm notă de faptul că oamenii obișnuiți, cetățenii Europei, nu ne împărtășesc euro-entuziasmul. Dezamăgiți de marile viziuni asupra viitorului, aceștia ne cer să ne adaptăm realității curente mai bine decât am făcut-o până acum. Euroscepticismul a devenit o alternativă la acele iluzii”.

Scurt și clar: “marile viziuni UE asupra viitorului” sunt, în fapt, doar “iluzii”. Apud Donald Tusk, via traducerea în limba engleză oferită pe internet cu parcimonie de doar câteva surse, pentru că, așa cum ne-am obișnuit, media “mainstream”, adică greii presei, se prefac că nu știu nimic despre acest discurs-bombă. Și, pentru că aminteam de lipsa de diplomație a politicianului polonez a cărui instalare voit simbolică în fruntea Consiliului UE e foarte probabil regretată amarnic de bonzii puterii care au decis-o la ultima schimbare de garnitură, iată continuarea: “Noi suntem azi cei responsabili pentru confruntarea realității cu tot soiul de utopii: o utopie a Europei fără state-națiuni, o utopie a unei Europe fără conflicte de interese și ambiții, o utopie a unei Europe ce își impune propriile valori lumii exterioare”, a spus fostul premier polonez, care a cerut “o dezbatere onestă și deschisă asupra subiectului”.

Nu e greu de bănuit liniștea grea ce s-a lăsat în sala reuniunii "popularilor" europeni, plină-ochi de tot soiul de șefi și șefuleți care și-au construit cariere impresionante și foarte bine plătite pe seama UE și susținerii acesteia, când și-au văzut creația dezbrăcată și înfățișată public în adevărata sa nuditate, caracterizată de Tusk prin cuvântul-palmă “utopie”. Dacă unul din cei puțini, aflați în vârful piramidei, și-a amintit public de milioanele de europeni care contestă faraonicul establishment de la Bruxelles, e grav! Mai grav decât lasă să se înțeleagă zisa presă liberă occidentală.

În paralel, europenii se pregătesc să reziste și asaltului în forță al Statelor Unite, care vor să le bage pe gât – uneori literalmente! – produsele și serviciile lor, sub auspiciile secretizatului “Parteneriat transatlantic pentru Comerț și Investiții”, TTIP, o găselniță ce ar aduce modelele de business și marile corporații americane în Europa, obligată să-și abandoneze identitatea, tradițiile și cultura. Iar americanii, cărora le-a intrat în cap că Dumnezeu însuși i-a chemat să conducă lumea după bunul lor plac și pentru prosperitatea “fără număr” a minorității de sub 1% din populație care se supra-îmbogățește cotidian jucându-se de-a managementul global, se comportă cu brutalitatea și cinismul cu care și-au construit propria țară și propriul sistem: zisul capitalism “neoliberal”, adică al marilor corporații și bănci, care decid totul. Deși negocierile sunt secrete – nu se știe de ce și în numele cui au luat această decizie liderii nealeși din Comisia Europeană -, ceva tot a scăpat spre public. Mai exact, exasperarea Comisarului pentru Agricultură de la Bruxelles, Phil Hogan, care a transmis la sfârșitul săptămânii trecute un mail către toți cei 28 de ambasadori ai statelor membre UE, prin care le atrăgea atenția că SUA nu are de gând să se comporte urmând principiul reciprocității în relație cu Europa, că administrația americană nu dă semne că ar respecta interesele europenilor. Cu alte cuvinte, Washingtonul are de gând să se instaleze în poziția de vătaf în vechiul continent, nu ca partener, avertizează Hogan. Asta nu l-a împiedicat pe ambasadorul SUA la UE, Anthony Gardner, să îl ia peste picior pe Comisarul European, pentru “o corespondență email oarecum neobișnuită”  în care, vezi Doamne, înaltul demnitar ar fi făcut “o serie de afirmații care pot induce în eroare”. Ce eroare?! SUA ar avea de beneficiat masiv de pe urma TTIP, corporațiile americane primind, de facto, mână liberă, o putere ce ar putea exceda, spun analiștii, unele guverne europene.

În “utopia” numită Uniunea Europeană, cea care ne hrănește cu “iluzii” legate de un viitor luminos (ah, cum mai suna asta pe vremea comunismului!) se pare că vom avea în meniu și produse extraordinare, pentru a căror recunoaștere ne-am bătut de atâta vreme: parmezanul fabricat nu la Parma, ci în Montana, prosciuto din Iowa, șampania de California, plăcintele britanice Cornish aduse din Michigan și, desigur, cârnații de Pleșcoi, făcuți prin vreo fabrică din Nebraska. Poftă bună!

                                                                                   Cristian Ulea