Există
vreun om care să nu-și dorească binele? Nu, pentru că binele în cele două
variante (binele hedonic și binele moral) reprezintă vectorul axiologic al
existenței omului pe Pământ. Iar unirea acestuia cu frumosul în cadrul
faimosului kalokaghaton antic grec,
se constituie în perpetua aspirație spre idealul uman situat în vecinătatea
Absolutului. Da, căci dacă anticii admiteau existența Demiurgului (Unitatea
supremă pentru Platon, Inteligența cosmică sau Primul motor imobil pentru
Aristotel, Sufletul lumii pentru stoici), cu atât mai mult trebuie să fie
neîndoielnic pentru creștini faptul că
triada bine-frumos-adevăr din Dumnezeu
iradiază etern și tot spre El etern converge.
Vasăzică
tot omul se zbate după bine, îndeosebi după binele personal. Diferența dintre
omul corect și cel nelegiuit, dintre comunitatea pașnică și cea agresivă constă
în calea urmată pentru aflarea și instaurarea binelui: Până și cei mai înrăiți
asasini își urmăresc fiorosul lor bine pe calea antidecalogică a cruzimii,
tâlharii pe rușinoasa cale a furtișagului, iar demagogii pe cea a minciunii!
Firește
că există grade diferite de vinovăție, funcție de gravitatea faptei săvârșite,
conștient sau inconștient, cu sau fără de premeditare: una este crima
pasională, din exasperare ori din imprudență și cu totul altceva genocidul
politico-militar, fie generat și întreținut de subtil-înșelătoarele sisteme
democratice, fie de brutalele cârmuiri dictatoriale; una este hoția
întâmplătoare, adesea cauzată de sărăcie (inclusiv o parte din breasla „meseriașilor”),
și cu totul altceva rețeaua politico-economică a ticăloșilor cu ștaif, care
fură cu legea în mână (nu spunea Traian Băsescu că legile noastre
postdecembriste sunt făcute de hoți pentru hoți?) până ce pun pe butuci o țară
întreagă; una-i o minciună „de rând”, îndeosebi atunci când este urmată de sincera
căință a celui care a uzat de ea într-un moment de cumpănă a vieții, și altceva
este minciuna oficial-statornică a politrucilor în general, a politrucilor
mitomani în special.
Dar
ce te faci atuncea când (cazul României postdecembriste), minciuna, hoția și
impostura au fost ridicate prin străduința aleșilor penali la rangul de sport
național? Ba mai mult, cu neprecupețitul lor ajutor, pe plaiurile mioritice s-a
înregistrat marele și lesne evidentul progres de la „a fura pentru a putea trăi
omenește” din faza bolșevismului biruitor într-ale nivelării și sterilizării
intelectuale, la „a trăi ciocoiește pentru a fura pe rupte” din faza
postdecembrismului biruitor într-ale nesimțirii și trădării...
În
aceste condiții de cumplită restriște pentru spornica masă a oropsiților și
dezrădăcinaților, însuși răul (văzut de Augustin ca „un parazit ontologic al
binelui”) cunoaște înălțarea sa planificată de păpușarii planetari spre culmile
ipocriziei cârmuitoare, ipocrizie de-o certă inspirație stalinistă: Pe vremea satrapului
bolșevic, moartea unui om încă era văzută ca o tragedie, pe când moartea unui
milion de oameni devenea statistică, pentru ca astăzi, în plină democrație
complet lipsită de umanism, moartea unui om să nu mai însemne nimic (prea multe
accidente și morți suspecte), iar lichidarea programată a miliardelor de guri
în plus cu ajutorul medicamentelor
contrafăcute și al alimentelor infestate (știați că pâinea noastră cea de toate
zilele este o veritabilă otravă, ea fiind făcută din grâu modificat genetic?),
să fie acceptată ba cu resemnare, ba cu nepăsare, ca o necesară soluție (sic!)
privind viitorul planetei și locuitorii bine dresați ai acestui viitor
nesigur!...
Cu
toate astea, adică în pofida saltului înregistrat de neomenie, violență și
cruzime, pământenii cu frică de Dumnezeu
și cu scaun la cap mai speră în renormalizarea atmosferei (la propriu și la
figurat) de pe micuța noastră planetă.
Din
următoarele două motive:
1)Aidoma
lui F.M.Dostoievski, ei sunt convinși că încă mai sunt pe Pământ câțiva drepți
ce se roagă zi și noapte pentru armatele în continuă creștere ale scepticilor
atotștiințifici și pentru hoardele de fanatici musulmani în mișcare. Este
singura explicație rezonabilă că Atotputernicul rabdă în continuare trufia și
păcătoșenia omului modern.
2)Este
adevărat că nici pomeneală ca totul să fie bine pe lumea asta. Așa ceva, de
altminteri, ar fi împotriva firii lucrurilor, având în vedere continua
degradare moral-spirituală a omului. Dar cum nici nu-i totul rău, căci asta
s-ar chema deplina satanizare a omenirii și ar necesita grabnica intervenție
divină în sensul Judecății finale și a reinstaurării armoniei universale, iată
că rămâne în picioare șansa izbăvitoare ca tot mai mulți oameni să nu uite că
sunt oameni și că trebuie să se comporte ca atare.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
30 iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu