duminică, 31 iulie 2016

Cum va fi vremea în august


Căldura se prelungeşte până la începutul toamnei, iar seceta cuprinde tot mai multe regiuni. Ultima lună de vara se anunţă toridă, cu temperaturi sufocante. Prima zi a ultimei luni de vară vine tot cu temperaturi ridicate. Vremea va fi călduroasă, caniculară în regiunile sudice şi estice, unde disconfortul termic va fi accentuat. În vestul, centrul şi nordul ţării, dar şi la munte, vremea va deveni în general instabilă şi îndeosebi seara şi noaptea vor fi înnorări temporar accentuate averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. 


Conform meteorologilor, cantităţile de apă vor fi însemnate şi va cădea grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 de grade in vest si nord-vest şi 38 de grade in sudul Munteniei si al Olteniei. Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în august, ultima lună de vară, temperatura medie a aerului se va situa peste normalul perioadei în sud-estul ţării şi local în sud, est şi în vestul extrem, iar în rest vor fi valori termice apropiate de media climatologică. Media multianuală lunară pentru luna august, măsurată în perioada 1981-2010 este de 19, 7 grade Celsius. Conform ANM, cantităţile totale de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, media lunii fiind stabilită la 64,7 l/mp.  



Meteorologii spun că în august, temperatura aerului se va situa peste medie în sud-est şi, local, în sud şi vest, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de media climatologică, stabilită la valoarea de 19,7 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi de până la 23 de grade Celsius în Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Pe de altă parte, cantităţile totale de precipitaţii se vor menţine deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepţia regiunilor nordice, unde se vor apropia de norma multianuală, de 64,7 litri/metrul pătrat. În zonele Transilvaniei şi Munteniei, cantităţile medii de precipitaţii ar putea 90 — 95 litri/metrul pătrat. În acelaşi timp, în Dobrogea estimările variază între 28 şi 40 de litri/metrul pătrat.

                                                                                            ANMR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu