sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Au fost emoţii pentru viitorii poliţişti!

Emoții pentru candidații pe cele 32 de posturi scoase la concurs de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș. Aceștia vor susține proba scrisă. Este vorba despre peste 150 de persoane.

Azi va avea loc proba scrisă a concursului de încadrare directă, din sursă externă sau reîncadrare ca poliţişti pentru locurile de agenţi de poliţie de ordine publică, rutieră şi transporturi, din Poliţia Română. În urma probelor eliminatorii, pe cele 32 de posturi pentru încadrare din sursă externă repartizate Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vor concura 161 de candidaţi. Alţi trei candidaţi vor concura pentru cele două posturi prin reîncadrare.

Cei care au optat pentru un post în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş trebuie să se prezinte la Colegiul Tehnic „George Bariţiu” din municipiul Baia Mare, începând cu ora 09:00. Accesul în sălile de concurs este permis până la cel mult ora 09.45. Celor care nu vor fi prezenţi la ora 09.45 în săli nu li se va mai permite accesul şi vor fi declaraţi „neprezentaţi”.

Accesul în sala de concurs se face pe baza unui document de identitate valabil, respectiv carte de identitate, permis de conducere sau paşaport. În sală, candidaţii vor avea asupra lor doar documentul de identitate şi pix sau stilou cu pastă ori cerneală de culoare albastră. Nu se permit pixuri sau stilouri ce permit ştergerea şi rescrierea.

Nu se admite accesul în sală cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări sau alte mijloace de calcul ori comunicare. Testul constă în 60 de întrebări, cu trei variante de răspuns din care doar una este corectă. Nota minimă de promovare a testului scris este 7.00. Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului în cauză. Sursa MARAMEDIA

                                                                                   Cristi SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu