Cărţi deosebite primite la redacţie

Deşi la distanţă temporală importantă, am intrat în posesia volumului de versuri „Lacrima Sfinxului”, Editura Proema Baia Mare. Autor poetul şi editorialistul Gheorghe Pârja. Despre acesta, Horia Bădescu afirmă: „Gheorghe Pârja e o bucată de Deseşti, un bulgăre de humă purtat la înaltele şcoli ale poeziei şi întors la vatră să contemple, din prispa casei părinteşti, spectacolul fascinant al universului şi, mai ales, paradoxala minune numită om, vieţuind între misterul impenetrabil şi tăcerea ţărănimii pe care se consumă alungarea din Paradis.”, iar despre cartea Domniei sale „Lacrima Sfinxului” spune: „(...) această carte frumoasă, scrisă stilistic, la două mâini, dar unitară tocmai prin imposibilitatea de a fi altceva decât eşti, un om şi un poet al pământului vieţuind între Dumnezeu şi satul său, această elegie îngânată bărbăteşte, cu sufletul spălat de apa amară a asfinţitului şi ochii în zările care-au fost şi-n cerul care va să vină.”

Ce-a de-a doua carte primită, „Pelerinul – Mărturisirea unui pelerin despre lucrarea plină de har a rugăciunii lui Iisus Hristos sau a inimii”, Editura Ceconi Baia Mare, 2016, este o ediţie îngrijită de drd. Dorin Rareş Tămaş şi conţine mai multe povestiri religioase a unui pelerin fără adăpost care, are ca avere o traistă cu posmagi, iar la sân Sfânta Biblie. Este o carte de mărturisiri şi fapte creştineşti deosebite, care ne face să ridicăm mai des ochii înspre Cer.

Recent s-a lansat la Muzeul de istorie, director Tiberiu Alexa, cartea „Augustin Cozmuţa – Incursiuni în arta plastică”, Editura Gutinul Baia Mare, 2016. Volumul îngrijit de soţia regretatului autor, Elena Cozmuţa, se dedică împlinirii a 120 de ani de la întemeierea Coloniei de Pictură de la Baia Mare şi reprezintă o oglindă a activităţii pictorilor băimăreni. Câteva titluri din Microeseurile Domniei sale: „Un pictor octogenar – Iosif Balla”; „Un pictor băimărean – Traian Hrişcă”; „Frumosul şi urâtul vieţii”; „Traian Moldovan – În Arca de la Arad”; „Despre artist pe ocolite”.

Poetul bucureştean George Tei, venit în urbea noastră la invitaţia poetului Ioan Romeo Roşiianu ne supune atenţiei două volume de poezii. Primul titlu este „Remember”, Editura LifeArt Drăgăneşti Olt, 2016, lector de carte este Liliana Ghiţă Boian, iar cartea cuprinde un număr de 91 de minunate rondeluri, amintindu-ne de Macedonski. Cel de-al doilea volum de poeme, „Rătăcit în sentimente”, Editura Detectiv Literar Bucureşti, 2016, are o prefaţă semnată de Eugen Cristea, care vorbeşte în termeni laudativi despre poet: „Omul Tei este un rebel. Un rebel printre poeţi, culmea, neavând la prima vedere, nimic care să-l caracterizeze drept un revoluţionar în cel mai aspru sens al cuvântului. Dimpotrivă! Personaj liniştit, chiar prea calm uneori, de o modestie aproape deranjantă, având în permanenţă asupra sa vorbele alese şi, mai ales, cele de duh.”

Şi ultima carte, dar nu cea de pe urmă, este „Scrisori despre demoni şi sfinţi”, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2016, a poetului şi omului de televiziune Ioan Romeo Roşiianu. Editor dr. Ştefan Mariş, lector Virginia Paraschiv, redactor de carte Nicolae Scheianu. Volumul cuprinde un număr de 50 de scrisori scrise cu patos, cu suflet, cu inima. Aceste „scrisori” (...) „sunt poeme de substanță și cu impact liric evident, care-l impun pe I.R. Roşiianu ca pe o voce ieșită din corul mare al cântăreților de strană”(Nicu Scheianu).

La final vă propun scrisoarea-poem:

Scrisoare despre oameni şi fluturi

IUBITO, ţi-am mai spus că oamenii sunt ca şi

fluturii efemeri şi frumoşi

unii zboară mai sus alţii mai jos unii mai mult

alţii mai prost

n-are rost să-i compari între ei când poţi să-i priveşti

şi să mergi mai departe

ţi-am mai spus că până şi-n viaţa mea am ajuns

personaj negativ atunci când ai înmceput să fii geloasă

pe metaforele mele

atunci am înţeles că după ce am câştigat

toate bătăliile duse cu mine am început să pierd

după ce te-am întâlnit pe tine.

(Mai ştii când ţi-am spus că e mai important să ai 7 ani

de acasă decât 5 de facultate?!)

Iubito, mor constelaţii absurde în zările reci

şi noi ne certăm încă degeaba

împărţim amintiri ca soţii geloşi la notar

scaunul de la mama

am plecat de la tineatunci când mi-ai zis să plec

deşi cu urechea sufletului te auzeam cum mă rugai

să stau lângă tine

am coborât în strada pustie şi rece .şi printre picurii

ploii vedeam umbrele noastre topindu-se pe asfaltul crăpat

vedeam în întuneric, Iubito, cum vremea noastră

trecea

cum ne risipeam singura viaţă avută şi cum lăsam

timpul să-şi facă milă de noi.

(Mai ştii că ţi-am zis că vii de nicăieri şi că tot într-acolo

şi pleci?!)

Iubito, eu ţi-am zis că-s capabil să iubesc oamenii

pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce au sau îmi dau

eu pot să iubesc necondiţionat omul şi liniştea

zborul fluturelui pot să-l las să-mi încânte retina

zgomotul îl pot opri la urechea inimii ca să se poată

odihni ultima speranţă din gând

pot, Iubito, să ating cerul cu mâna şi mai pot să

smulg o stea şi s-o ascund în surâsul tău şoptit.

(Mai ştii că ţi-am spus că niciodată n-am să înlocuiesc un

suflet frumos cu un trup frumos?!)

O dată cu primele fire de păr alb am început să-mi

doresc numai linişte, Iubito,

nu mai vreau decât să-mi retrăiesc amintirile şi să-

mi fac şiraguri din simţiri.

                                          Gelu Dragoş