Picătura de ploaie
”cu naivitatea melcului ce iese din casă
fii
fără grijă ți se spune
fii
fără grijă
încă
o dată se umple fagurele
nimeni
n-a stins încă oglinda
în
ea e duminică
deși
dormi pe un pat între toamnă și iarnă
recunoști
că ai înțeles
dar
cu gândul acesta
nu
te-ai împăcat
prin
preajmă se tutuiesc
jupuitele
piei de rezervă
colocvii
întreținem cum spune hans
cu
pisicile cu pietricelele
cu
focul cu orezul
cu
busuiocul și cimbrul
răbdare
se cere
vremea
curge șuierând pe sub arcul podului
întoarse
sunt semnele drumului
vino
până nu suntem încă orbi
prințul
strânge ostași
jos
în curtea castelului
împarte
oștirii iarba și frunzele toamnei
îmi
spun că au nevoie de mine
drept
răspuns citesc
la
pagina douăsutetreizeci și doi
de
aceea
îmi
port de grijă
îmi
cercetez cu atenție drumul
și
mă tem de fiecare picătură de ploaie
să
nu mă doboare”
Liniile de cretă
”un
păianjen se plimbă pe cele două cărți
de
pe măsuța de la hotelul răzvan
brun
ca un coniac/brun
ca
frunzișul
risipite-s
cheile
mereu
siliți să pribegim mai departe
toți
fluturii mei
sunt
în grădina ta
vezi
jăratecul misiunii și-al țintei
în
jurul unghiurilor îndepărtate
de
unde vin ceasurile proaspete
ca
o apă subțire
peste
sâmburele de jos
caută-mă
tu
găsește-mă
tu
prin
jocul lor de lumini și umbre
ordonate
pe tabla de șah
tăierea
nodului numit gordian
recunoaște
că ai înțeles
liniile
de cretă pe care ploaia le stinge
sticla
goală își împlinește jertfa
prea
înaltă intenția
prea
măruntă puterea
cine
să mai vorbească
printre
vise înregistrate și poduri amare
înțelepciunea
își înalță coliba
nu
e ușor să privești în ochi
moneda
de schimb
auzi
cuvinte pe care nu le pătrunzi
le-aduni
și le-așezi lângă păianjenul brun
ca
frunzișul/brun ca un coniac
de
pe măsuța din camera de la hotelul răzvan”
Metafizica unui pahar
”fie
vorba între noi
de
mult nu mai fac valuri
nu
mai bat apa-n piuă
văd
cum se așteaptă unii pe alții
și
mărunțesc toate interpretările
n-am
mâncat și n-am băut
mă
duc să-mi trăiesc puțin viața
uit
că stau de strajă
îți
poți pierde mințile de la atâtea reguli
îmi
spui că lumea-mi zice fluturaș
deși-s
lipit de glie cum se știe
trudesc
de greu în slujba ta
vorbind
în nisip ore întregi
pierdem
obișnuința de-a fi noi înșine
așa
înțelegem metafizica unui pahar
care
se sparge exact în clipa
când
s-a umplut
la
hotarul dintre prea mult și nimic
mereu
îți curge sub călcâie
o
cărare atât de îngustă
memorie
de apă curgătoare
și
graba cu care vrei să înțelegi
toate
de-odată
mereu
am rătăcit
pe
căile profunde
privim
malurile sau paharele
facem
socoteala anilor
ca
soldații
din
războiul de o sută de ani
cum
spune anton
și
uite așa
am
adormit cu tinerețea în brațe ”
Nesfârșite hârtii între prestigiul golurilor și
luciul armurii
”mereu
afli lucruri de neaflat
prin
materia vâscoasă a zilei
vom
trece strada
și
vom vedea ce se întâmplă
privesc
cu un ochi atent toate acestea
cercurile
unei aspre geometrii
prestigiul
golurilor și luciul armurii
să
pari liniștit
să
numeri în gând
mereu
afli lucruri de neaflat
jurnalul
curge mai departe
sub
păstăile ce-și deschid tecile
frumoase
femeile
ce
trec în sus și în jos pe scară/pe stradă
când
adevărul își sparge gogoașa
și
devine fluture
neatins
și lipsit de zgârieturi
ceilalți
se ocupă de treburile lor
nesfârșite
hârtii
destul
săpat destul scobit
în
ceea ce pe viitor ni se cuvine
marți
învățăm răbdarea
în
oglinzi de hoteluri
vechiul
timp foșnind după tine
așa
te ferești din calea unui potop
de
întrebări fără sens
din
anii mai tineri
am
vrut să trec neobservat
printre
prestigiul golurilor
și
luciul armurii
am
numărat în gând
jurnalul
curge mai departe
spre
ziua așteptată
când
le vin perdelelor stăpânii”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu