Actorul francez Alain Delon, acum în vârstă de 81 de ani, unul dintre simbolurile cinematografiei europene, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care anul acesta va avea loc între 2 și 11 iunie.
''Figură emblematică a marelui ecran, starul francez a
cucerit inimile publicului în epoca de aur a cinematografiei europene, fiind
considerat unul dintre cei mai frumoși bărbați ai tuturor timpurilor. Pentru contribuția sa artistică excepțională, TIFF îi va acorda în acest an marelui actor Alain Delon
Premiul pentru întreaga carieră. În onoarea sa, pe data de 9 iunie, Piața Unirii va găzdui o proiecție specială a filmului 'Afacerea Pigot' (
Pour la peau d'un flic, 1981)'', se arată în comunicatul TIFF, transmis
miercuri AGERPRES.
''Mă bucur că și în
acest an îi vom putea oferi publicului nostru drag o întâlnire excepțională cu o legendă a cinema-ului mondial.
Alain Delon este un actor iubit, admirat de multe generații și cred că
participarea lui la această ediție a
festivalului va fi un moment de vârf, care va rămâne în inimile tuturor'',
declară, potrivit comunicatului, Tudor Giurgiu, președintele festivalului.
Cu o carieră impresionantă și
peste 100 de interpretări memorabile, actorul, producătorul, scenaristul și regizorul Alain Delon (81 de ani)
aniversează anul acesta 60 de ani de la debutul său în cinematografie.
''Rocco și frații săi'' (1960), ''În plin soare'' (1960),
''Eclipsa'' (1962), ''Ghepardul'' (1963), ''Laleaua neagră'' (1964),
''Samuraiul'' (1967), ''Borsalino'' (1970), ''Notre histoire'' (1984) sau ''Pe
cuvânt de polițist'' (1985) sunt doar
câteva dintre filmele pentru care Alain Delon este considerat cel mai important
actor francez al secolului XX.
''Alain Delon s-a născut la data de 8 noiembrie 1935 și nimic din copilăria tulbure sau din
adolescența plină de peripeții a artistului nu oferea indicii despre
succesul răsunător pe care avea să-l cunoască în jurul vârstei de 23 de ani.
Frumusețea magnetică și farmecul personal au făcut ca actorul să
fie curtat încă de la începuturi de industria hollywoodiană, însă, deși i s-a oferit șansa de a fi distribuit într-unul dintre filmele lui David O.
Selznick, Delon decide să-și înceapă
cariera în Franța, unde se lansează în
1957 în 'Quand la femme s'en męle' (r.
Yves Allégret). În 1958, în 'Christine', joacă pentru prima dată alături
de Romy Schneider, fermecătoarea actriță
ce avea să-i devină, ulterior, logodnică'', mai arată comunicatul TIFF.
După rolul din ''Ghepardul'' (r. Luchino Visconti), în 1964,
Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur. În 1977 a
ajuns pe lista favoriților la Premiile
César pentru rolul principal din ''Mr. Klein'' (r. Joseph Losey), iar
interpretarea din ''Notre Histoire'' (r. Bertrand Blier) i-a adus în 1985
premiul pentru cel mai bun actor. Festivalul de la Berlin i-a acordat ''Ursul
de Aur'' onorific în 1995, iar în 2005 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare de către președintele Jacques Chirac, pentru contribuția sa la arta cinematografică.
''Rebelul enigmatic al cinematografiei franceze'', cum mai
este numit, a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu nume precum Luchino
Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni și Louis Malle, iar meritele i-au fost
recunoscute, în nenumărate rânduri, de marile festivaluri. Dintre toți cineaștii
iluștri alături de care a lucrat, Delon
în consideră însă pe Jean-Pierre Melville cel mai bun regizor al tuturor
timpurilor.
Alain Delon a devenit un simbol al masculinității și
a inspirat, de-a lungul timpului, nu numai industria de fashion & beauty,
ci și cultura pop. Are propria linie de
accesorii și parfumuri de lux și apare pe coperta albumului ''The Queen is
Dead'' al celor de la ''The Smiths''. ''Beautiful Killer'', piesa Madonnei de
pe albumul MDNA, e un tribut adus actorului.
Festivalul Internațional
de Film Transilvania este organizat de Asociația
pentru Promovarea Filmului Românesc și
Asociația pentru Festivalul de Film
Transilvania. Sursa AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu