Formaţia Real Madrid a câştigat campionatul Spaniei,
duminică, 21 mai 2017, după ce s-a impus în ultima etapă, în deplasare, cu
scorul de 2-0, în faţa echipei Malaga. Rivala madrilenilor, FC Barcelona, s-a
impus cu scorul de 4-2 în faţa echipei Eibar, după ce a fost condusă cu 2-0.
Tardiv pentru Messi...
Golurile madrilenilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo
'2 şi Benzema '55, potrivit News.ro.
Acesta este titlul cu numărul 33 pentru Real Madrid, primul
după cinci ani, dar confirmă faptul că Real Madrid este cel mai valoros şi iubit club de
fotbal din lume iar Cristiano Ronaldo cel mai bun fotbalist în momentul de
faţă.
Real Madrid încheie campionatul cu 93 de puncte, în timp ce
FC Barcelona are 90. Pe poziţia a treia a terminat Atletico Madrid, cu 78 de
puncte. Aceste trei echipe vor evolua în grupele Ligii Campionilor.
FC Sevilla, locul patru, cu 72 de puncte, va juca în
play-off-ul Ligii Campionilor. Villarreal a încheiat pe 5, cu 67 de puncte, şi
va evolua în grupele Ligii Europa, iar Real Sociedad (locul 6, cu 64 de
puncte), va juca în turul trei preliminar al Ligii Europa. Real Sociedad are
şansa să joace direct în grupele Ligii Europa, dacă FC Barcelona va câştiga
Cupa Spaniei, la 27 mai. În cazul în care catalanii sevor impune în Cupă, Real
Sociedad va juca în grupele Ligii Europa şi locul din turul trei preliminar îi
va reveni echipei de pe locul şapte, Athletic Bilbao.
Echipa lui Alin Toşca, Betis Sevilla, a încheiat sezonul pe
locul 15, cu 39 de puncte, iar formaţia Deportivo La Coruna, la care este
legitimat Florin Andone, a terminat pe 16, cu 36 de puncte.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Au retrogradat Sporting Gijon (locul 18, cu 31 de puncte),
Osasuna Pamplona (locul 19, cu 22 de puncte) şi Granada (locul 20, cu 20 de
puncte).
Cristi
Someşan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu