Şi se duc pe rând, pe rând…!

Chiar dacă în zilele noastre informaţia este liberă şi fulger, la mine ajunge cu întârziere din variate motive… De voi fi întârziat cu aceste gânduri, îmi cer scuze, totuşi doresc să aduc un pios şi îndreptăţit omagiu celui care a fost medicul, scriitorul şi omul de cultură, dar înainte de toate românul Augustin BUZURA. Auzisem cu doi ani în urmă că nu este tocmai în ordine cu sănătatea şi totuşi această plecare ne-a afectat profund. Pentru că peste întreaga sa operă şi muncă depusă pentru România, Buzura a fost un caracter şi un român prin care ne rămâne un model pentru eternitate, pentru generaţiile viitoare, ne aplecăm genunchii în faţa memoriei sale. Buzura a fost un român şi un caracter; asta pentru că s-a format acolo, în spaţiul ardelean, la lumina credinţei, de aceea îl chema „Augustin”, ca şi la lumina făcliei naţionale a patriotismului curat, sincer şi dezinteresat, practicat pe viu.

La un Institut de Învăţământ Superior din Bucureşti, înainte de „Revoluţie”, la  Rectorat, a apărut o controversă între membrii de conducere. În focul dezbaterii, unul dintre cei implicaţi atrage atenţia colegilor din jurul său: „băgaţi de seamă, (colegul) XY, este maramureşan”! (nu maramureşean!)  Da! Şi Buzura era „moroşan”! – şi au trebuit să bage de seamă tovarăşii din guvern, când l-au numit  Directorul Fundaţiei Culturale Române din SUA. De numele lui se leagă un mare succes românesc în America.

Institutul Smithsonian din Washington DC, organizează  anual Festivalul Folcloric Smithsonian, care are ca scop celebrarea patrimoniului cultural  american, la care invită, de fiecare dată, şi câte două ţări de pe mapamond. În 1999, ţara europeană invitată a fost România, iar a doua, Africa de Sud. Festivalul se desfăşoară timp de două săptămâni, în aer liber, cu intrare liberă, pe National Mall, în Washington DC, pe o pajişte cu suprafaţă foarte mare, între Capitoliu şi Monumentul George Washington şi coincide cu 4 iulie, Sărbătoarea Zilei Independenţei SUA. României i-a fost acordată pe Mall o suprafaţă egală cu a două stadioane de fotbal, iar România a întrecut toate aşteptările concretizate prin expresia senatorului de New Hamp­shire, Bob Smith: „This is fabulos”, în dansuri, costume, gastronomie, meşteşuguri, oameni! Dar ceea ce a dominat cele mai mari simboluri ale istoriei americane, Capitoliul, Monumentul George Washington şi Castelul Smithsonian, a fost biserica de lemn din  Maramureş, simbolul Festivalului din 1999, 23 iunie – 4 iulie. Toate materialele au fost duse cu vaporul din portul Constanţa şi montate pe Mall, în Washington. Biserica, cu turnul de peste 20 m înălţime, a fost ridicată de meşterul moroşan „unicat” Găvrilă Hotico-Herente junior din Ieud şi echipa sa moroşană,  în 9 zile, ceea ce nimeni nu credea, şi împrejmuită cu gard de nuiele ca şi la Ieud sau ca pe Mara, Cosău sau Vişeu.  Biserica a fost donată apoi unei parohii din Chicago. Festivalul de la pavilionul românesc a fost un succes de neimaginat. Vânzările de icoane pe sticlă, a ceramicii, a ţesăturilor, a tuturor formelor de artizanat s-au făcut în primele zile „ca pâinea caldă”, realizând peste 35.000 $. Participarea României la această manifestare internaţională, unică în felul ei, de la concepţie, aprobare, organizare şi până la  realizare, a fost „opera” Fundaţiei Culturale Române, în speţă a directorului ei, Augustin Buzura, căruia i se datorează înainte de toate ideea reprezentării României prin biserica de lemn moroşană (pentru care s-a luptat, căci au fost împotriviri din partea tovarăşilor!), care a devenit atracţia şi simbolul întregului Festival. Şi care i-a fost mulţumita? Progeniturile cartilaginoase comuniste din guvernul României „l-au schimbat din funcţie pe Buzura”! S-au motivat cumva? Desigur, cu falsuri, după cum sunt croiţi. Ce-a urmat? Scandalul din anii următori de la Fundaţia românească, de ruşine. Dar cine a şters durerea din sufletul lui Buzura şi din sufletul românilor cinstiţi de pretutindeni? Şi Christos a fost ucis de poporul căruia i-a adus binefaceri!

Buzura a fost un caracter, iar „caracterul este ceva mai înalt şi mai nemuritor decât inteligenţa” – zice un scriitor – iar un alt gânditor spune „fără caracter, nu suntem oameni, ci doar un lucru, un „obiect”, căci caracterul dă fizionomie sufletului, aşa cum conturul şi plinul feţei dă trupului”.  Ne-am permis acest „adagio” la tot ce s-a spus după plecarea dintre noi a lui Augustin Buzura, a berinţanului nostru,  care  acum, de acolo, de Sus, va veghea  în continuare la valorile spiritului şi culturii româneşti, cu toate durerile ce i le-au provocat cei lipsiţi de caracter. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată în Împărăţia Luminii, a Dreptăţii şi a Păcii veşnice.

Terezia BOLCHIŞ TĂTARU, Germania, iulie 2017