Mircea Lucescu (n. 29 iulie 1945) este un fost jucător de fotbal român. Ultima data a fost antrenor la FC Zenit Sankt Petersburg. Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo Bucureşti între 1964 şi 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa naţională a României, precum şi echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti, Brescia, Reggina, FC Rapid, Internazionale Milano, Galatasaray,Beşiktaş Istanbul şi Şahtior Doneţk.
În 1961 este legitimat la Şcoala Sportivă 2 Bucureşti, unde activează doi ani, după care se transferă la Dinamo Bucureşti. Aici joacă doi ani, timp în care debutează şi în Divizia A (21.06.1964, Dinamo - Rapid, 5-2), după care este împrumutat doi ani în divizia B la Ştiinţa Bucureşti (actualul Sportul Studenţesc). Revine apoi la Dinamo unde joacă până în 1977. Urmează perioada 1977-1981 la Corvinul Hunedoara unde în ultima parte a activat şi ca antrenor.
Ca jucător la Dinamo, Lucescu a câştigat 7 titluri în campionatul român, în ediţiile 1963-64, 1964-65, 1970-71, 1972-73, 1974-75,1976-77 şi 1989-90.
Câştigător al Cupei UEFA în anul 2009 cu echipa sa Şahtior Doneţk pe care o antrenează din anul 2004. A fost ultima finală a cupei UEFA, ea transformându-se în Europa League.
Cifrele carierei sale: 361 de jocuri/78 goluri în prima divizie, 70 în echipa naţională, 15 în cupele europene. În toamna anului 1981 a preluat conducerea tehnică a naţionalei, pentru ca un an mai târziu, să devină şi director tehnic al F.R.F., calitate în care a reuşit calificarea tricolorilor la turneul final al Cupei Europene din 1984 din Franţa, într-o grupă de "foc". Din 1986 a trecut la Dinamo, încununându-şi munca cu un event campionat-cupă (1989-1990), atingând totodată "sferturile" Cupei Cupelor (1988-1989) şi semifinalele aceleiaşi competiţii (1989-1990).
După aceste performanţe a devenit antrenor în Serie A, preluând mai întâi Pisa SC, iar apoi Brescia Calcio şi Reggina AC. Cu Brescia a reuşit 2 promovări în Serie A, urmate însă, de tot atâtea retrogradări. Din 1997-1998 a revenit în ţară, preluând Rapidul, cu care a reuşit un titlu (1998-1999) şi o cupă (1997-1998). Din decembrie 1998 pentru scurt timp a devenit antrenor al celebrei echipe Internazionale Milano.
În sezonul 2000-2001 a preluat pe Galatasaray, cu care a cucerit Supercupa Europei. Este considerat unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deţinând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naţionale, 59. Ca antrenor, a obţinut titluri şi în campionatul Turciei cu Galatasaray în 2001-02 şi cu Beşiktaş în 2002-03, din 2003 antrenează echipa ucraineană Şahtior Doneţk cu care a câştigat campionatul în Ucrainei.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic şi pentru întreaga activitate”.
De asemenea, este câştigător al Cupei UEFA în anul 2009 cu echipa Şahtior Doneţk pe care o antrenează din anul 2004, performanţă în urma căreia a fost decorat cu Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler.
Ca tehnician, este cunoscut pentru criticarea arbitrajelor. La mulţi ani Mircea Lucescu şi din partea noastră! Sănătate şi bucurii!
Sursa: WIKIPEDIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu