Comisia Europeană trimite Bulgaria, Luxemburg, România şi
Spania în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu au notificat transpunerea
integrală în legislaţia naţională a normelor UE privind gestiunea colectivă a
drepturilor de autor, a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe
multiteritoriale.
Comisia Europeană dă în judecată România pe tema gestiunii
colective a drepturilor de autor
Astfel Comisia Europeană arată că statele mai sus menţionate
"nu au notificat, până la 10 aprilie 2016, astfel cum se prevede
(Directiva privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor, Directiva
2014/26/UE), transpunerea integrală în legislaţia naţională a normelor UE privind
gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea
de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru
utilizare online pe piaţa internă."
Comisia solicită Curţii să impună sancţiuni financiare
acestor 4 state membre (România - 42.377,60 euro pe zi, Bulgaria - 19.121,60
euro pe zi, Luxemburg - 12.920,00 euro pe zi, şi Spania - 123.928,64 euro pe
zi). În mai 2016 au fost declanşate proceduri de constatare a neîndeplinirii
obligaţiilor de către aceste ţări. Până în prezent, aceste state membre nu au
notificat Comisia privind adoptarea măsurilor necesare pentru transpunerea
directivei în dreptul naţional, se mai afirmă în comunicatul instituţiei
europene.
Într-un caz separat de neîndeplinire a obligaţiilor de către
România, în mai 2016, Comisia a decis, de asemenea, să trimită o scrisoare de
punere în întârziere cu privire la implementarea sistemului de gestiune
colectivă obligatorie a operelor muzicale. Comisia consideră că dreptul român
nu respectă dispoziţiile directivei în ceea ce priveşte armonizarea anumitor
aspecte referitoare la drepturile de autor şi la drepturile conexe în cadrul
societăţii informaţionale şi al Directivei privind gestiunea colectivă a
drepturilor de autor (Collective Rights Management – CRM).
Directiva privind CRM vizează îmbunătăţirea modului în care
sunt gestionate toate organizaţiile de gestiune colectivă, prin stabilirea unor
standarde comune de guvernanţă, transparenţă şi gestiune financiară. Aceasta
stabileşte, de asemenea, standarde comune pentru acordarea de licenţe
multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale în cazul unor
utilizări online pe piaţa internă. Directiva reprezintă o componentă esenţială
a legislaţiei privind drepturile de autor în Europa. Toate organizaţiile de
gestiune colectivă trebuie să îşi îmbunătăţească standardele în materie de
guvernanţă şi transparenţă.
Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu