Este un buget unic în Europa! Este un moment istoric în îndelungata dispută dintre muncă şi capital! Nicăieri în Europa capitalul nu este deresponsabilizat social complet cum este printr-o astfel de reglementare în România! Nicăieri în Europa munca nu ajunge într-o asemenea periferizare precum prin reglementarea respectivă! Se încheie de fapt un proces – comandat evident extern, dar însuşit din păcate de forţele politice interne – care a fost inaugurat de schimbarea legislaţiei muncii de către guvernul Boc, a continuat cu încercarea de mutare fiscală a contribuţiilor pentru pensii integral în cârca angajatului pe vremea guvernului Cioloş şi a fost finalizat de echipa PSD Dragnea-Tudose.
Are loc o întoarcere istorică la capitalismul primitiv, de dinaintea cuceririlor principale ale muncii în faţa capitalului (în frunte cu ziua de muncă de 8 ore, concediul de odihnă şi egalitatea bărbatului şi femeii), printre care figura şi implicarea angajatorului în susţinerea contribuţiilor sociale ale angajatului pentru pensii şi sănătate (în România, în proporţie de aproape 60%)! Este pur şi simplu tragic că deresponsabilizarea socială completă a capitalului şi sclavagizarea corespondentă a muncii demarează din anul 100 al Marii Uniri în România şi este dramatic şi ruşinos că acestea au loc sub patronajul direct al unui partid care se dă de stânga, ceea ce echivalează cu una din cele mai mari trădări ale valorilor stângii! Cu atât mai mult cu cât este vorba de un experiment ticluit de capitalul internaţional în veriga cea mai slabă a apărării muncii pe care o constituie din nefericire România, experiment destinat a fi extins cât mai curând în alte ţări europene. Contribuţia neechivocă la realizarea experimentului din partea guvernelor Boc (zis de dreapta)-Cioloş (zis tehnocrat)-Tudose (zis de stânga) probează concursul trădător naţional al întregii clase politice româneşti, pentru că singurul câştigător al experimentului este capitalul străin, în timp ce capitalul românesc va fi şi el printre perdanţi, alături desigur de principalul care este salariatul român, devenit un fel de salahor la dispoziţia colonialismului occidental.
Este o pură speculaţie propagandistică pentru proşti că, prin mutarea fiscală prevăzută, se vor încasa mai mulţi bani la buget din contribuţiile sociale pentru pensii şi sănătate, îndeosebi graţie faptului că neîncasarea şi nevirarea către Fisc devin pentru angajatorul implicat infracţiune (penalizată cu închisoarea). Prevederea acestei încasări suplimentare în bugetul pe 2018 este nerealistă. Pentru că baza de impozitare va scădea! Mulţi angajatori din sectorul privat nu vor creşte salariile brute şi mai mulţi nu le vor creşte cu cel puţin 20% (minimul necesar spre a nu se afecta salariul net). Foarte mulţi vor folosi prilejul de a proceda selectiv, nemărind salariul brut celor de care vor să scape, mai ales că vor putea să scape de aceştia fără salarii compensatorii. Din ceea ce s-a conturat până acum, va fi vorba aproape de o majoritate care se va abţine să se lege contractual de salarii brute mărite, utilizând pentru neafectarea salariilor nete bonusuri cu caracter pasager sau temporar până la noi „clarificări”. Pentru angajatorii privaţi este o oportunitate de restructurare fără costuri salariale care nu va fi ratată şi se va vedea cât de reală este aşa-numita criză de forţă de muncă de care se tot vorbeşte. Se va repeta ceea ce s-a întâmplat cu mult trâmbiţatele privatizări! S-a spus „privatizăm ca să scăpăm de căpuşe”, ceea ce a însemnat de fapt: în loc să distrugem hoţii, distrugem statul însuşi! Aşa va fi şi acum: în loc să venim de hac evazioniştilor, distrugem socialul relaţiilor de muncă! Cui foloseşte acest lucru?! Doar capitalului! Şi anume numai aceluia puternic: adică onor capitalului străin!
Pentru multinaţionale, cel mai mare evazionist fiscal din România, nimic nu se schimbă în noile condiţii, ba devine totul şi mai favorabil. Pentru multinaţionale, venirea la salariile mici din România (de la salariile mari din ţările de origine) înseamnă o scădere considerabilă a costurilor lor şi, ca atare, acestea nu practică evaziunea fiscală pe muncă, ci pe partea ce le revine lor din valoarea adăugată (adică pe profit, pe care îl externalizează înainte de fiscalizare). Datorită scăderii nou introduse a impozitului pe salariu, ies în câştig, în timp ce pot evaziona în continuare impozitarea profitului (neatinsă ca infracţiune). Dimpotrivă, pentru capitalul românesc, plata contribuţiilor pe muncă este o mare vulnerabilitate. Chiar şi numai întârzierea la plată îi poate băga pe patronii de IMM-uri la puşcărie în noile condiţii. Falimentele IMM-urilor se vor ţine lanţ. Bineînţeles, după ce vor fi folosite toate mijloacele avute la dispoziţie. Se vor muta întârzierile pe plata impozitelor care nu intră sub incidenţa incriminării ca infracţiune. Dar asta nu înseamnă că statul va încasa per total mai mulţi bani. Mai ales, însă, vor fi mutate neplăţile pe capul celor care nu te pot băga la puşcărie. Cine sunt aceştia?! Fraţii români întru business, respectiv furnizorii, deveniţi de altfel de ani de zile adevăraţii bancheri finanţatori în România!
De investiţii publice nici nu va putea fi vorba (asta apropo de programul de investiţii prevăzut în buget!) şi nici pe pensionari nu-i văd bine: nu prea vor exista resurse pentru ceea ce li s-a promis!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu