„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi
durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări
le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei
soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită.”
Statuia va reprezenta un reper cu valoare istorică,
simbolică şi estetică majoră pentru oraş, în contextul în care regina Maria s-a
născut pe 29 octombrie 1875 la Eastwell Manor, fostă proprietate nobiliară din
imediata apropiere a orașului. Ca
urmare a câștigării concursului demarat
de ICR în vara acestui an, opera amplasată în orașul
Eastwell Manor este realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al
Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti.
„Este o operă excepțional
executată de sculptorul Valentin Duicu, un artist tânăr, dar cu o activitate
bogată în realizarea de monumente dedicate unor personalități reprezentative pentru cultura românească.
În contextul acestui important proiect, atât în Ashford, cât şi în întreg
comitatul Kent, se va desfășura, în
şcoli şi licee, un susţinut program educațional
coordonat, la iniţiativa ICR, de către istoricul britanic Michael Paterson.
Demersul urmăreşte să atragă, o dată în plus, atenţia publicului asupra
personalităţii şi descendenţei Reginei Maria a României”, declară președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu.
„De obicei caut să fiu și
atras de personaj, atunci când mă implic în realizarea unei lucrări, ca să-l
simt, ca un actor care intră în pielea celui pe care-l va interpreta. Am
procedat la fel și în cazul acestei
statui. Știm cu toții cine este Regina Maria, dar pentru
lucrarea mea m-am documentat și mai
mult. M-au impresionat cuvintele sale din jurnal, în care spunea că mantia (la
care s-a lucrat doi ani) este foarte frumoasă și
i se potrivește perfect, dar, ca și coroana, este foarte grea. Însă, scria
Regina Maria, «pentru poporul meu, care mă știe
dârză și ambițioasă, le voi purta, pentru că nu vreau să-l dezamăgesc»”,
mărturisește sculptorul Valentin Duicu.
Realizată din bronz şi având o înălțime de 2,2 metri, statuia va fi amplasată în Elwick Square,
spaţiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în
proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, principala zonă verde a
oraşului, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria. Graţie poziţiei
centrale în care va fi amplasată, statuia promite să devină, în timp, unul
dintre reperele oraşului Ashford, o localitate dinamică şi în curs de
expansiune.
Amplasarea statuii este o iniţiativă a Institutului Cultural
Român, realizată cu sprijinul Guvernului României, prin Programul Centenar, și în parteneriat cu Consiliul Local Ashford.
ICR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu