sâmbătă, 24 februarie 2024

OPC-ul regional și local și-a făcut datoria și a închis Gara Baia Mare!

 


Gara din Baia Mare a fost închisă după un control  al Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Maramureș. Acțiunea de control s-a desfășurat în clădirile mizerabile de ani de zile ale Companiei Națională de Căi Ferate „CFR” SA, la punctul de lucru din Baia Mare.

Controlorii s-au sesizat într-un final și au organizat controlul pe fondul unor zeci de plângeri pe care le-au primit de la călători. Ei au semnalat condițiile de călătorie puse la  dispoziție de CFR. Printre mizeriile găsite la fața locului au fost jegul de ani de zile din zona de așteptare și a toaletelor. De asemenea, comisarii au constatat și ei ceea ce călătorii din Maramureș văd de ani de zile: pereții plini de igrasie, scorojiți, jeg, un miros insuportabil și mucegai. Sălile de așteptare sunt un focar de infecție, iar starea mobilierului deplorabilă.

Deși situația este cunoscută de ani de zile, iată că a venit și ziua cea mare în care se iau măsuri. Lucian Rus, comisar șef ANPC Cluj declară: „Situația la Baia Mare este cunoscută de ani de zile. Și nu numai din Baia Mare, mai sunt și alte gări cu aceleași probleme. Însă, situația dată, respectiv ceea ce se întâmplă la ora actuală acolo, pune în pericol sănătatea consumatorilor și nu numai, ci și a angajaților proprii.”

Cetățenii din cartierul Gării al municipiului Baia Mare se plâng de ani de zile despre mizeria și gălăgia din parcul situat în fața gării CFR Baia Mare în care îsi fac veacul în fiecare zi aurolacii și câinii comunitari. Mizeria de pe trotuare, în stațiile de autobuz din parcul Gării și coșurile de gunoi pline sunt elemente de cotidian pentru cetățenii care locuiesc în zonă fără ca autoritățile locale să ia măsuri vizibile și permanente.

Nici situația Autogării de lângă Gara CFR nu este mai bună. Cetățenii din zonă deplâng poluarea fonică și noxele care se ridică și le invadează balcoanele. De abia se mai poate respira! Instituțiile cu atribuții în domeniul verificării calității aerului nu a făcut publice recent analize a calității aerului pe care cetățenii îl respiră zilnic în zonă.

Sursa: MaraMedia



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu