sâmbătă, 24 februarie 2024

Cronica ședinței Cenaclului Scriitorilor Maramureș de...Dragobete. A citit poetul Gelu Dragoș


 „… încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.”(Apostolul Pavel către Corinteni.)

„M-am retras într-o umbră/
Acolo unde nu-i nimeni/
Și m-am regăsit într-un trup/
În formă de arbore cu frunze mii./”
„Singurătate” (Gelu Dragoș)

Sâmbătă – 24.02.2024 (Dragobete), orele 11,oo Sala de cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Pentru început, profesorul Pamfil Bilțiu ne-a prezentat eroul întâlnirii noastre, adică… „Dragobetele”. O dedicație poetico-dragobețiană ne-a făcut doamna prof. Lotica Vaida.

Abia apoi, am pornit în călătoria literară, propusă de poetul Gelu Dragoș. După cum știm, în „24 Februarie”, îndrăgostiții (dar, nu numai ei) sărbătoresc „Dragobetele”, motiv pentru care colegul nostru a inclus în recitalul său și o poezie, dedicată iubirii. Aduc în atenție câteva poeme din recitalul său: „Amintirile păcatului primordial”, „De ziua îndrăgostiților”, „Ora dragostei”, „Zidul”, „Vis”, „Nu știu”, „Eminescu”, „Singurătate”, „Carte către badea George Coșbuc”.

Prima care a luat cuvântul a fost poeta Flavia Foltos. Au urmat scriitorii: Liviu Coroiu, Nicolae Scheianu, Janeta Coroiu, Ștefan Herțeg, Vasile Bele, Olimpia Mureșan, Lotica Vaida, Mihaela Poduț Ienuțaș, Claudia Tomescu, Maria Berciu, Flaviu Mihali, Pamfil Bilțiu. Majoritatea vorbitorilor au simțit nevoia să recite poeme din volumele lui Gelu Dragoș, pe care le-au și analizat. A fost des citat volumul său: „Singurătatea poetului”.

Desigur, în continuare, doritorii au recitat câte un poem, dedicat iubirii dragobețiene. Au recitat din creație proprie: Flavia Oltea Foltoș, Alexandra Tincu, Ioana Chiș, Mihaela Poduț Ienuțaș, Maria Bilțiu, Olimpia Mureșan, Claudia Tomescu, Janeta Coroiu, Angela Miclea-Mureșan, Lotica Vaida, Flaviu Mihali, preot Gheorghe Pop, Liviu Coroiu, Ioan Dragoș, Grigoraș Ciocan, Pamfil Bilțiu și Vasile Bele.

La întâlnirea noastră a fost prezentă Ana Dragoș, soția poetului. Dascălul Gelu Dragoș este un om al cetății, cetatea este în acest caz județul Maramureș. Dar, el nu este cunoscut doar în județ, ci prin blogul său „Moara lui Gelu” este cunoscut de românii din lumea întreagă. Este iubit și respectat de către elevii săi, fiind modelatorul atâtor generații de copii din Țara Chioarului. Este iubit și respectat ca poet, prozator, critic literar, editor de reviste și publicist, fiind membru al Uniunii Ziariștilor din România. Este un un vechi cenaclist și unul din fotografii Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, membru fondator și președintele Cenaclului literar„Petre Dulfu” din Satulung, dar și al Cenaclului școlar ”Dintre sute de catarge” Mireșu Mare.

Date bio-bibliografice: Gelu Dragoş s-a născut pe 22 februarie 1967, în localitatea Lucăcești, comuna Mireșu Mare, județul Maramureș. Este profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială Mireșu Mare de aproape 20 de ani, este proprietarul blogului http://moaraluigelu.blogspot.ro/ membru al Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
Cărți publicate:
-- „Revistele şcolare”, Editura „Maria Montessori” a Casei Corpului Didactic Maramureș, în 2008;
-- „Instantanee maramureşene” , Editura Transilvania” Tecuci, în 2012; „Opinii”, Editura Singur Târgovişte, 2015;
-- „Valențe pedagogice în activităţi ecologice”, Editura Amanda ; Bucureşti, 2015 – coautor cu soția Ana Dragoș;
-- „File de istorie a satului Lucăceşti”, Editura „Gutinul” Baia Mare, 2019, „Singurătatea poetului”, Editura „Grinta” Cluj Napoca (volum de versuri),
--2021; „Moara lui Gelu”, Editura „eCreator” Baia Mare (volum de critică literară)
--2021. Este unul dintre cei trei coordonatori ai cărţii „Antologie de texte. Recenzii de cărţi – Personalităţi ale literaturii contemporane. Sincerus Verba”, „Editura „Mircea cel Bătrân” Băile Olăneşti, 2020-2023, 10 volume. A apărut în peste 20 antologii de poezie şi proză.
Premii şi distincţii (cele mai importante, cu bani):
-- laureat, în anul 2002, al festivalurilor de poezie „Dragoş Vrânceanu” din Râmnicu Vâlcea şi „Vasile Lucaciu” din Cicârlău;
-- premiu pentru poezie la Festivalul interjudeţean de literatură şi folclor „Armonii de primăvară”, ediţia a XXV-a, Vişeu de Sus, 3 mai 2003, director Lucian Perța;
-- premiul Centrului Judeţean al Creaţiei Populare Alba la Festivalul Internaţional de Poezie „Lucian Blaga”, Sebeş-Lancrăm-Alba Iulia, mai 2009;
-- premiul al doilea ex aequo, pentru poemul ”Corăbii de cuvinte”, la prima ediţie a Concursului de creaţie literară „Limba română este patria mea”, desfăşurat în perioada 20-31 august 2013;
-- diploma de excelenţă a Asociaţiei Presei Sportive din România, Filiala Maramureş, 2017, președinte Ion Es. Pop;
-- diplomă de excelenţă pentru activitatea scriitoricească „Toamna Someşeană”, ediţia a IX-a, Ulmeni, 2019, primar Lucian Titus Morar;
-- premiul pentru monografie la Tabăra Internaţională eCreator, ediţia a V-a, 19-22 decembrie 2019;
-- diplomă de merit „pentru întreaga activitate de păstrare şi promovare a identităţii naţionale şi valorilor culturale româneşti” emisă de Tabăra prieteniei literare „De amicitia” Alba Iulia, 27 iunie 2021;
-- diplomă de excelenţă „pentru contribuţia deosebită la desăvârşirea actului cultural prin nobila artă a scrisului”, semnează Ionela Flood, preşedinte Societatea „Românca” Londra, 2021;
-- diplomă de excelenţă „ pentru promovarea spiritului aviatic în societate, pentru respectul şi preţuirea eroilor aerului, pentru aportul adus la cultivarea valorilor aeronauticii româneşti şi internaţionale” din partea Ligii Aeriene Române, filiala Cluj, semnează comandor (rez) Ştefan Popa, 2023;
-- diplomă de excelenţă „În semn de mulţumire, de apreciere deosebită şi recunoştinţă privind contribuţia şi implicarea Dumneavoastră în viaţa culturală şi socială de trezire a Neamului, pentru contribuţia de excepţie la ridicarea neamului prin credinţă, cunoaştere şi cultură” conferită de ASCIOR Tulcea, 2024.

Felicitări, Gelu Dragoș! Mult succes pe mai departe!

Florica Bud
Președinte
Cenaclul Scriitorilor din MM


â







Foto: Gelu Dragoș și Vasile Bele

Un comentariu:

  1. Stiu ca m-ai blocat peste tot! Te dai mare intr-o zi de nastere si intr-o lingura de apa! Ha, ha, ha! Te lingusesti peste tot sa fii primit in Uniunea Scriitorilor! Ha, ha, ha! Daca ai 3 carti de autor, e mult tot! Eu am scris peste 20 de volume pana acum si nu ma opresc, pentru ca am valoare! Eu nu am nevoie să mă lingușesc pe lângă nimeni prin tot felul de întruniri, sedinte de cenacluri constituite pentru a se bea, se fumeaza si au loc alte promiscuitati! Eu prin felul cum abordez poezia sunt văzut prin creație în revistele de prestigiu , din tara si intreg Mapamondul! Eu sunt Poet, tu esti un simplu Copy paste! Ha, ha, ha!

    RăspundețiȘtergere