Am deosebita bucurie de a vă semnala o nouă apariție editorială: volumul de poeme abstracte „ESTETICA RĂTĂCIRII”. Sincere mulțumiri domnului Gheorghe A. Stroia, Membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe, pentru prefață (...„În lirica momentului, poetul Costel AVRĂMESCU este un poet special, dăruit cu harul de a scrie o poezie modernă, inteligentă, cu un nivel nu foarte general de adresabilitate. Și aceasta, datorită faptului că poetul scrie o poezie introvertită, personajul central al universului său liric fiind propriul eu, fiecare poem radiind trăiri proprii, ca reflexii ale modului în care poetul se percepe pe sine, dar și a modului în care el însuși percepe lumea exterioară. Poetul nu judecă sufletul lumii, ci se judecă pe el, raportându-și acțiunile prezente la cele întâmplate în trecut sau ca expresii ale unui viitor mai puțin cert. Acest lucru este mărturisit chiar în poemul care dă titlul volumului...”), domnului prof. univ. dr. Eugen Dorcescu, membru al USR, pentru postfață (...„Pe un extins registru lingvistic și o bogată încărcătură reflexivă, incandescența lirică a poemelor sale își extrage energia dintr-un univers deopotrivă personal, familiar și cosmic. Valoarea estetică a poeziei lui Costel AVRĂMESCU constă în limpezimea de cristal a frazei poetice și în calitatea absolută a lexicului, ornată magistral cu metafore, epitete și simboluri alese cu multă grijă.
Între concret și virtual, examinând minuțios țesătura complexă a lumii, este impresionant lirismul cu care descompune realitatea convingerilor într-o libertate imaginativă și asociativă deosebită”...)
și Editurii ARMONII CULTURALE din Urechești pentru sprijinul pe care l-am găsit la fiecare solicitare.
Text și foto: Costel AVRĂMESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu