Al Florin Țene -TRĂDAREA LA ROMÂNI
Aflat la venerabilă
vârstă de 82 de ani Președintele Ligii Scriitorilor
Români AL FLORIN ŢENE, un scriitor extrem de prolific cu peste 100 de
cărți personale publicate și dotat cu o
vivacitate literară uimitoare, începe anul 2024 în forță publicând o carte-eseu
cu un titlu interesant: Trădarea la români.
Apărută la editura
Napoca Star din Cluj Napoca, România, în anul 2024, cartea-eseu începe cu trei
motto-uri care se completează unul pe celălalt într-o piramidă a trădării pornind
de la sensul bine împământenit al trădării aleșilor față de popor și
ajungând la trădarea față de tine însuți
cu sprijinul fățărniciei. „Un
popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători nu este
victimă, ci complice.” (George Orwell)„Nu există trădare mai mare decât
trădarea față de tine însuți.” (William Shakespeare)„Trădarea s-a sprijinit
întotdeauna pe ruda ei umilă, fățărnicia.” (Stefan Zweig)
Înainte de a intra în
subiectul propriu zis al cărții, aș dori să subliniez faptul că scriitorul,
poetul, jurnalistul, filozoful, istoricul și criticul literar Al Florin Țene și-a
dedicat întreaga viață literaturii și culturii
române, fiind caracterizat de o
mare demnitate și verticalitate, neacceptând compromisuri și preferând să plece din Uniunea
Scriitorilor decât să fie părtaș la minciuni de tip comunist. A creat de la
zero o nouă asociație literară, Liga Scriitorilor Români, oferind astfel celor
peste 1000 de membri din cele 46 de
filiale din țară și străinătate, șanse egale de promovare și afirmare.
Nimic mai adevărat
decât zicerea lui John Milton: ’Nimic
nu este mai de preț decât respectul pentru tine însuți, întemeiat pe drept și
omenie’’. – (John Milton) care se suprapune într-o potrivire perfectă pe
scara de valori a celebrului scriitor Al Florin Tene. Acesta, înzestrat fiind
cu simțul dreptății și al răspunderii față de semeni și față de
propria conștiință și-a creat o datorie
de onoare auto-impusă în a lupta pentru repararea adevărului istoric cu
precădere pe tărâm literar-cultural.
Pasionat de istorie și
filozofie, scriitorul Al Florin Țene realizează prin cărțile sale de eseuri dar
și prin romanele biografice ale Sfinților Închisorilor și prin alte proze,
articole, cronici și însemnări, adevărate analize istorice pe care le explică și
le interpretează aducându-le în fața cititorilor într-o nouă lumină pentru a putea fi înțelese mai bine.
De-a lungul istoriei,
conspirațiile, trădările și vicleșugurile oportuniștilor au schimbat soarta oamenilor,
trasând un alt curs istoriei. Aceste lucruri sunt din ce în ce mai puțin
cunoscute întrucât istoria care se predă în ziua de azi noilor generații nu se
preocupă neapărat de aceste aspecte. Tocmai de aceea în prima parte a cărții sale eseu Trădarea
la români, scriitorul Al
Florin Țene, face un foarte interesant și educativ rezumat al trădării în
istoria neamului românesc, pornind într-o scurtă lecție de istorie, de la
Burebista și ajungând până la Cuza.
Câți dintre tinerii din
ziua de azi știu ce s-a întâmplat cu adevărat în istorie între Matei Corvin,
Vlad Țepeș și Radu de la Afumați? Sau
câtă lume cunoaște cumplitul sfârșit al lui Brâncoveanu și al celor 4
fii ai săi? Dar despre soarta tragică a celor trei conducători Horea, Cloșca și
Crișan oare câți mai știu astăzi? Despre
aceste trădări și încă multe altele, într-un limbaj clar, concis și pe înțelesul tuturor, ne vorbește Al Florin
Țene în cartea sa.
Trecând de la marii
conducători ai neamului și ajungând până la mediile literar-artistice si academice,
cu siguranță în toate domeniile au existat trădători, fățarnici și oportuniști.
Despre majoritatea însă, nu vom afla, poate, niciodată, dar ce este mai dureros,
este faptul că, despre unii, nici nu se
vrea să se știe!
In partea a doua a
cărții autorul ne introduce în mediul
Academiei Republicii Populare Române, unde, au avut loc de asemenea, acte de
trădare și oportunism care s-au strecurat ’’ca o viperă’’ în sânul
membrilor săi. De o mare trădare a avut parte și marele sculptor Constantin Brâncuși ‚’’care
devenise foarte cunoscut în lumea artelor de pe mapamond din timpul vieții și
apreciat de specialiștii în artă din întreaga lume. Din păcate era hulit în
țara lui natală fiind caracterizat că opera lui este “formalistă și cosmopolită”.
Din păcate mari scriitori români
precum Mihail Sadoveanu sau George
Călinescu se aflau printre cei care l-au trădat spunând că‚ ’’Brâncuși nu
poate fi considerat „creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele
esențiale și caracteristice acestei arte”
Precum scrie ilustrul
scriitor Al Florin Țene:’’ La instaurarea regimului comunist în România,
după 1945, intelectualii cu viziuni diferite asupra societății au fost nevoiți
să-și decidă soarta. În special cei cu simpatii monarhiste, legionare sau în
orice caz de dreapta au preferat să abandoneze tot ce aveau în țară și să plece
în vestul democratic. Cei rămași sau prinși de tăvălugul comunist au înfundat
pușcăriile sau, cum a fost și cazul lui Lucian Blaga, au fost „trași pe linie
moartă” din punct de vedere al creației și marginalizați sociali. Alții
scriitori, și aici ne referim doar la numele mari ale literaturii române, au
ales calea mai puțin glorioasă, chiar oprobriul generațiilor viitoare în
schimbul unui trai decent și al recunoașterii artistice încă din timpul vieții.
Unii scriitori români au pactizat cu regimul comunist, s-au supus, au
închinat ode liderilor și chiar au contribuit la arestarea dizidenților. Mulți
au fost nume mari ale literaturii române, precum Mihail Sadoveanu, Tudor
Arghezi sau Camil Petrescu’’
Despre Mihail Sadoveanu
aflăm că ’’s-a vândut comuniștilor
care îl percepeau ca pe un bun șef de propagandă, pentru a-și păstra averea și
pentru recunoaștere. „Se găsea într-o postură de semizeu al regimului comunist, omagiat, decorat, supra
onorat, decretat oficial drept cel mai mare scriitor în viață, un bun al
întregului popor și al blocului sovietic. Era răsplata liderilor Kremlinului pentru
că în 1945 în octombrie a scris actul său de capitulare și trădare a poporului
său, despre care scrisese pagini extraordinare până atunci”, scria Stelian
Tănase despre destinul lui Sadoveanu în Epoca comunistă. A continuat să ridice
osanale comunismului și prin romanul ideologic „Mitrea Cocor“. Mai mult decât
atât, a colaborat la cel mai înalt nivel, sovietizând practic România, alături
de alți intelectuali. A și condamnat oameni la moarte, dușmani ai noii sale
doctrine ideologice. Și asta în noua sa calitate de președinte al Adunării
Deputaților din 5 decembrie 1946 până în 24 februarie 1948, având sinistra misiune de a desființa cele două camere
și a forma Marea Adunare Națională ca for legislativ. În noua sa calitate,
dobândită după supunerea față de regim, Sadoveanu a semnat decrete de pedeapsă
cu moartea și a scos în afara legii Partidul Național Țărănist. „Atunci «s-a
dat cu rușii», cu forțele de ocupație, cu Armata roșie care tocmai se deda la
violuri, la jafuri și îngenunchea România. A fost un colaboraționist de cel mai
înalt rang și a adus nenumărate servicii sovieticilor și slugilor lor de la
București cauționându-i prin prestigiul său de mare scriitor (și era), de
scriitor național. Efectul dezertării sale, al pactizării cu ocupantul asupra
societății românești, a fost devastator”, preciza scriitorul Stelian Tănase. Și
a fost recompensat pe măsură de regimul pe care îl slujea. Devine reprezentantul
culturii românești în toate forurile și primește numeroase premii și
distincții.’’
Cartea Trădarea la
români ne dezvăluie că Tudor Arghezi
’’’făcuse concesii totale, încasa bani foarte mulți și avea puternice și
dramatice crize de conștiință; odată m-a luat de umeri și mi-a mărturisit, cu
buza tremurândă, că-i vine să se sinucidă”, precizează Anania în „Memorii”. Cu
toate acestea, osanalele curg, la fel și
beneficiile. În 1955 a fost ales Membru al Academiei Române, este declarat poet
național și aniversarea de 85 de ani este transformată în sărbătoare națională.
La moarte, este înmormântat cu onoruri naționale.’’
Despre cel care a fost
inițiatorul romanului modern, Camil
Petrescu, scriitorul Al Florin Țene ne împărtășește
că‚’’ a fost și el unul dintre scriitori români care nu au dorit să plece în
exil. Pentru a supraviețui și mai ales în bune condiții a decis însă să
fraternizeze cu regimul. Născut în 1894, la instaurarea regimului comunist
Camil Petrescu era un scriitor consacrat, acel formator de opinie de care se
temeau atât de mult tovarășii și pe care încercau să-l îngenuncheze. În 1930,
Camil Petrescu publica „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”,
după care, în 1933, „Patul lui Procust”, două romane de succes și care
revoluționaseră literatura română. Din cauza simpatiilor sale de dreapta, era
cât pe ce să fie repudiat de regimul comunist. Acest lucru nu se petrece însă,
deoarece Camil Petrescu colaborează cu socialiștii. Devine o părticică din
mașina de propagandă. Scrie „Un om între oameni”, despre viața lui Nicolae
Bălcescu, dar cu puternice tente ideologice comuniste. Nu apucă să-l termine,
dar despre încercarea lui Camil Petrescu, criticul literar Ion Negoițescu,
spune că este „o întreprindere jalnică”. Pentru activitatea sa propagandistică
în slujba noului regim, Camil Petrescu este recompensat cu un loc în Academia
Română, dar și cu beneficii de ordin material. Nu apucă să se bucure foarte mult de noile beneficii.
Moare în 1957.’’
În urmă cu exact 70 de
ani, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din 23 februarie 1954, Direcția
Generală a Presei și Tipăriturilor căpăta noi atribuții conform precizărilor din
documentul IICCMER:’’exercitarea controlului asupra conținutului ziarelor,
exercitarea controlului asupra conținutului cărților, exercitarea controlului
asupra emisiunilor posturilor de radio, exercitarea controlului asupra filmelor
și producțiilor teatrale, autorizarea importului și exportului tuturor
materialelor ce intrau în sfera sa de control, organizarea de școli și cursuri
pentru pregătirea cadrelor necesare instituției”
Scriitorul Al Florin Țene
declară spre finalul acestui eseu: ’’ condamn pe toți acești, așa ziși
scriitori și jurnaliști, pentru faptul că au colaborat și promovat o doctrină
comunistă criminală’’ Unii dintre scriitorii trădători ai regimului de tristă amintire
sunt prezenți și astăzi în programa școlară obligatorie cu operele lor, evident
că ne punem și noi automat întrebarea: Oare nu se știe sau nici nu se dorește să
se știe? Însă, dacă stăm să ne gândim ca au trecut 70 de ani de atunci, tindem să credem că, mai degrabă se dorește
sa fie uitate, toate acestea.
Pe ultima filă autorul
cărții Trădarea la români pune o întrebare retorică ce poartă în fibra
sa esența acestei cărți: ’’De multe
ori mă întreb, dacă nu ar fi fost atâta oportunism, trădări și crime cum ar fi
arătat țara noastră? Nu reușesc să mi-o imaginez altfel.’’(Al Florin Țene)
Cititorul, oricare ar
fi el, se vede implicit obligat să dea un răspuns sau să-și dea în sinea lui
răspunsul la întrebarea pe care o pune
autorul la finalul eseului, pentru că, oricum, parcurgând filă cu filă, și lui îi
înmugurise deja în suflet întrebarea, îngrozit fiind de descoperirile istorice
pe care le făcea, pe parcursul lecturii. Indiferent care ar fi răspunsul pe
care ni-l dăm în calitate de cititori, esența lecturii este aceeași.
În fiecare epocă au
existat trădători, chiar începând de la Adam și Eva, iar dacă trădarea nu ar fi existat, am fi
trăit și azi în Paradis. Extrapolând: pământul nu este un paradis iar oamenii sunt
muritori, tocmai datorită trădării lor. Deși omul se naște bun, iar
răutatea intervine pe parcurs, pe măsură
ce interacționează cu mediul și societatea ce-l înconjoară și avansează în
cunoaștere și gândire, totuși, puțini sunt cei care pot să își păstreze starea aceea inițială, pură, de bunătate.
Dar ce este bunătatea? Iată răspunsul pe care ni-l da Mark Twain: ’’Bunătatea
este limbajul pe care cel surd îl poate auzi și cel orb îl poate vedea.’’ –(
Mark Twain)
Observăm încă o dată, cât
de aproape se află literatura, istoria și filozofia într-o îngemănare de idei și concluzii, urmărind un concept de
cauză-efect sau ‚’’ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost’’. Numai punându-ne
întrebări vom afla răspunsuri și numai vrând să găsim lumina, vom putea avansa
bâjbâind prin întuneric spre acea fantă de lumină.
Scriitorul Al Florin
Țene este purtătorul de lumină care duce solia adevărului istoric ce trebuie
spus și asumat indiferent cât de rău ar durea el.
În motto-urile de la începutul cărții vom găsi și
concluziile acestei cronici. Tăcând și acceptând trădarea sau faptele de corupție
devenim complici nu victime, iar trădarea față de noi înșine este cea mai gravă
trădare.
În timp ce istoria nu
mai poate fi schimbată, prezentul și viitorul se află în mâinile noastre, deci:
’’Fiți sinceri și curați în tot ceea ce faceți, ca și când Dumnezeu ar fi de
față’’. – (Ernest Bernea)
Mihaela CD
TWUC, LSR, WPAC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu