de Gheorghe Pârja
De minune se aseamănă această campanie electorală cu
jocul de șah. Adică doi parteneri, pentru a-și exersa stabilitatea, dar și
ascuțimea minții, se așează în fața unei table de șah pentru a-și dovedi
măiestria, dar și subtila viclenie în timpul jocului. Nu practic acest joc al
inteligenței, dar am stat în preajma unor împătimiți jucători. Uneori, partida
se termina cu sufletele împăcate, alteori am văzut și pioni răsturnați în
iarbă. Când jocul se desfășura sub copaci cu frunza deasă. Dar să coborâm în
lumea politică agitată, în lumea pionilor și spionilor electorali. De mare
freamăt s-a bucurat inițiativa liberalilor, prin care se sugera candidatura la
Senat a președintelui Klaus Iohannis, fără ca acesta să renunțe la mandatul său
de șef al statului.
Ideea a provocat numeroase comentarii, care de care
mai ascuțite. Zadarnic au intervenit juriști cu experiență și au demonstrat că
Legea fundamentală, Constituția, nu îngăduie președintelui în funcțiune să se
înscrie pe listele de candidați ale vreunui partid, câtă vreme nu i se încheie
mandatul de la Cotroceni. Mandat încredințat de multe milioane de cetățeni. Și
zic și eu că nu poți juca șah cu o parte a poporului. Liberalii au găsit
formula înscrierii lui pe liste ca independent, în fruntea listei pentru Senat.
Eu care nu mă pricep la șah am tresărit: cum poate fi un candidat independent
pe liste de partid?
S-a scornit varianta modificării legislației. Să se
dea o lege pentru un singur om, parcă am fi o țară cu un singur locuitor. Că
m-a dus cu gândul la titlul unui volum de poezii semnat de cunoscutul dramaturg
și poet român, Matei Vișniec, acum trăitor în Franța. El se referea la un oraș
cu un singur locuitor, care nu dorea să fie senator în Parlamentul Țării.
Președintele nostru, ca un bun jucător de șah politic, a tăcut un timp, să vadă
cum bat vânturile. Când a simțit că se clatină acoperișul de la Cotroceni, a
dorit să facă mutarea decisivă. Tocmai de la ONU, de pe o pajiște verde, având
la îndemână câțiva jurnaliști români, duși special pentru o astfel de
conferință. A comunicat că el nu dorește o lege cu dedicație, că el își va
încheia mandatul acordat de electorat.
Un șah mat, ar spune un dibaci jucător! Liberalii au
rămas cu traista goală. Nu se așteptau la o asemenea răsturnare de optică. S-a
îndepărtat președintele de liberali? De partidul care l-a adus la București și
l-a ajutat să urce Dealul Cotrocenilor? De ce ar dori președintele să ocupe un
post de senator? Am putea înțelege aspirația de a mai juca un rol politic în
statul român, dacă ne gândim că dorința lui de a ocupa un post european a
eșuat. Aici am părerea personală, că domnul președinte a fost un demnitar
român, care s-a îmbiat la acele funcții de rang european. Vecinul de scară și
un experimentat diplomat român mi-au spus că așa ceva nu se face. Nu te duci la
nuntă fără să ai chemarea.
Eu am tăcut și am zis că s-au schimbat regulile
acestei lumi. Și mi-am dat seama că unii pedalează pe o bicicletă fără lanț.
Dar să revin la șahul politic din ultimele zile. I se aduce aminte domnului
președinte că prestația sa ca șef de stat s-a bucurat de o apreciere modestă.
Nici în plan intern nu a reușit să producă schimbări care să-i facă mandatele
memorabile. Povestea cu educarea românilor a fost o ratare evidentă. Nivelul
învățământului românesc este în scădere. Imaginea este salvată de olimpici și
aici mă opresc. Că am intrat într-o școală din Maramureș, unde se derulează un
film mai greu de vizionat. Dar despre asta cu alt prilej. O izbândă a
președintelui a fost chemarea pesediștilor la putere, după ce i-a ironizat, sub
pretextul stabilității țării într-un context internațional tulbure.
După ce a fost refuzat de trei instituții
internaționale, după ce nu mai dorește să fie senator, cineva din mulțimea
politică sugerează că i se pregătește scaunul de premier. Președintele Iohannis
crede că are un dialog cu istoria, iar noi, contemporanii, nu îl pricepem.
Deocamdată, liberalii au ieșit suficient de derutați din acest șah electoral
provocat de domnul președinte. Iar alții i-au scos la interval povestea caselor
din Sibiu. Dacă este adevărată, atunci urât final de mandat. Dar nu este
singur. Au pătimit și alți înaintași ai Dumisale. Păcătos este curentul din
societatea noastră, care afurisește președinții de Țară. Mai ales după ce și-au
încheiat misiunea.
Asupra acestui aspect merită de gândit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu