Prima întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, din acest an, va avea loc -- sâmbătă 11.01.2025, orele 11 -- în Sala „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare. După cum știm, ziua de „15 Ianuarie” este o zi cu dublă semnificație: marcarea unui număr de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu (anul acesta, 175) și „Ziua Culturii Naționale”. Întâlnirea noastră, fiind atât de aproape de această dată, este firesc să se desfășoare sub semnul lui Mihai Eminescu. Vom citi din creație proprie și din lirica eminesciană. Vom evoca omul din spatele „poetului nepereche”, omul deplin al culturii naționale românești. Vă așteptăm! O așteptăm și pe doamna conf. dr.Terezia Filip, autoare a două studii despre Mihai Eminescu. În aceeași măsură îl așteptăm și pe cunoscutul eminescolog Săluc Horvat, care a lansat la finalul anului trecut o nouă carte despre Eminescu; pe profesorul și criticul literar Vasile Leschian.
Câteva date despre doamna Terezia Filip: „n. 1
ian. 1948, Rușor, Maramureș. Critic literar, eseistă. Facultatea de Filologie,
Universitatea Babeș Bolyai, secția română-franceză, 1975. Doctorat: în
științe filologice cu teza Antropologia imaginarului în lirica lui
Nichita Stănescu, coord. Prof.Gheorghe Glodeanu, Universitatea de Nord din
Baia Mare. Master în management educațional la Facultatea de Stiințe
Economice a Universității Vasile Goldiș din Arad. Debut absolut: în mai1970,cu
versuri, în revista „Maramureș”.
Volume: Eminescu, semne și simboluri de aur –
2017, critică literară, hermeneutica textului poetic,(296 pag.); Seducția
absolutului − exerciții de hermeneutică eminesciană,
2015, critică literară, hermeneutica textului poetic (252 pag); Nichita
Stănescu – Trupul și reveriile organicului, critică literară, hermeneutică,2011; (240
de pag). Nichita Stănescu –o poetică a ființei II. Hermeneutica
realului, Galaxia Gutenberg, 2011, critică literară , hermeneutică,
(400 pag.); Nichita Stănescu – o poetică a ființei I.
Eul în lume, Galaxia Gutenberg, 2010, critică literară (300
pag.) Chipurile feminității, Tipologia personajului
literar. 2009, inițiere în critică literară (200 pag.); Nichita
Stănescu – o poetică a bestiarului, 2008, critică literară (215 pag.)
Alte 8 cărți didactice și de specialitate, în calitate de unic autor, de
coordonator sau de coautor.
Alte publicații: peste 230 de
articole de specialitate în reviste literare: Nord Literar, Gând
Românesc, Curtea de la Argeș, Poesis, Contemporanul, Cultura, Vatra
veche, Constelații diamantine, Oglinda, Moldova literară; prefețe la
cărți de poezie, cărți de eseuri,sau alte cărți.
Premii: Premiul
pentru critică literară al revistei Nord literar, 2009,
pentru cartea Nichita Stănescu – O poetică a bestiarului –
Zilele revistei Nord literar; PREMIUL PENTRU CRITICĂ LITERARĂ,
pentru cartea Nichita Stănescu – o poetică a ființei – I. Eul în
lume – sesiunea Cărțile anului 2010, Baia Mare, 24
septembrie 2011; Premiu pentru critică literară, pentru volumul„Semne și
simboluri de aur. Acordat de: Consiliul Județean Maramureș, Asociația
Scriitorilor Baia Mare, Revista de cultură – Nord Liteterar.”.
Cum suntem la început de an,
doresc tuturora un an bun cu sănătate, putere de muncă, satisfacții, bucurii,
iubire. Să fie un an rodnic! La mulți ani!
Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.
Foto: Gelu Dragoș și Vasile Bele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu