Mi-a amorțit sufletul

Mi-a amorțit sufletul de atâta frig

mă cheamă să mă-ncălzesc,

în raze de soare și cer azuriu,

unde a fugit din calea crivățului.

L-am prins într-o gară pustie...așteptând

un tren ce ar știi că se-apropie curând,

să-l încălzească în palmele calde,

ale mele, ale tale, ale noastre iubite.

L-am dojenit spunându-i minciuni

de atâtea ori, și m-a crezut...uneori,

dar trenul venise și-a urcat supărat,

sătul de-acel frig ce în brațe l-a luat.

Am amorțit și eu pe o bancă din gară

și-l aștept să se-ntoarcă... dezmorțit;

să-l dezleg prin iubire de frigul și gheara,

ce la-ncolțit într-un loc,

cum o face doar fiara.

Ionela Amalia Sima

06.01.2020