Ce relatează presa maghiară despre furtul Coifului de la Coțofenești și al brățărilor dacice, despre un alt act premeditat de anulare al identității naționale și reducerea noastră la stadiul de sclav perfect, fără istorie, fără rădăcini, fără mamă, fără tată, fără viitor.
Cum
să-ți îngrijești comorile naționale?
Articol de T. Szabó Csaba, publicat pe 25 ianuarie
2025, ora 22:14
„În noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2025, în micul
oraș olandez Assen, la muzeul Drents Museum, a avut loc un jaf organizat și,
cel mai probabil, planificat cu mult timp înainte. Hoții au folosit drone și au
detonat intrarea, reușind să fure patru dintre piesele expuse în cadrul unei
expoziții temporare programate să se încheie pe 26 ianuarie. Acest jaf, demn de
un scenariu de film, este deosebit de relevant pentru noi, deoarece obiectele
furate nu sunt altceva decât unele dintre cele mai valoroase și unice artefacte
arheologice din România: coiful de aur de la Coțofenești, considerat comoară
națională, și trei brățări dacice din aur.
Jaful reprezintă unul dintre cele mai mari furturi
de patrimoniu din istoria României, iar faptul că s-a petrecut pe teritoriul
altui stat îl face cu atât mai grav. Ultimul jaf de asemenea amploare a avut
loc în 1968, la Sibiu, când au dispărut opt tablouri celebre, inclusiv „Ecce
Homo” de Tiziano, evaluat la milioane de dolari. După decenii de investigații,
doar patru dintre aceste picturi au fost recuperate.
De data aceasta, jaful din Olanda a afectat grav
patrimoniul arheologic al României, în special o colecție cu un destin
tumultuos în secolul XX. Coiful de aur a fost descoperit în 1928 de niște copii
în apropierea localității Coțofenești, județul Prahova. Aparținând culturii
getice (pre-dacice), coiful ceremonial a fost realizat la sfârșitul secolelor
V-IV î.Hr., reflectând influențe tracice și grecești. Fabricat din 770 de grame
de aur pur, coiful este o piesă unică, creată special pentru un lider militar
sau regal, având un caracter ceremonial și o valoare simbolică deosebită. În
regiune există doar câteva alte exemple similare, cum ar fi coifurile de la
Agighiol, Peretu și Porțile de Fier.
Coiful prezintă scene de sacrificiu și figuri
mitologice, demonstrând adaptarea specifică a influențelor grecești și tracice
la cultura religioasă getică. Aceste caracteristici – aurul pur, tipologia
unică și funcția ceremonială – conferă obiectului o valoare extraordinară, care
l-a consacrat încă din 1928 drept comoară națională.
Regimul Ceaușescu a contribuit atât la faima, cât și
la deformarea istoriei coifului prin propaganda sa. Coiful a apărut în filmul
„Dacii” al lui Sergiu Nicolaescu, din 1967, purtat de Amza Pellea (Decebal),
deși filmul este plasat cu 500 de ani după perioada de realizare a coifului. În
timpul dictaturii, coiful a fost reprezentat pe monede și timbre, devenind
astfel, în mod eronat, un simbol „dacic”.
Din păcate, această confuzie istorică a fost
perpetuată și în cadrul expoziției din Olanda, care purta titlul „Dacia”,
alimentând anacronismul și haosul istoric. Unii critici, precum lingvistul Dan
Alexe, consideră chiar că însăși ideea de „geți” este un construct artificial,
creat de greci și romani.
La fel de importante pentru patrimoniul României
sunt și brățările dacice din aur, descoperite în anii 1990 la Sarmizegetusa
Regia. Aceste artefacte, regăsite în povești de tip aventură și filme
documentare, sunt legate de perioada lui Decebal și au fost create pentru regi
sau mari preoți. Din cele aproximativ 20 de brățări descoperite, doar 12 au
fost recuperate, restul fiind pierdute sau aflate în colecții private.
Transportul și expunerea acestor comori în diverse
țări implică un efort logistic imens și măsuri de securitate stricte, cum ar fi
sisteme de alarmă, vitrine speciale și monitorizare constantă. Totuși, multe
state, precum Egiptul sau China, refuză să permită exportul celor mai importante
artefacte ale lor. De exemplu, masca lui Tutankhamon nu a mai părăsit Egiptul
din 1979, iar anumite artefacte chinezești sunt protejate prin lege și nu pot
fi expuse în afara țării.
Fără a specula asupra pregătirii muzeului olandez
sau a deciziilor luate de autoritățile române, este însă alarmant faptul că,
într-un moment de criză politică și socială în România, dispariția acestor
comori ridică întrebări despre coincidențe și vulnerabilități.
Putem doar să sperăm că aceste obiecte de valoare
inestimabilă, simboluri ale identității naționale a României, vor fi recuperate
și repatriate cât mai curând. De asemenea, ar fi înțelept să limităm expunerea
acestor artefacte în străinătate, cel puțin pentru o vreme.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu