Am înţeles, nu vă mai explicaţi: e goală vistieria Statului. Şi se face reformă de nevoie, nu că le-ar plăcea s-o facă în prag de alegeri sau să-şi trimită acasă clienţii de partid. Nu dansăm în jurul focului, noi ceilalţi, dar aşa e, nici nu plângem cu lacrimi de crocodil. Mai ales amintindu-ne cum, la anterioara criză economică, din 2008 încoace, la privat se tăiau salarii cu 10%, se manipulau cărţi de muncă, se trecea la 4 ore şi alte năzbâtii, în timp ce alţii stăteau liniştiţi. Dar discuţia nu e despre asta. Cât despre şansa unică de a face un Stat eficient, elastic, vibrant, deservit de profesionişti. Uite, recunosc problema nervoşii angajaţi ai Parlamentului, care afirmă acum că e câte un om adus de partide la fiecare angajat profesionist.
Aşa s-a ajuns la extreme. Totuşi, să ajungi ca
medicii să nu mai facă ture de noapte, ori poliţiştii, e uşor anormal. Da, poţi
să faci alte minuni acolo, dacă tot eşti pus pe treabă: să nu laşi medicul
să-şi mâne clienţii la propriul cabinet privat. Da, să scoţi poliţişti din
birouri lângă cei ce fac teren. Asta se poate. Dar înainte de toate, poate era
de făcut altceva: ştiind că ai de făcut Revoluţie administrativă, era aproape
firesc să faci un Guvern de Uniune Naţională şi să-ţi asiguri susţinerea
tuturor forţelor politice. Aşa puteai face orice reformă. Puteai chiar da
înapoi când greşeai, fără teama că îţi cade Cerul în cap. Aşa…
În fine, unde suntem? Ministerul Energiei anunţă că
a început reforma, sunt vizate economii de peste un miliard de lei, reducerea
cu 30% a posturilor şi scăderea cheltuielilor cu salariile cu minim 20%. Ce-i
drept, ce nu ni se spune dar de exemplu Ziarul Financiar ştie, e că la final de
2024, cheltuielile cu salariile bugetarilor ar fi trebuit să crească cu 10% şi
au crescut cu 24%. La 182 miliarde lei… Cheltuielile cu servicii şi bunuri
trebuia să crească cu 6%, cam cu rata inflaţiei şi au crescut cu 22%! Da, cumva
firesc, Apărarea, Ordinea Publică, Sănătatea şi Educaţia nu vor avea de făcut
reduceri de personal. Dar economii vor trebui să facă. Poate ocupă cu tineri
studioşi posturi ocupate de 25 de ani de alde Crin sau Klaus, că suntem de
râsul Planetei. Poate face economie puţin şi ANRE, care cică are salarii de
9000 de euro, în medie. Se vorbeşte de reducerea a 250.000 de angajaţi de la
Stat, pare exagerat dintr-o dată, dar poate nu ştim noi dimensiunea aparatului.
Ministerul de Finanţe avea cifre de 1,3 milioane bugetari plus încă 250.000 în
companiile de Stat. Alţii spun că cifra e mult mai mare. Dar în realitate, fără
să le luăm apărarea, poate ar trebui procedat pe bază de rentabilitate. Cum zic
silvicii. Dar să desfiinţezi Ocoale silvice care au fost dintotdeauna pe
pierdere poţi, nu? Ba chiar Direcţii Silvice, că însuşi ministrul Mediului
spune că jumătate din direcţiile din România sunt pe pierdere. Poate chiar în
cazul comasărilor de primării, fie ea de 1000 de locuitori, dacă e sustenabilă,
ar trebui lăsată-n pace, ca un exemplu de bună practică. Şi făcută ordine acolo
unde nu merge treaba de…niciodată, gen CFR Marfă sau alţii.
Numai că între timp, Noua Logică nu funcţionează
peste tot. MAE a făcut celulă de criză să evacueze românii mercenari din Congo,
„angajaţi privaţi” ai guvernului. Ni se pare sau s-au dus acolo de bunăvoie şi
nesiliţi de nimeni, pe bani frumoşi? Guvernul aşteaptă măreţe despăgubiri de la
olandezi pentru coiful furat, dar acasă dă afară un directoraş. Nu atinge
problema la os. Da, ministrul Finanţelor, pe care deocamdată îl suspectăm de
bună credinţă, a anunţat bugetul ţării şi a spus că „punem Statul la dietă” şi
că va fi un buget cumpătat. Din care scad pe loc bugetele Preşedinţiei, al
Senatului şi al Camerei Deputaţilor, firesc. Cresc la Educaţie cu 10%, Sănătate
cu 50%, Mediu cu 51% şi…la Transporturi cu 20% de ce? Nu cresc taxe şi impozite
spre populaţie. „România riscă să intre într-o zonă de incapacitate de plată
dacă nu sunt luate măsuri”, a declarat Ilie Bolojan, președinte al Senatului.
„Dacă n-ai grijă cum faci lucrurile, sunt mai mari pagubele decât câștigurile
și atunci asta este o operație care trebuie făcută într-adevăr lună de lună, zi
de zi”, a spus. Președintele Senatului atrage atenția că România „a cheltuit
mulți ani de zile mai mult decât și-a putut permite, iar asta înseamnă că am
luat credite foarte mari”. Altfel spus, e cuţitul la os. La osul care trebuie
pus la treabă.
Autor:Alexandru
Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu