Georgescu pleacă, dar problemele rămân. O criză de sistem

Decizia CCR de interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu era previzibilă. Un om din afara sistemului post-decembrist nu avea cum să fie acceptat la masa puterii, mai ales că acesta avea un discurs considerat prea autohtonist, prea dur împotriva corupției de după 1990 și prietenesc față de Rusia într-un moment de război și de federalizare accentuată a Uniunii Europene. Dictonul vremii de astăzi consider că este acesta: Călin Georgescu pleacă însă problemele rămân. Criza este de sistem în România după 35 ani de la o revoluție, care conform documentelor istorice apare tot mai mult varianta ca o lovitură de stat din partea unei clici care să preia puterea și bogățiile țării. Călin Georgescu este doar efectul crizei, cauzele crizei sunt însă ilegalitățile și inegalitățile social-economice și de servicii speciale cu pensionabili de la 42 de ani, care sunt strigătoare la cer. Adică 5/6 la sută dintre pensionarii speciali beneficiază de 95 la sută din bugetul pensiilor celor care se pensionează la 65 de ani. Hai sa rezolvam cauzele crizei nu efectul. Observ că se vorbește tot mai mult și exagerat de efect nu de cauzele crizei. O sa apară la un moment dat un alt ”Georgescu” dacă nu soluționam criza sistemului, care este profundă. Cu toții știm că în România, dacă nu ești politruc, securist, ”membru discret” nu ai nicio șansă de evoluție în societate, Cred că trebuie sa rezolvam cauzele crizei, nu efectele acesteia. Dacă nu facem asta instituțional și democratic, va veni un alt ”Georgescu” și tot așa…Problema României este inegalitatea socială, economica și politică, unde ca în ”Neoiobăgia” lui C. Gherea de la 1907 o castă suprapusă și în minoritate conduce o majoritate tăcută și exploatată crunt. Nu o sa mai candideze azi Georgescu, dar problemele de inegalitate rămân pentru că guvernele nu reușesc să facă reforme reale de asigurare a șanselor egale a tuturor cetățenilor români în societate.

Trăim o criză sistemică, în care unii se pensionează la 42 sau 45 de ani din structuri, apoi au cumul pensie speciala cu lucru la stat, cu acces nelimitat la resurse și carieră nelimitată, în schimb ce majoritatea românilor dacă nu sunt din partidele perene la putere, în structuri secrete sau organizații discrete nu au nicio șansă. În România doar carnetul de partid și apartenența la un serviciu secret face diferența la capitolul bunăstare și acces la beneficii. De asemenea, lipsa unei politici de demnitate românească pe plan internațional și subjugarea resurselor și bogățiilor țării către firme și guverne străine ne-a epuizat economic și moral. De aici provine criza, iar reformele structurale se lasă tot mai mult așteptate. S-a dovedit că vor candida doar cei agreați pe lista scurtă oficială, adică cei care din 1990 sunt puși la butoane de un sistem care în decembrie 1989 l-au asasinat pe Ceaușescu ca să-și păstreze puterea și să se înfrupte din bogățiile nelimitate ale țării. De fapt în durata lungă a istoriei trăim un sistem importat pe 30 decembrie 1947. Narativul critic folosit de sistem împotriva valorilor libertății se aseamănă cu cel din anii 50. Dacă cineva crede că stoparea unui candidat la prezidențiale rezolvă problemele unei țări ca România izolată de corupție și condusă de un cerc restrâns și complice de putere se înșeală amarnic. De aceea consider că trebuie soluționată cauza crizei, nu efectul pentru asigura o armonie social politică și economică într-un stat democratic.

Dacă nu se rezolvă criza de sistem și nu se lase liber accesul egal la resurse și șanse în societate va apărea din nou un alt Georgescu, care se va numi Ionescu sau un X-ulescu, pentru că nu s-a mers la bazele crizei din România. Țara noastră din 6 decembrie 2024 este într-o criză de legitimitate democratică așa cum au observat și liderii SUA. Într-o democrație nu se poate vota pe liste agreate. Deocamdată democrația a înfrânt în România, iar membri CCR se pot lăuda că au salvat-o de ”ruși” și pot să-și mănânce liniștiți pensia specială cumulată cu lucru la stat. În realitate, România este sfâșiată de lipsa reformelor, de un conflict dintre o castă conducătoare subțire cu acces la resurse și un popor disperat și sărăcit trăitor într-o țară cu datorii peste 150 miliarde de euro și cu război la granițe. De aceea, reformele trebuie să înceapă imediat prin reabilitarea dialogului social-politic și economic și a implementării reformelor în administrație, economie și politică pentru șanse egale, iar redarea încrederii în democrație și votul cetățeanului chiar să conteze. Într-o democrație bărbații politici conduc, nu judecătorii. Suveranitatea provine de la popor, prin votul dat partidelor și politicienilor. Legitimitatea nu poate veni de la 9 membri dintr-o castă de magistrați. Restaurarea imediată a încrederii în democrație și în vot este vitală într-o țară cu un stat în disoluție și în pericol de dezintegrare datorită lipsei coeziunii naționale, a rupturii dintre o mare parte din popor și clasa politică mai mult sau mai puțin coruptă. Sistemul pare că l-au reinventat pe Ponta – candidatul suveraniștilor din partea serviciilor. Restaurarea încrederii în instituțiile statului de drept prin democrație și valorile libertății este vitală. Marile puteri ne așteaptă la cotitură și s-ar putea să nu recunoască alegerile dacă acestea nu sunt libere, corecte și nu se oferă dreptul constituțional de a candida. Asigurarea de alegeri libere și egalitatea de șanse este cheia salvării statului român de la disoluție și dezintegrare. Ca-n 1940, când românii nu au mai răspuns comenzilor clasei politice corupte ce au anulat alegerile libere din decembrie 1937. Din păcate judecătorii și politicienii nu au o viziune de ansamblu asupra acestor lucruri astăzi. Ca istoric, vă spun că, dacă nu se fac reforme profunde în stat și nu se restaurează democrația, încrederea românilor în procesul electoral și egalitatea de șanse în societate, pot spune că viitorul nostru este sumbru: Igen/Niet.

Ionuț Țene