Lansarea unei cărți spre sufletul cititorilor eu o
socotesc ca o pogorâre a cuvintelor din raiul îngerilor, pentru a descrie
printre noi semne unice cu înțelesuri cuceritoare. Cartea a fost și cred că va
rămâne,însemnul duratei gândurilor unui om, spuse pe lungimea lui de undă
sufletească. Cam așa descifrez pornirea spre poezie. Adică, a vorbi altfel
despre lume. Dar nu oricum. Ci să cauți un alfabet personal în culcușul unei
stele veghetoare. Asemenea gânduri m-au încercat la întâlnirea cu recentul
volum de versuri „Doar împreună. Alte sigilii” (Editura Limes, 2025), semnat de
poetul și prietenul de o viață, Gheorghe Mihai Bârlea.
Cum sunt doar un cititor care scrie, mă voi lăsa în
voia cărții, pe valurile emoțiilor care m-au pus de veghe pentru a desluși
cărările unui suflet nobil. Este cavalerul frumoasei melancolii, călător prin
spații asumate, deopotrivă liber, răsfirat între extaz și luciditate. Acest
poet adevărat reface într-o miraculoasă singurătate lirică o incitantă inițiere
orfică. Poetul se întâlnește cu istoria, adică cu sine, cel adevărat, cel real,
cel plin de timpul interogativ pe care îl trăiește: „Mi-e dor de un somn
înrourat/ și de miresmele ierbii/ de râul lin luminând,/ de horile Anuței lui
Negrea”.
Acolo, la Nănești, unde mama l-a vegheat și cu
lacrima. Poetul celebrează viața, de la izbirea privirii de cer, la tăcerea
ontologică, deoarece el măsoară prin cuvânt distanța dintre Ființă și
Existență. Între aceste stări s-a cuibărit fericirea de a se afla în armonie cu
durata și lumea. Întemeiat pe o colină de pe Valea Izei, unde se mai văd pașii
îngerilor, poetul își poartă cu eleganță prin lume, dar și în scris, însemnele
statorniciei. Acele sigilii care i-au marcat biografia. Îmi aduc aminte de
devenirea noastră sigheteană: Echim, Marin, Simion, Ileana, Vasile… Am pus alte
oglinzi vremii în care trăiam. Am scormonit în cenușa zilelor și am aflat vraja
cuvintelor, care ne-a cuprins definitiv.
Această carte este tocmai un sigiliu al acelui timp,
care l-a marcat pe poet cu poruncă de hrisov. În care iluminează beatitudinea,
dar și înserările ființei. Eram frumoșii nebuni ai micului oraș, pe care, cei
rămași îl purtăm la butonieră, precum crizantema senectuții, cum ar spune
prietenul, scriitorul Horia Bădescu. În această carte, Gheorghe Mihai Bârlea se
dovedește un poet care se apleacă asupra fântânilor dinlăuntrul cuvântului, dar
și asupra viscolelor din afara lui. Cu un alt prilej, poetul ne îndemna să nu
ne lăsăm prădați de poverile lumii. Omul de o elegantă civilitate, că a avut
rosturi importante în viața cetății, a lăsat în urma lui un loc pentru ramura
de măslin.
Încăpățânat în păreri, lucid și profund în judecăți,
consecvent în convingeri și prieteni, face parte dintre maramureșenii care
cunosc măsura lucrurilor, dar și cadența orfică a poemului. Universul poeziei
sale este și unul parabolic, viețuind printre obârșii și înțelepciune, cu
încredere în sine și mai ales în ceilalți. Vaccinat cu sângele Nordului, trece
prin lume cu sigiliul istoriei și al prieteniei. Prieteniile tinereții sunt
întotdeauna durabile și adevărate. Ele vin din alintul ființei și din
orizonturile existenței pentru a urca pe scara spirituală: „Prieteni, cum ne-am
dedat trecerii/ frunzei căzătoare, risipei și vinului/ cu pieptul țâfnos
bravând sfiala/ am băut licori promise îngerilor”.
Doar împreună, spune poetul, vom învăța rostirea pe
de rost a trăirilor. Doar împreună: „Arta curajului poate fi probată eroic/ ca exercițiu
estetic la circ.” Noua carte de poezie semnată de Gheorghe Mihai Bârlea,
apărută în fața ochilor noștri, face parte dintre cele care rămân îndelung și
se scriu mereu până ce cu vremea o parte din viața lor se adaugă de bunăvoie
vieții noastre. Cartea aceasta celebrează lumina, dar vindecă și rănile lăsate
de memoria răului. Am fost prins între elogii și epifanii, unde imnele dăruite
femeii alternează cu privirea din ochiul universului care fixează fiecăruia
orizontul cosmic. Apoi simt dogoarea focului viclean care pândește ființa
vulnerabilă.
În această carte de referință liniștea este
vorbitoare de s-aud și morții din războaie, simplitatea devine și mai simplă,
iar statornicia mereu uimește și dezleagă. La sfârșitul lecturii mi-am dat
seama că îmbărbătarea drumului spre poezie trezește o stare care iubește
libertatea și sare peste melancolie, în momentul cel mai potrivit spre o ultimă
seninătate. În care se oglindesc luminile din sigilii, care dau identitate
autorului și poeziei sale. Cartea este împlinită și de ilustrațiile artistului
plastic Traian Moldovan. Editorul Mircea Petean, și el un poet de excepție, s-a
oglindit în poemele din această carte. Și a scris o binecuvântată prefață, din
care am reținut: „Creator al unei mitologii personale, care celebrează bucuria
de a trăi în acord cu ritmurile firii și în armonie cu ființa ta vulnerabilă și
cu semenii tăi, ale căror coloane sunt iubirea roditoare, familia cea mică și
familia cea mare a neamului tău, Gheorghe Mihai Bârlea este un poet-cetățean a
cărui voce distinctă, puternică, merită a fi ascultată.”
P.S. Astăzi, 26 martie, la ora 15, la Biblioteca
Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare are loc lansarea volumului de versuri
„Doar împreună. Alte sigilii” de Gheorghe Mihai Bârlea. Despre carte vor vorbi:
prof. dr. Delia Muntean, prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, dr. Dana Buzura Gagniuc
și editorul Mircea Petean. Moderator: dr. Teodor Ardelean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu