Zile incurabile
„asculți pe cineva
şi îţi aduci aminte
de propriile tale derute
privilegiaţii răspunsului
sunt mereu pe aproape
moara macină râul
faţa gravă a frazei
o ciudată aşteptare care poate să însemne
orice
toate fructele seamănă
cu un cap
am căzut pe tipsiile brumei
îndurăm tot ce este de îndurat
până la urmă se face ziuă
şi n-am strâns mrejele
un text cifrat
drum de pământ pe timp de ploaie
se râde şi se plânge
de-a valma-n culise
făptura cea nouă
galateni şase cu cincisprezece
frumuseţea înfrânării
amenințător
o frunză ruginește brusc
sub ochii tăi
să mergi prin casă cu palmele întinse
să culegi spaima obiectelor
fâșii de zori
zdrenţe de noapte
clipa de unică folosinţă
ecartamentul e umed
nu mi-a părut rău
nu îmi pare rău nici acum
culeg vorbele
rămase stinghere prin colţuri
privilegiaţii răspunsului
sunt mereu pe aproape
melancolia
se învață în fiecare zi
mi se recunoaşte vechimea
colorez imagini care s-au îndepărtat
zile incurabile
după trecerea prea grăbită de noi înșine”
Uşa închisă
„dacă vrei neapărat să găsești
un lucru
fă bine şi nu-l căuta
spune o povață zen
o aşteptare
cât zidul chinezesc
ceasornicele nu mai marchează timpul
decât prin cadențele inimii
foșnetul timpului- crima perfectă
povestea înghițitului în sec
rănile s-au vindecat
ne-au crescut vorbe în loc de cruste
ecouri de pași în memorie
prin locuri
pe care nu le-am străbătut
ceea ce ar fi putut să fie
şi n-a fost
ne gândim la cheie
fiecare în temnița lui
ce a spus tunetul în ţara pustie
mai demult
îţi era imposibil să știi
că bătrânețea
te leagă implacabil de lucruri
acum vreau doar parte mea
de grădină
cărarea îngustă
neatinsă de obsesii global consumiste
încetul cu încetul înveți
înțelesuri nebănuite şi noi
că nimic nu mai poate rămâne la fel
un disc din tinereţe
pus pe o turație greşită
cât de departe
sunt toate aproprierile
mereu spionat de propriul trecut
lumea devine tot
mai stranie
șablonul tot mai complicat
cântă uşile închise”
„toate sunt timp acum
iar timpul e sub unghii
materia timpului
în spiritul însetat de real
precum se schimbă anotimpurile
tot astfel şi perioadele sufletului
în auzul tău
voi intona totuşi o amintire fertilă
desigur
nu e dreptate în ce se întâmplă
nu mă tem de veștile bune
de cele dorite şi neînfăptuite
borne amăgitoare
cercetează bătrânețea cuvintelor
în fiecare zi
urc scările unor amintiri
dintre resturile false ale zilelor
cine stă în spate
cine calcă pedala
timpul
calca precum un soldat
mereu în urma celui dinaintea sa
zilele încâlcite
lasă în urmă un mâl roditor
dulci picături ale întâmplării
nu vrei să fii mai fericit
decât ţi-e firea
manuscrise incinerate
cel care termină poemul
nu este acelaşi
cu cel care a scris primul vers
viaţa
se împarte în două spune ovidiu
cât au fost bine jilțurile
şi după aceea
răbdarea iertării lucrează pentru tine
aproapele îndepărtat te dezmiardă
sunt întâmplări ale tale
pe care nu ţi le povestești nici ție
în cuvinte pot respira
după zile în care eşti înlocuit de-a dreptul
cu un străin
pe care eşti nevoit să-l accepți”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu