A sosit momentul să ne aplecăm cu o luciditate nemiloasă asupra unei categorii aparte de figuri publice, care, în aroganța lor, se autoproclamă genii neînțelese. Acești mici titani ai nimicului, aparținând stratului inferior al celor ce au contribuit decisiv la distrugerea culturii române, merită să fie demascați. Și ce prilej mai potrivit decât să analizăm cazul emblematic al lui Dan Negru, acest erou autodeclarat al revelioanelor televizatate. Negru, mândru nevoie mare de cele 23 de revelioane care i-au asigurat supremația în topul audiențelor, își construiește legenda personală cu anecdotica unei seri în care, după cum afirmă el însuși, a reușit performanța de a urma în clasament după BBC. Dar ce stă în spatele acestei „glorii” cu ghilimelele de rigoare? Secretul său nu este decât un simptom al unei lumi îmbrobodite de propria prostie. În fața unor ecrane care hrănesc superficialitatea, publicul larg scapă din vedere adevărata întrebare: ce legătură are calitatea reală a conținutului cu un simplu rating? Dan Negru și Teo Trandafir sunt, fără doar și poate, „gemeni spirituali” în epoca spectacolului ieftin. Frate și soră într-un univers al decadenței morale și artistice, ei sunt maeștrii de ceremonii ai unui carnaval grotesc care a înlocuit valorile autentice cu nonvaloarea. Acești „arhitecți” ai declinului au adus în prim-plan maneliști, dansatoare din buric și personaje obscure, toate pentru un singur scop: ratingul. Dacă Teo a inventat formatul emisiunilor kitsch, cu maneliști și vedete ofilite, Negru l-a rafinat până la grotesc.
De fapt, succesul lor se sprijină pe o rețetă
cinică, testată deja de politicienii tranziției, precum Ion Iliescu sau Traian
Băsescu: exploatarea unui electorat predominant format din romi. În cazul
televiziunii, publicul „manelizat” a devenit resursa de bază. Cu o precizie
matematică, acești „artizani” au atras masele prin divertismentul de joasă
speță, substituind orice urmă de cultură autentică cu o ceață densă a
vulgarității.
Dan Negru este, în esență, emblema perfectă a superficialității
strălucitoare. Nu există în el niciun sâmbure de cultură autentică, doar o
spoială ieftină, menită să impresioneze un public care, în mare parte, nu a
deschis vreodată o carte. Formatele sale, resuscitate de Valeriu Lazarov, sunt
relicve ale televiziunii occidentale de acum cinci decenii, reciclate pentru un
public pe care producătorii l-au considerat „nepregătit” pentru mai mult.
Aceeași poveste se repetă și în cazul altor emisiuni cu pretenții: de la
„Surprize, Surprize” a Andreei Marin până la „Din dragoste” cu Mircea Radu,
toate au fost clonate din formate expirate, dar comercializate ca mari noutăți
în peisajul autohton. Publicul emisiunilor lui Negru si Teo este, în proporție
covârșitoare, compus din maneliști sau oameni fără educație. Adevărata tragedie
nu constă doar în existența lor, ci în faptul că această masă amorfă a devenit
normativă, impunând standarde care au transformat televiziunea românească
într-un spectacol al mizeriei spirituale.
Dan Negru și alții ca el nu sunt decât simptome ale
unei boli mai profunde: o societate care, orbită de fascinația cifrelor și a
„succesului”, a uitat să distingă între strălucirea falsă și adevărata lumină a
valorii.
Elogiul
valorii autentice în televiziune: lecții de la Alexandru Bocăneț și Tudor Vornicu
V-ați întrebat vreodată ce înseamnă cu adevărat
măreția în televiziune? Nume precum Alexandru Bocăneț și Tudor Vornicu
strălucesc ca repere incontestabile în universul televiziunii. Oameni de o
cultură vastă, creatorii unor emisiuni memorabile și a unor revelioane
minunate, aceștia au ridicat ștacheta către noi culmi, oferind publicului nu
doar divertisment, ci și artă autentică. Bocăneț și Vornicu nu au alergat după
audiențe efemere, nu au transformat cultura în circ și nici nu s-au coborât la
nivelul mediocrității pentru a obține aplauze ușoare. Ei au creat pentru a
ridica sufletul românesc, pentru a oferi ceva durabil, pentru a ne încânta
ochii și mintea cu realizări ce respirau eleganță și substanță. În fața operei
lor, orice încercare de a glorifica ratingurile devine o banalitate ridicolă.
Apropo de acest „rating” – obsesia contemporană a
mediocrilor – să ne întoarcem puțin în timp, la începuturile anilor ’90, când
România încă mai păstra un firicel de idealism. În perioada ianuarie-iunie
1990, am avut privilegiul de a realiza și prezenta emisiunea studențească
Gaudeamus la TVR1. Ce timpuri! Vineri de vineri, 19 milioane de români urmăreau
această emisiune. Nu pentru că cineva contabiliza audiențele, nu pentru că ne
ghidam după grafice seci, ci pentru că emisiunea respira autenticitate.
„Gaudeamus” nu era despre spectacol ieftin, ci
despre spirit și valoare. Era despre studenți excepționali, despre cultură,
despre visul unei Românii unite prin principii și idealuri comune. Nimeni nu
vorbea atunci despre „rating”, pentru că nu conta. Importante erau aprecierea
și emoția, care veneau de la oameni de cultură, de la intelectuali – adevărata
măsură a calității unui produs artistic. Astăzi, însă, trăim o altă epocă, una
în care mediocritatea se laudă cu cifre, iar valoarea autentică este uitată.
Ratingul, această sirenă a pieței de televiziune, este, în fond, o măsură
falsă, atunci când este obținut de la o populație îndobitocită de programe
lipsite de substanță. Să te mândrești cu „milioane” de privitori care consumă
un conținut manelizat nu este un semn de succes, ci o dovadă a decăderii
spiritului uman. Adevărata evaluare a unei emisiuni nu vine de la „mulți, dar
proști”, ci de la acei puțini care știu să distingă între efemer și etern.
Bocăneț și Vornicu au demonstrat acest lucru prin creațiile lor. Au arătat că o
emisiune bine făcută nu trebuie să strige pentru a fi auzită, ci să vorbească
prin profunzimea și eleganța ei.
Astfel, în loc să alergăm după aplauzele unei mase
îndoctrinate de vulgaritate, poate ar fi cazul să căutăm respectul celor care
prețuiesc cultura, spiritul și adevărata artă. Nu cantitatea, ci calitatea ar
trebui să fie emblema oricărui creator care își dorește să lase o urmă demnă de
respect în istorie.
Lucian
Ciuchiță – Natiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu