Unde dai şi unde crapă? Din păcate, chiar aşa e, ne doare şi pe noi prostia altora. Unii aruncă-n aer economia mondială pentru că vor să facă istorie şi nu-i opreşte nimeni. Alţii vând ţări şi popoare la negocieri secrete, mărunte. Dar să trecem în revistă cele mai recente mostre de prostie pură, cu efecte imediate asupra celor din jur.
Statele Unite se pregătesc să iasă din criza de ouă
cu ajutorul Europei şi intră direct în criza cărnii de vită, pentru ei, cu
burgerii lor, vitală. În schimb, Biroul Oval a fost transformat în muzeu
kitsch, cu tablouri cu ramă aurită şi cu îngeri şi heruvimi peste tot. Auriu
totul, ca la nea Gigi acasă. Sârbii guvernanţi au dat cu tunul sonic în
propriul popor ce demonstra. Nu recunosc, evident, dar spune mult despre
respectul faţă de propriul popor. SUA au notificat în secret Europa că se retrag
din anchetarea crimelor de război comise de Rusia. Mai e ceva de spus? Da.
Pentagonul desfiinţează biroul ce i-a ajutat să câştige Războiul Rece. Nu mai
au nevoie. Asta în timp ce Lituania a demonstrat că agenţi GRU se află în
spatele incendierii unui magazin IKEA. Cehia a cerut UE să preia financiar
organizaţia Europa Liberă, căreia Casa Albă i-a tăiat fondurile. Cum care
Europa Liberă? Aia, soră cu Vocea Americii, ce le ascultam noi în secret şi „cu
purici”, în anii 80, ca să ştim ce se petrece în lume şi să aflăm muzica
adevărată a lumii, nu cea uşoară patriotică. „Magistralaaaa albaaaastră…”
Dar să nu credem că prostia nu e dublată de
rea-credinţă sau de calcule. La câteva ore după ce Trump a făcut efectiv
reclamă gratuită maşinilor Tesla pe peluza Casei Albe, Elon a confirmat donarea
a 100 milioane dolari unei conferinţe MAGA ce se organizează acum. Apropo,
Donald a cumpărat demonstrativ o Tesla, despre care presa liberă încă a aflat
că a avut 37 de notificări de rechemare în service… Între timp, acelaşi Donald
întreabă agenţiile ONU: „Aveţi legături cu comunismul?”. Păăăi, or fi având,
dar aparent au concurenţă. Viktor Orban a fost masiv contestat în stradă, el
vrea să elimine presa neascultătoare şi ONG-urile. Erdogan anulează diploma de
facultate a primarului capitalei, principalul său contracandidat, ca să nu mai
poată candida. În Serbia se dă cu tunul în populație. Echipa de rentabilizare a
lui Elon a blocat şi închis echipa de anchetatori ce căuta în Rusia sutele de
copii ucraineni răpiţi şi rebotezaţi, daţi altor familii. Un banner uriaş pus
în SUA pe şest zice aşa: ”Te vor atât de îngrijorat de bărbaţii ce se
transformă în femei încât să nu observi cum USA se transformă în URSS”.
Apropo de ruşi, maratonista Daria Yadernaya a fost
descalificată pentru că a trişat la maratonul de la Tokyo, după ce la maratonul
de la Berlin a fost prinsă luând… metroul! Asta în timp ce şeful trupelor
speciale cecene vrea mobilizarea generală şi trimiterea în Europa a unei armate
de 2 milioane de soldaţi. Te uiţi, citeşti, când colo Cecenia are o populaţie
totală de 1,26 milioane de locuitori…
La noi? Ca la noi. Dacă ne permiteţi să cităm scurt
dintr-un text al Caţavencilor la adresa marelui anchetator OPC, greţos de bun:
”Scormoneşte rîncezeala din tigăi, numără muştele din bucătării, se
fotografiază cu jegul din frigidere, dă autografe pe galantarele puţind a
hoit.(…)Joacă în foiletonul mizeriei organoleptice, difuzat cu hărnicie de
televiziuni. Poţi paria că are acasă un altar închinat Salmonellei, unde aduce
jertfe descompunerii care l-a făcut om”. Tot la noi, comentariile absolut
dureroase din zona social media, ce arată atât de multă lipsă de educaţie de
orice fel că doare. Exemplu? „Dictatura totalitară a sclavilor de la
Bruxelles”.
Ce-a vrut să zică autorul? Habar n-are. The Guardian
zice că armata de mercenari a lui Potra din Congo era un circ trist cu şoferi
de camion, agenţi de pază şi sexagenari. Dar să dăm cuvântul şi politrucienilor
noştri. Ciolacu despre noile cărţi de identitate moderne: „Nu vom permite strecurarea
perfidă a unor elemente woke”.
Şi un ultim citat de la un personaj ce va dispărea
încet din atenţie. După invalidarea candidaturii sale.
„O lovitură directă în inima democraţiei mondiale!
Dacă democraţia din România va cădea, întreaga lume democratică va cădea!
Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!”
Cum de altfel Dani Mocanu a cerut ajutorul lui Trump
că… asta nu e justiţie şi democraţie în România, el condamnat pentru
proxenetism şi spălare de bani. Ori la cele de mai sus, noi nu suntem contra,
ci dimpotrivă.
Autor:
Alexandru RUJA
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu