Din declarațiile lui Donald Trump, când amenințătoare, când bombastice, reiese clar că prelungirea conflictului din Iran ar echivala cu un dezastru în plan intern. Din ce în ce mai puțini americani susțin continuarea războiului, iar o bună parte dintre ei sunt taman din tabăra MAGA.
Situația din teren arată foarte prost: Pentagonul și
aliații nu pot asigura libera circulație prin strâmtoarea Ormuz decât cu
costuri foarte mari. Asta înseamnă că amenințările Teheranului legate de un
eventual preț de 200 de dolari barilul de țiței au o bază solidă. Mai ales că
iranienii dețin încă zeci de mii de drone Shahed și rachete, cu care sunt
deciși să continuie războiul o bună perioadă, chiar și în condițiile
dezechilibrului evident de forțe.
Văzuți drept victime sigure, iranienii mizează pe
faptul că Trump a intrat în criză de timp. Pe măsură ce războiul se
prelungește, prețul barilului continuă să urce, cu impact direct asupra
economiilor lumii. Și, bineînțeles, cu impact direct asupra alegătorilor din
Statele Unite. Noile atacuri în direcția aliaților SUA din Golf, minarea
parțială a strâmtorii Ormuz și incendierea a două petroliere în largul
coastelor irakiene contribuie din plin la panica creată printre dealerii de
petrol.
Iranienii își pot permite încă două, trei luni de austeritate
la limita sărăciei (cauzată de sancțiunile dure ale SUA), însă pentru occident
ar fi o catastrofă din punct de vedere economic. Printre victime s-ar afla și
Trump, disperat să le demonstreze americanilor că taxele impuse la nivel global
asigură un nivel de trai superior.
Semnalele sunt contradictorii. Pe de o parte Trump
și-a proclamat deja victoria și dă de înțeles că trupele Pentagonului își vor
face bagajele și se vor retrage din zona Orientului Mijlociu în câteva zile. Pe
de altă parte, Iranul a respins două mesaje transmise de emisarul special al
lui Donald Trump, Steve Witkoff, care încerca să obțină o încetare a focului.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a
subliniat că o eventuală declarație unilaterală a lui Trump potrivit căreia SUA
ar fi câștigat războiul nu ar însemna automat sfârșitul conflictului. ”Dacă
urmează să fie stabilită o încetare a focului sau războiul să se oprească,
trebuie să existe o garanție că acțiunile agresive împotriva Iranului nu vor fi
repetate. Altfel, dacă un nou atac are loc peste câteva luni, o astfel de
încetare a focului ar fi lipsită de sens”, a explicat Kazem Gharibabadi,
ministru adjunct de Externe.
Pentru conducerea iraniană, Washingtonul ar trebui
să simtă dureros costurile economice, politice și militare ale conflictului, la
un nivel suficient de mare încât lui Trump să-i piară pofta de a ataca, din
nou, Iranul. ”Nu căutăm absolut deloc o încetare a focului. Inamicul trebuie să
știe că orice va face, va exista cu siguranță un răspuns proporțional și
imediat. Luptăm ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, fără compromis sau
excepție”, a precizat președintele parlamentului iranian, Mohammed Ghalibaf,
într-o postare pe X. Inclusiv președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, pare
convins că declarațiile lui Trump sunt doar praf în ochi: ”Distrugătoarele au
venit și au plecat. Iranul rămâne”.
Încheierea războiului în condițiile actuale ar
echivala cu un semi-eșec pentru Trump și Netanyahu. Asasinarea lui Ali
Khamenei, a rudelor acestuia și a unor lideri militari din Iran nu a făcut
decât să-i unească și mai tare pe iranieni în sprijinirea regimului islamic. Cu
o mare probabilitate, programul nuclear al Teheranului a rămas intact, ca și
stocul de rachete balistice bine camuflat în labirintul de tuneluri săpate în
munți.
Schimbarea regimului de la Teheran cu unul
pro-occidental s-ar putea să rămână la fel de utopic ca popularea planetei
Marte cu pisici Angora. Nici măcar o invazie terestră nu ar garanta succesul.
Iar americanii nu ar înțelege nici în ruptul capului de ce Trump ar insista să
sacrifice o grămadă de compatrioți, la mii de kilometri distanță. Doar de
dragul lui Netanyahu? Ca să nu mai vorbim de consecințele economice cu efect de
explozie nucleară.
Așadar, Trump are de ales între o retragere rușinoasă,
cu coada-ntre picioare (dar clamând victoria pentru populimea dezorientată) și
o escaladare sinucigașă a conflictului, cu consecințe imediate și în Europa.
Mai ales că Nicușor Dan tocmai ne-a băgat în aceeași oală cu agresorii.
Autor:
Adrian Onciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu