marți, 10 martie 2026

Minaur Baia Mare încearcă să obțină calificarea în sferturile de finală

 

Miercuri, 11 martie, de la ora 18.00, Sala sporturilor din Târgu Jiu va fi gazda partidei dintre CSM din localitate și CS Minaur Baia Mare, ultimul joc din cadrul optimilor de finală ale Cupei României la feminin. Toate celelalte șapte jocuri din optimi s-au disputat deja, ba chiar a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din sferturi, acolo unde se va duce câștigătoarea de miercuri și unde aceasta o va avea ca adversară pe CSM Galați (pe teren propriu). Adică o șansă măricică de a prinde Final 4.

Partida va fi arbitrată de Corina Pîrvu (Prahova) – Barbara Șandor (Brașov), iar observaror FRH va fi Ana Maria Stoia (București).

Fetele noastră au pregătit acasă meciul, minus cele patru jucătoare convocate la loturile naționale și antrenorul Daniel Apostu. Iulia Dumanska a jucat cu Slovacia ( meciul din deplasare), Teodora Damian a participat cu echipa de tineret la un turneu în Ungaria (victorie cu China și înfrângeri cu Ungaria și Germania – Teo a marcat 17 goluri). Apoi, Nikoletta Papp a fost utilizată în primul meci pe care Ungaria l-a jucat cu Danemarca), iar Diana Ilyna a fost la echipa statului Belarus. Să mai spunem că viitorul portar al echipei noastre, croata Ivana Kapitanovic a evoluat în ambele jocuri pe care echipa sa națională le-a pierdut în fața Franței.

Meciul din optimi este primul pentru echipa noastră în această ediție a Cupei României. Târgu Jiu a evoluat și în primul tur, reușind să treacă de Măgura Cisnădie, în deplasare, scor 23-31. Minaur a mai jucat în acest sezon la Târgu Jiu, în Liga Florilor, când s-a impus cu 30-22. Precedenta întâlnire a fost tot în deplasare, sezonul trecut, iar atunci a fost egal 29. Față de meciul tur, echipa lui Liviu Andrieș are trei jucătoare noi și toate de bază: Valentina Bardac și două jucătoare venite din Spania, Aitana Santos Santome și Paulina Perez Buforn, toate trei având deja câteva meciuri jucate împreună.

Lotul echipei CSM Târgu Jiu

Portari: 16. Jessica Romina Varga Ferreira, 33. Anastasja Babovic Vujovic

Jucătoare de câmp: 4. Helena Gilda Simao Paulo, 5. Elena Ștefania Bușe, 6. Alexandra Maria Frățilescu Gavrilă, 9. Minodora Florentina Ancuța, 10. Alesia Maria Cișmașu, 13. Cristina Ana Maria Chirea, 14. Aitana Santos Santome, 17. Larisa Dadiana Șerban, 18. Sarah Aida Darie, 22. Ștefania Rebeca Sucălescu, 23. Iryna Zinatullina, 25. Paulina Perez Buforn, 27. Andreea Eliza Chiricuță, 28. Raluca Andrada Chiriac, 29. Laura Petruța Moldovan, 64. Florența Dorina Dumbrăvean, 77. Maria Valentina Bardac, 99. Raluca-Ionela Nicolae

Oficiali: Liviu Ion Andrieș, Andrei Enache, Petre Tocaru, Grigore Albici

Lotul echipei CS Minaur Baia Mare

Portar: 53. Yuliya Dumanska, 16. Clara Beatrice Preda, 85. Daria Maria Tocaciu

Extremă stânga: 21. Fie Woller, 15. Denisa Roxana Romaniuc, 26. Cristina Maria Lazea

Inter stânga: 13. Maria Gomes de Costa, 6. Emilia Anna Galinska, 24. Maria Groșan, 99. Anca Georgiana Mițicuș

Centru: 2. Andreea Maria Ianăși, 4. Sorina Florentina Brîndușa, 33. Amelia Julia Lundback, 84. Dziyana Ilyna, 8. Teodara Lavinia Damian

Inter dreapta: 28. Nikoletta Papp, 14. Mălina Maria Avădanei

Extremă dreapta: 10. Jessica Quintino Ribeiro, 25. Eliza Lăcusteanu

Pivot: 93. Alba Chiara Spugnini Santome, 17. Andriyana Naumenko

Oficiali: Joao Alexandre Ferreira Florencio, Alexandru Sabou, Daniel Apostu, Valentina Mitrașcă, Alex Pop

Optimi de finală (turul II)

CSM Corona Brașov – HC Zalău: 22-18

CSU Știința București – SCM Râmnicu Vâlcea: 24-39

HC Dunărea Brailă – Gloria Bistrița: 27-32

CSM Unireea Slobozia – CSM Galați: 31-32

SCM Universitatea Craiova – CSM Slatina: 32-30

CSM Iași – CSM București: 24-35

Știința Bacău – Rapid București: 26-46

CSM Târgu Jiu – CS Minaur Baia Mare (miercuri, 11 martie, 18.00)

Sferturi de finală

CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea (miercuri, 25 martie, ora 17.00). Arbitri: Georgiana Murariu – Mihaela Chiruță (Neamț). Observator: Marius Brumaru (Focșani)

Gloria Bistrița – CSM Corona Brașov (sâmbătă, 28 martie)

învingătoarea Tg. Jiu / Minaur – CSM Galați (sâmbătă, 28 martie)

Rapid București – SCMU Craiova (miercuri, 22 aprilie).

Cristi SOMEȘAN


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu