Ziua Femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată
la 28 februarie 1909 în New York.Ziua Internațională a Femeii, cunoscută ca
Ziua Femeii, este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât
realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și
discriminarea și violența care își fac încă simțită prezența în lume.
Se poate spune ca Ziua Femeii, Ziua Mamei se
serbează încă de pe vremea grecilor antici. În fiecare primăvară, ei o serbau
pe Rhea, mama tuturor zeilor. Mai tarziu, în Anglia anilor 1800, a fost
menționată Duminica mamei, serbată în a patra duminică de la începerea Postului
Paștelui.
Greva
sindicatului de femei
Ziua Femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată
la 28 februarie 1909 în New York, în amintirea grevei a unui sindicat al
femeilor din 1908, când 15.000 de femei au participat la un marş în New York,
cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot. În luna
august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste, reunită la Copenhaga,
activista socialistă germană Luise Zietz, împreună cu colega sa Clara Zetkin,
propun sărbătorirea Zilei Internaționale a Femeii, fără a specifica însă o dată
anume.
Ziua
internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată anul următor, în
19 martie 1911.
Din 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua
femeii în ultima duminică din luna februarie. În anul 1917, ultima duminică din
februarie, conform calendarului pe stil vechi, a coincis cu ziua de 8 martie pe
stil nou. Femeile din Sankt Petersburg au declanșat o grevă, cerând încheierea
Primului Razboi Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea
dinastiei țariste.
Din
februarie în martie
După Revoluția din Octombrie, comuniștii Aleksandra
Kollontai si Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială
în Uniunea Sovietică, iar abia la 8 mai 1965 aceasta a devenit zi nelucrătoare.
Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate
femeii a fost proclamarea, în 1977, de către ONU, a Anului Internațional al
Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția
femeii.
Sursa: NapocaNews

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu