marți, 10 martie 2026

Creste bugetul la SRI și SIE. Scade la educatie si la sanatate!

 

Draftul bugetului de stat pentru anul 2026 elaborat de Guvern prevede modificări semnificative în finanțarea instituțiilor din zona securității naționale, dar și în domeniul cultelor religioase. Documentul citat de profit.ro indică majorări pentru Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Informații Externe (SIE), în timp ce Serviciul de Protecție și Pază (SPP) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) ar urma să suporte reduceri consistente de buget.

Potrivit proiectului, bugetul SRI ar urma să crească cu aproape 14% față de nivelul din 2025, de la 4,57 miliarde lei la aproximativ 5,2 miliarde lei. O parte semnificativă a acestei creșteri provine din capitolul proiectelor finanțate cu fonduri europene, unde alocările cresc cu peste 271 milioane lei comparativ cu anul precedent.
Această majorare vine după ce și anul trecut bugetul instituției a fost suplimentat consistent. În 2025, alocările pentru SRI au crescut cu peste 15% față de 2024, când bugetul total al serviciului era de aproximativ 3,97 miliarde lei.

În cazul Serviciului de Informații Externe, creșterea bugetară prevăzută pentru 2026 este una modestă. Alocările ar urma să urce cu aproximativ 0,85%, de la 805,67 milioane lei în 2025 la 812,52 milioane lei. În anul 2024, cheltuielile instituției au fost de 770,07 milioane lei.

În schimb, Serviciul de Protecție și Pază ar urma să înregistreze o reducere a bugetului de 9,29%. Astfel, alocările ar scădea de la 450,88 milioane lei în 2025 la 408,97 milioane lei în 2026. Documentul bugetar nu indică explicit capitolele unde se produc principalele diminuări.

Sursa: Napocanews.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu