Amintirea cerbului alb

                                      de Gheorghe Pârja

Sâmbătă, 28 februarie, 2026, a avut loc la Săliștea de Sus un eveniment la care a reacționat sufletul devenirii mele întru cultura Nordului. A fost cinstită memoria și opera poetului Ion Bogdan, în așezarea în care a venit pe lume. Personalitatea poetului a fost evocată de scriitori, oameni de cultură maramureșeni. A fost prezentă și familia poetului. De altfel, fiica lui, Anamaria Iuga, și-a lansat valoroasa ei carte “Țesând povești. Istorii de viață în camera bună maramureșeană”. Evenimentul a fost moderat de dr. Dana Buzura-Gagniuc, managerul revistei de cultură “Nord Literar”, revistă care publică un comentariu la carte, iar ilustrația publicației este asigurată de imagini din cartea-album.

Privind în timp, evenimentul mi-a adus aminte de episoade de viață de la începuturile mele literare, petrecute și la Săliștea de Sus. Nu uit celebra revistă Semnal, premiată pe țară în anul 1969. Dar și întâlnirea lui Nichita Stănescu cu elevii de atunci ai Școlii săliștene, instituție de învățământ condusă de profesorul Dumitru Chiș. A fost un popas în drumul nostru spre Borșa, iar eu îl însoțeam pe marele poet prin Maramureș. Așa mi-am adus aminte de o poveste pe care o spun din când în când. Cum o fac și acum.

La un început de toamnă, în celălalt secol, într-o zi cam noroasă, doi oameni mergeau dinspre Rozavlea spre Săliştea de Sus, povestind. Zice unul: Ce-ai vrea să-ţi apară acum în cale ca să te bucuri? Simion din Rozavlea răspunde brusc: Fecioara privirii! Dumitru, din neamul lui Iuga, mai făcu câţiva paşi, cu care-şi măsura tăcerea. Privi spre deal şi gândi pentru sine: Se strică vremea! Şi se opri, de parcă l-ar fi ars o amintire. După acest mic ocol, îi răspunse lui Simion: Aş vrea să ne sară în faţă un cerb alb. Apoi, vremea a trecut, Simion şi Dumitru au plecat de pe Vale să dovedească lumea.

Cam aşa mi-am închipuit timpul acela căutător al celor doi buni prieteni, Simion Şuştic şi Dumitru Iuga. Cei doi au înflorit Valea Izei prin cultură. Aproape le-a fost Simion Iuga, adică Sam. Acum, melancolia primilor doi apleacă ramuri şi în urma lor un aer vechi apasă. Dumitru Iuga, după numele de scriitor Ion Bogdan, a marcat cultura Maramureşului cu sigilii care nu se şterg. Născut în Săliştea de Sus, august 1942, a tras cu înţelepciune după el toate horile şi obiceiurile văilor. Avea o răbdare, o perseverenţă şi un talent aparte de a se apropia de geniul poporului.

Pentru el, poema populară era adâncul, dar şi cerul gândirii şirului de oameni, prelins prin vreme. Era şi un valoros interpret al poeziei ţăranilor. A avut un simţ fin pentru valoarea versului popular, ştiind că are întotdeauna un bogat conţinut de viaţă. Omul, pentru Ion Bogdan, era un izvor nesecat de lumină. Îmi spunea prietenul meu: Cine a văzut un răsărit de soare pe Iza descoperă sensul vieţii. El a ştiut să simtă miracolul trăirii în versul popular. De aceea, toate culegerile alcătuite de el erau gardate de frumuseţi ale inspiraţiei celor mulţi. „Mult mă mir de cel ce tace,/Cu-a lui inimă ce face!”

Prietenul nostru ştia, ca un profesionist, obiceiurile din această parte de ţară. Făcea parte dintre acei intelectuali care toată viaţa au învăţat lecţia Maramureşului. Şi a ajuns la părerea că multe taine mai are. De numele lui se leagă manifestări curate ale Maramureşului, care au prins durată. Le organiza cu exigenţă şi rigoare. De numele lui se leagă şi apariţia unor publicaţii cu valoare de unicat. Aşa este Calendarul Maramureşului, care a fost un eveniment cultural al întregii ţări. Trei alcătuitori: Ion Bogdan, Mihai Olos şi Nicoară Timiş. Cine poate uita celebrele caiete „Măiastra”, care au certificat naşterea unei şcoli de literatură în Maramureş?

Poetul Ion Gheorghe a simţit că „zilele de alergătură, strângere şi selecţie aspră, nopţile de zbucium şi de febră tipografică se trag din osteneala generoasă a poetului Ion Bogdan”. Prietenul nostru a dorit şi a reuşit să creeze în bună parte în Maramureş o implozie sincronă de idealuri omogene, adunând în jurul lui scriitori consacraţi, dar şi tineri la început de drum. El însuşi era un poet „cu ochiul mereu întors în sine, iar stările de calmă trăire sunt ale unui poet cu aventuri lirice de profunzime” (Laurenţiu Ulici). Un alt exeget a observat, pe bună dreptate, că „Ion Bogdan e un poet exemplar, întărit de cunoştinţe filozofice şi etno-hermeneutice, un poet al locului şi fiinţării româneşti” (A. I. Brumaru).

Alături de Nicoară Timiş, Liviu Borlan, Mihai Cupcea, Mihai Olos, Vasile Latiş, Gavril Ghiur sau Valentin Băinţan, Ion Bogdan a cristalizat o viziune sănătoasă asupra valorilor autentice din cultura maramureşeană. Marele lor consultant a fost savantul Mihai Pop. La 75 de ani, abia împliniţi, Ion Bogdan (Dumitru Iuga) s-a săvârşit din viaţă (septembrie 2017). Rămâne intelectualul care a luminat multe din straturile vechi ale Maramureşului. Mi-a fost prieten vechi, bun, deştept, care întreţinea arderea vieţii. Nu uit începutul textului. După retragerea lui Simion din viaţă, s-a întâmplat să-i fiu eu lui Ion însoţitor de vale. De data aceasta fără întrebări, pe o colină din preajmă, s-a arătat un frumos cerb alb. Venea din volumul lui de versuri. Ne-a privit parcă uimit de viaţa lui şi a plecat în josul râului.

Era spre toamnă, într-o zi cu soare. Ion atâta a zis: Noi trecem prin lume ca stolurile de paseri.

Frumos și înțelept evenimentul de sâmbătă de la Săliștea de Sus. Organizat de Asociația SEMNAL, din Săliștea de Sus, președintă, dr. ing. Dorina Vlad. Onoare, domnului primar Ștefan Iuga, care a sprijinit spiritul academic în orașul care a fost ales.