Războiul ăsta din Iran este o mană cerească pentru televiziuni. Toate posturile îl storc pe toate fețele ca pe o lămâie. Și chiar și atunci când crezi că nu mai e nimic de stors, ei tot mai găsesc ceva. Cu cât se folosesc cuvinte mai răsunătoare cu atât stoarcerea e mai eficientă.
Sunt invitat prin zoom la un post de tv din România, pe post de exponat de război. Exponatul de război e ăla care s-a nimerit în mijlocul confruntării fără voia lui. Dintre atâția români nu știu de ce m-au ales tocmai pe mine, probabil s-au lăsat păcăliți de figura mea buimacă ce ar indica un individ cu un coeficient de panică ridicat.
La începutul emisiunii apar niște turiști români ce tocmai s-au întors din zona de conflict. Mărturii cutremurătoare - zice doamna moderatoare. Unul povestește cum i-au trecut rachetele deasupra capului și se cutremura camera de hotel cu el cu tot, iar odată la una din rachete chiar a sărit în sus doi metri. Ar fi sărit mai mult dar era tavanul cam scund.
Apoi un domn ministru explică cu lux de amănunte cum vor exploda prețurile la carburanți, de vom reveni la vremurile lui Ceaușescu când ne împărțeam cu mașina fifty-fifty , jumătate din drum ne ducea ea pe noi, jumătate o împingeam noi pe ea.
Vine și rândul unuia ce se recomandă drept domnul Ionel, care este și el exponat de război doar că din Cipru. Domnul Ionel povestește cum de ceva timp aude cum îl urmărește o dronă. Și vă e teama? -e întrebat... Da, foarte - furnizează domnul Ionel marfa - mai ales că aici in Cipru sunt și mulți israelieni. De aceea nici nu vrea să-și dezvăluie numele de familie ca să nu-l găsească drona după buletin. Mă gândesc de ce domnul Ionel crede că drona l-ar viza tocmai pe el când are în preajmă ținte mult mai atractive.
Dar nu apuc sa reflectez mult asupra acestui fapt că mă aud interpelat – Îl avem cu noi și pe Domnul Schimmerling din Haifa. Cum se vede de la dumneavoastră? – și deși știu că fac o greșeală, îi răspund: La noi lucrurile decurg aproape 𝒏𝒐𝒓𝒎𝒂𝒍... Grimasa prezentatoarei nu lasă loc de îndoială. Printr-un singur cuvânt am ucis un build-up de vreo jumătate de oră. Puteam folosi orice alt cuvânt- îngrozitor, dezastruos, teribil, monstruos - dar să spun NORMAL?
Normal e un cuvânt care acum în context sună ca un pârțâit în mijlocul unei partide de amor. Mă gândesc să salvez situația cu puțin umor dar deja aud în cască – Mulțumim! Și acest „Mulțumim” nu îmi sună ca un „La Revedere” ci ca un - „Adio”, data viitoare vom alege un alt exponat, cu Dvs ne-am lămurit , nu sunteți destul de dramatic pentru noi.
Între timp îl aud pe un general în retragere cum face niște previziuni stratego-apocaliptice pe o hartă împânzită cu modele de avioane și tancuri și mă gândesc că previziunile lui valorează tot cât ale mele căci nimeni nu știe cu adevărat ce e în capul lui Trump.
Însă promit că dacă m-or mai chema vreodată – am să fac tot posibilul ca să îndrept situația. Am să povestesc cum de câteva zile mă tot urmărește o dronă și îmi trimite mesaje în persană și dacă nu e suficient – mă voi poza și cu o rachetă balistică căzută fix la mine în grădină.
Și, mai ales, jur că nu voi mai folosi niciodată cuvântul acela îngrozitor, ucigaș de ratinguri - NORMAL...
(George Schimmerling, pe Facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu