Dragii mei enoriași!
Adevărul Învierii. În ,,Scrisorile pastorale” din preajma
Sfintelor Paşti, pe care vi le-am trimis în anii trecuţi am revenit în mai
multe rânduri cu privire la argumentele referitoare la adevărul Învierii Domnului
Iisus Hristos. Niciodată însă nu v-am vorbit de adevărul morţii Mântuitorului.
Abordez acum această temă, fiindcă zilele trecute a venit o enoriaşă la mine cu
sufletul foarte bulversat şi mi-a relatat o întâmplare, care mi-a dat de
gândit. Femeia se întâlnise în Severin cu un individ cu o poziţie socială
destul de ridicată. Din respect pentru instituţia şi pentru tagma din care
făcea parte acel individ, îi voi păstra anonimatul. Cel puţin deocamdată.
Femeia îi spusese, aşa cum spun toţi creştinii când se întâlnesc unii cu alţii:
,,-Hristos a înviat!” Individul a rânjit cu superioritate şi, fără să-i
răspundă la salut, a întrebat-o: ,,- Ha, ha, ha, chiar crezi că a înviat?” ,,-
Cum să nu cred?” i-a răspuns femeia revoltată. Individul nu s-a oprit. ,,- Ha,
ha, ha, dar dacă a fost moarte clinică? Atunci mai putea fi înviere? Ei, ce mai
zici acum?”
Dacă şi printre Dvs. sunt unii care pun
la fel problema, socotesc că sunt absolut necesare câteva precizări. Moartea
clinică de care vorbea individul de mai sus este aşa-numita moarte aparentă. E
vorba de un fel de letargie, care se poate produce în anumite situaţii
deosebite. Să zicem că cineva este electrocutat sau trăznit. Aparent, el este
mort; în realitate, nu. Este posibil ca, după ce este înmormântat, cantitatea
de electricitate ce se depozitase în trupul lui să fie absorbită de pământ şi,
la un moment dat, omul să revină la viaţă cu adevărat. De data aceasta
însă moare cu adevărat, din cauză că nu are aer. S-au întâmplat cazuri când
s-au făcut deshumări şi s-au găsit trupurile în altă poziţie decât în cea
în care fuseseră înmormântate, respectiv culcat pe spate. De obicei, în astfel
de cazuri, se spune că respectivii ar fi fost moroi sau strigoi, ceea ce
nu este adevărat. Omul acela s-a zbătut acolo în sicriu, până a murit. Pot fi
şi alte cauze, care duc la o astfel de moarte aparentă sau clinică. Tocmai de
aceea legea nu le permite medicilor să elibereze certificatele de
constatare a decesului decât după 48 de ore după deces, iar înmormântarea
se face abia după trei zile de la deces, pentru că, dacă este vorba de o moarte
aparentă, să poată să-şi dea seama cei din jur.
În cazul Mântuitorului nu poate fi
vorba de moarte clinică sau aparentă. În cazul Lui a fost o moarte reală,
datorată procedurii la care a fost condamnat. I s-au bătut cuie în mâini şi
picioare, deci I s-au făcut răni deschise, din care s-a scurs sânge timp de
câteva ore. A fost ridicat pe cruce şi s-a zbătut de durere, fapt care a făcut
ca rănile să se mărească şi sângele să curgă cu putere. Fiindcă a doua zi era
paştele iudeilor, trupurile nu trebuiau să rămână pe cruce. Tocmai de aceea
Pilat a trimis garda să verifice dacă cei condamnaţi la moarte muriseră cu
adevărat. Cei doi tâlhari încă nu muriseră şi li s-au spart fluierele
picioarelor cu ciocanul, pentru ca, datorită durerii îngrozitoare, să moară.
Mântuitorul tocmai murise şi nu i-au mai spart fluierele picioarelor, ci
doar I-au băgat suliţa sub coasta stângă, înpungându-I inima şi atunci a
mai curs restul de sânge care mai rămăsese depozitat acolo. Moartea clinică nu
mai poate să se producă în astfel de cazuri, la trupuri din care s-a scurs
sângele. Moartea Mântuitorului a fost reală. Tocmai de aceea şi Învierea Lui a
fost reală. Teoria aceasta cu moartea aparentă a mai fost vehiculată şi în
vechime, ea constituind chiar miezul unei erezii. Sfântul Apostol Pavel spune
că, ,,dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa noastră, zadarnică şi
speranţa voastră!”
Aşadar, dragii mei, Mântuitorul a
murit cu adevărat şi a înviat cu adevărat, dovedind că este Împăratul cerului
şi al pământului, creatorul şi conducătorul lumii, mai presus de Viaţă şi de
Moarte, mai presus de legile firii. A dovedit cu prisosinţă că este Dumnezeu
adevărat. Această credinţă s-o păstraţi cu tărie în sufletul
dumneavoastră, fără să vă îndoiţi vreodată. Chiar de ar zice şi papa de
la Roma că a fost moarte aparentă să nu-l credeţi. Asemenea afirmaţii şi
asemenea glume de prost gust nu pot veni decât de la duşmanii lui Hristos şi de
la duşmanii mântuirii noastre. Niciodată să nu fiţi printre aceia!
*
Postul. Din lucrările Sf. Grigore Palama
selectăm un scurt fragment, care se referă la post: ,,Rugăciunea și știința curăță și înfrumusețează mintea, blândețea partea
irascibilă, înfrânarea partea poftitoare. Postul și cumpătarea înmoaie
răzvrătirile trupului, veștejesc furia mâniei și a poftei, aduc cugetării
un văzduh limpede și, ca să spunem așa, lipsit de nori, curățind-o de aburii
pricinuiți de mulțimea mâncărurilor și de ceața izvorâtă din acestea. Prin post
și cumpătare omul cel din afară se strică. Și pe cât se strică acesta, pe atâta
omul cel dinlăuntru se înnoiește. Când stomacul este subțiat prin post și
cumpătare, în mod necesar se subțiază și mintea. Să fugim de lăcomia pântecelui,
să îmbrățișam cumpătarea, să strângem în brațe aceste zile de post, ca unele
care fac ca trupul să fie ascultător sufletului și fac mai ușoară mintea care
se înalță către Dumnezeu”.
*
Taina Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele românești(II).
II.Perspectiva eshatologică. Strădania
omului de a-și mântui sufletul, de a se face plăcut lui Dumnezeu, se face cel
mai adesea în perspectivă eshatologică. Sfârșitul vieții, moartea și judecata
de după moarte îl înfricoșează pe om și-l face să privească mult mai
responsabil realitatea. Moartea face parte din viață, fiind legată strâns de
aceasta: ,,După viață este și moarte”(II,
802). Omul știe că ,,Sufletul e călător”(II, 440), ,,Și e viața o
nălucă,/Călător gata de ducă”(II, 803), că-n
orice moment ,,umblă cu moartea în sân”(II, 629). Se
știe doar, că ,,O dată moare omul”(II,
636) și că ,,O moarte are omul”(II,
625). Pentru aceea poate să zică:
,,Treci zi, treci noapte, apropie-te moarte”(II, 620).
Momentul marii treceri spre
eternitate nu-i este indiferent creștinului. ,,De ar ști omul când are să moară, și-ar săpa groapa singur”(II, 637), deși
el știe bine că ,,De moarte și de nuntă
nimeni, niciodată, nu poate fi gata”(II, 619); ,,Ploaia și moartea niciodată nu
le chemi”(II, 638). Pentru acel moment, el trebuie să fie ,,iertat de Dumnezeu”(VI, 687), pentru a ,,merge la Dumnezeu”(VI,
688). Nimeni nu știe când va fi acel
moment: ,,La pocăință să nu dai vreme
peste vreme, că nu știi când și cum va
da peste tine ceasul cel din urmă”(VIII, 263); ,,Moartea e mai aproape decât
cămașa”(II, 625) ,,Moartea nu vine când o chemi,/Ci te ia când nu te temi”(II,
623). Unul moare, fiindcă ,,i
s-au isprăvit zilele”(II, 642), în timp ce altul ,,moare cu zile”(II, 642). Unul
,,se bate cu moartea”(II, 629), sau ,,se dă de ceasul morții”(II, 631) în vremea agoniei, altul reușește câteodată să-și
mai prelungească zilele ,,Ca din gura
morții”(II, 628), după ce ,,dă mâna cu moartea”(II, 628) sau ,,Îi
cu sufletul pe sobă”(II, 440). Toți suntem datori cu o moarte, toți ajungem la
acel ceas, însă nu trebuie să ne fie indiferent cum ajungem acolo. Atâta vreme cât ,,avem sufletul în oase”(II, 40), cât ne ,,ținem sufletul în buze”(II, 440).
Moartea are mai multe denumiri
în proverbe: ,,A bea paharul morții”(II,
630), ,,A i se bate sufletul în tindă”(II, 440), ,, A-i suna clopotul”(VI, 517),
,,Ca mâine o să-mi mănânce coliva”(VI, 525), ,,Candela e pe sfârșite”(III, 66),
,,Când untdelemnul se isprăvește, candela se istovește”(III, 66), ,,De-aici
înainte ciobu și lumânarea”(VI, 512), ,,I-a suflat în lumânare”(III, 214),
,,L-a iertat Dumnezeu”(VI, 687), ,,L-a strâns Dumnezeu”(VI, 687), ,,Leacul e
limba de clopot”(VI, 514), ,,Lumânarea e pe sfârșite”(III, 212), ,,Se sfârșește
undelemnul din candelă”(III, 66), ,,Se vindecă cu zeamă de clopot”(VI, 514),
,,umbla cu coliva în piept”(VI, 524).
Nu ne este indiferent cum ne găsește momentul morții. În
mentalitatea populară este foarte importantă lumânarea. Cel care ,,n-are parte de lumânare”(II, 642) este
un om blestemat de Dumnezeu, el ,,moare ca un câine”(II, 642),iar moartea
lui este ,,moarte întunecată”(II, 627). Aceasta
era convingerea că lumânarea luminează drumul celui plecat prin tenebroasele
drumuri pe care le are de străbătut în lumea de dincolo. Existau și din cei
care erau conștienți că ,,Lumânarea se
aprinde pentru cei ce văd, nu pentru orbi”(III, 214). Pentru cei aflați în
viață mai există posibilități de salvare: căința și pocăința, adică Sfânta
Spovedanie: ,,Căința și pocăința la ceasul
morții în zadar se socotesc, că de nevoie se-nțeleg, iar nu de voie bună;
de-aceea tu din vreme să le urmezi, ca sufletul să nu ți-l pierzi”(VIII, 263). Îndemnul
se repetă insistent, tocmai fiindcă mesajul este de maximă importanță: ,,Îngrijește-te mai din vreme, ca după căință
să ai vreme de pocăință”(VIII, 264), ,,Decât mătănii cu capul până la pământ și
cu suflet spurcat, mai bine cu suflet curat, când intri în mormânt”(VIII, 282).
Pentru cei decedați mai pot
face câte ceva cei rămași în viață: ,,Cu
plânsul nu se înviază morții”(II, 674). Rugăciunile și pomenile pentru
sufletele celor morți sunt esențiale în acest sens. Mortul ,,așteptă colacul”(VI, 518). Cei vii dau celui mort ,,colac și lumânare”(VI, 619), fie că e ,,De sufletul bunicii”(II, 443), ,,De sufletul morților”(II, 443), ,,De
sufletul tatei”(II, 442), fiindcă ,,Din pomană s-a făcut raiul”(VII, 81). Ce-i
drept, niciodată cei vii nu fac suficient pentru sufletele celor decedați: ,,Mortul multe zice, viul face ce știe”(II,
613), știind că ,,Mortul nu se mai
întoarce înapoi de la groapă”(II, 613), ,,Nu fac vii ce zic morții”(II, 613); ,,Nu mai mănâncă colivă”(VI, 525), doar
,,Când vor învia morții”(II, 616), adică niciodată, așa că se puteau consola cu
proverbul: ,,Morții cu morții, viii cu
viii”(II, 614). Sunt cazuri când în acest sector se poate vedea cel mai
bine cum mulți semeni sunt nerecunoscători față de binefăcătorii lor decedați:
,,Pe cine nu lași să moară nu te lasă să
trăiești”(II, 638), viața de apoi fiind de fapt o realitate. Romanii
spuneau că ,,De mortuis nisi bene”. Același
lucru spun și românii: ,,De morți nu
trebuie să vorbești decât de bine”(II, 615), deși aceasta folosește doar în
ceea ce privește imaginea pământească a celui dispărut, memoria lui, ci nu-l
ajută cu nimic în viața de dincolo.
Unii au veac îndelungat, sunt ,,uitați de moarte”(II, 630), dar cât
de bătrâni ar ajunge, tot nu se îndură să moară ,,Cât de rău să trăiască omul, tot nu se îndură să moară”(II, 636), Fie
tânăr, fie bătrân, în fața morții toți sunt egali, vârsta nefiind o condiție
privind momentul morții: ,,Moartea e mai
aproape decât cămașa”(II, 625), ,,Viața omului ca oul în mâna copilului”(II,
803). O condiție care să întârzie
moartea nu e nici averea, nici condiția socială: ,,Moartea nu vrea să știe, de averi, de bogăție”(II, 624); ,,Mor întocmai
ca tot omul/Și bogatul ca și robul”(II, 638). Nu înseamnă că sărăcia sau
starea socială modestă ne întârzie momentul morții: ,,Nici n-am la ce muri, nici la ce trăi”(II, 639). Toate acestea sunt
o deșertăciune, o zădărnicie: ,,În deșert
sunt toate, dacă este moarte”(II, 625). Toate rămân neputincioase în fața
morții: ,,Până la moarte sunt toate”(II,
625), fiindcă moartea-i ,, fără
leac”(II, 625) și numai ei ,,leac
între muritori nu s-au aflat”(II, 625).Ea nu depinde de oameni, nu poate fi
programată, ,,nu vine când o chemi”(II,
623). Toate zbaterile, eforturile, bucuriile și necazurile, toate urile și
dușmăniile sunt doar ,,Până la
moarte”(II, 630). În fața ei se împacă toate, conform proverbelor: ,,Moartea împacă”(II, 625), ,,Moartea
potolește pe toată lumea”(II, 624), ,,Viața urăște, iar moartea împacă”(II,
803).
Sunt oameni care au presimțiri
că li se apropie moartea, fie datorită unor boli care-i cuprinde, fie vârstei,
fie, pur și simplu, că presimt ei că ,,au
intrat în anul morții”(II, 631), sau
că sunt ,,gura morții”(II, 629). Pentru
cei mai mulți însă, moartea este inopinată, ea vine ,,Când ți-e viața mai dragă”(II, 803). Este mare lucru, este o
favoare pe care o face Dumnezeu cuiva să mai poată spune celor rămași ,,Cu limbă de moarte”(II, 630). Vorbele acelea,
fie că sunt dorințe, fie îndrumări și dispoziții, fie iertăciuni sau rămas bun
sunt de mare importanță pentru cei în cauză. Clipele acelea pot fi chiar
hotărâtoare pentru viața lui de aici și pentru cea de dincolo. Dacă mai apucă
să se spovedească și să se împărtășească, el este asemenea tâlharului de pe
cruce, care intră în rai în ultimul moment. După moarte, orice căință este
zadarnică.
În fața morții, omul intuiește
toată filozofia vieții. Abia atunci cei mai mulți înțeleg că ,,lumea și viața sunt brăcinari de ață”(IV,
216), că ,,Lumea asta nu-i a
mea,/Cealaltă nici așa”(IV, 213), că ,,Lumea
e înșelătoare, moartea hoață, răpitoare”(II, 624). Un proverb precum
acesta: ,,Numai moartea e în dar”(II,
625) ne duce la unul din cele mai profunde adevăruri privind antropologia
creștină(Va urma).
*
Apostolul şi lupii. Părintele Stelică Zoican de la
Balta mi-a relatat o întâmplare memorabilă din viaţa sa de preot de ţară.
Ascultându-o, am înţeles mai bine cât de folositoare este ucenicia unui preot
la o parohie de ţară în primii ani ai activităţii sale, indiferent al cui este
şi pe cine are rudă la Ierusalim. Numai la sat înţelegi mai bine
frumuseţile sufletului românesc nealterat de influenţele nefaste ale civilizaţiei
moderne, numai acolo, confruntându-te cu greutăţile şi necazurile, cu lipsurile
şi cu problemele specifice treci prin cuptorul de foc al încercării şi al
călirii. Numai acolo îţi înţelegi mai bine ca oriunde misiunea de preot şi-ţi
poţi da seama dacă ai chemare pentru ea sau trebuie să-ţi cauţi rosturile în viaţă
în alte părţi.
Era la Bobotează. Părintele Stelică era preot
la Balta. Părintele Izverceanu de la Cernavârf a primit veste că are
fiul, profesor în Bucureşti, bolnav. I-a trimis vorbă părintelui Stelică să-l
suplinească o săptămână sau două, până se întoarce. De acord, nici nu se putea
altfel! Abia a trecut Sfântul Ion şi iată că a venit veste că la Buseşti, -sat
al Parohiei Cernavârf-, este o înmormântare. Părintele Stelică a plecat de dimineaţa,
cu sania. Crăpau lemnele de ger, iar zăpada era destul de mare. Şi-a luat
cojocul cel mare, şi-a înfăşurat picioarele cu pături groase şi a pornit. A
trecut pe la Turtaba, şi-a luat cântăreţul şi a ajuns la Buseşti pe la prânz,
fiind cale lungă. Înmormântare mare! La pomană au fost peste 600 de persoane,
după cum i-a numărat părintele. Tăiaseră un junc de
Nu s-a terminat bine pomana, că a venit la
preot cineva din alt sat şi i-a spus: ,,-Părinţele, cineva de la Cornet e pe
moarte şi trebuie împărtăşit!” ,,-Păi, mergem acolo, să-l împărtăşim. Poate
ajunge sania?” ,,-Nu, că e drumul rău şi se răstoarnă. De fapt, nu e decât pârtie
de picior!” Au plecat pe jos, cale de aproape cinci kilometri. A împărtăşit
persoana în cauză şi părintele a plecat singur înapoi, la Buseşti, să-şi ia
sania şi cântăreţul. La întoarcere abia îl aşteptau, fiindcă în altă parte a
satului cineva era pe moarte şi trebuia împărtăşit. Aproape se întunecase. S-a
dus până acolo. Când a întors la casa paracliserului, unde avea sania, acesta i-a
spus: ,,-Părinte, acum vreau să mă împărtăşesc şi eu!” ,,-Păi, bine, măi, nea
Ilie, nu putuşi să-mi spui acolo, unde grijii bătrâna aceea, că fuseşi cu
mine! Făceam o singură slujbă şi te grijeam şi pe dumneata!” i-a zis părintele
dojenitor. ,,-Nu, părinte, pe mine mă împărtăşeşti de bucuria de a te avea
oaspete pe dumneata şi pe cântăreţ!” ,,-E târziu, nea Ilie, e târziu, se
întunecă şi e iarnă. Îţi mulţumesc frumos, dar lasă, că stau altădată la
dumneata!” ,,- Nu, părinte, nu, că eu am o datorie la tatăl dumneata. De câte
ori am trecut prin Coada Cornetului şi el m-a văzut, nu m-a lăsat până nu m-a
băgat în casă şi mi-a pus masa!” Au stat la masă, au servit ceva de mâncare, au
băut o ceaşcă două de ţuică fiartă şi au plecat.
Până la Balta era cale lungă, poate mai
bine de zece kilometri. A trebuit să treacă mai întâi prin Turtaba,
să lase cântăreţul, o deviere de alţi trei sau patru kilometri. Se făcuse ora
22-23 noaptea. Se lăsase ger cumplit. Când a trecut printr-un clet de pădure,
părintele Stelică a auzit lupii urlând. Ii auzise de multe ori, dar ca atunci,
aşa de înfricoşător, niciodată. I s-a ridicat căciula pe cap. Calul a început
să dea semne de teamă. Părintele s-a gândit repede ce trebuie să facă. Avea de
urcat un deal, Babele, şi calul nu putea să fugă. Dacă ar fi rămas în sanie, se
putea întâmpla ca să nu-l mai asculte calul, s-o ia zăuş prin pădure, să
răstoarne sania şi atunci lupii puteau cu uşurinţă să-l mănânce şi pe el şi
calul. Părintele a oprit cu greu sania. A coborât, ţinând strâns hăţurile
calului. Şi-a făcut o rugăciune şi s-a închinat de mai multe ori. A luat
într-o mână toporul de care nu se lipsea niciodată când pleca la drum şi
cu cealaltă a luat calul de sub barbă. Au apărut şi lupii. Erau şapte. Trei pe
o parte a drumului şi patru pe alta. Calul se zbătea înfricoşat. Cu greu îl
putea struni. Nu avea lumină, ci doar luna făcea ca umbrele copacilor să pară
mai înspăimântătoare. Lupii mergeau paralel cu sania, la câţiva metri distanţă
şi urlau. Parcă o putere nevăzută îi oprea să nu atace. Când au ajuns în vârful
dealului, părintele şi-a făcut vânt şi-ntr-o clipită a fost în sanie. Calul a
pornit într-o fugă nebună, cum nu mai fugise în viaţa lui. Sania venea în urma
lui ca o aşchie, nu-i mai simţea greutatea. Lupii veneau pe urmele saniei
urlând. Pericolul cel mare era acum răsturnarea saniei. Drumul avea multe
şanţuri, denivelări, pietre care ieşeau ameninţătoare prin zăpadă. A ajutat
însă Dumnezeu şi sania nu s-a răsturnat.
Când au ajuns acasă, trecuse de miezul
nopţii. În ciuda gerului năpraznic, atât calul, cât şi Părintele
Stelică erau scăldaţi de sudoare. Era sudoarea morţii, care le dăduse
târcoale.
Astfel se încheia ziua de lucru a unui preot
de ţară!
*
Publicații. În
această perioadă, preotul Dvs. a reușit
să publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 558,
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2 mart. 2026, ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 12 mart. 2026, ediție și on-line (https://www.observatorul.com); Taina
Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele românești, în ,,Națiunea”, 5
mart. 2026, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate).
*
Ajutoare și donații.
În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afară parohiei,
astfel: Doamna Ivanovici Florica(Bucureșști) și Doamna Enache Maria (București):
câte 250 lei; Domnul Ing. Bălu
Constantin(Tr. Severin), fiu al satului Bârda și Doamna Sârbu Felicia(Turda):
câte 200 lei; Doamna Prof. Kemenschi Florica(Tr. Severin): 150 lei; Doamna Prof. Șerban Avelana (Tr. Severin),
Domnul Zgarcea Cornel(Tr. Severin), Domnul Cioabă Constantin(Malovăț):
câte 100 lei; Doamna Rolea Violeta(București), fiică a satului Bârda: 50
lei.
Tuturor le mulțumim cordial. Dumnezeu
să le ajute!
*
În cursul lunii Februarie am
donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 1 Febr.(Bârda): 70 pâini; 2 Febr.(Bârda): 128
pâini; 8 Febr.(Malovăț): 124 pâini; 15 Febr.(Bârda): 122 pâini; 22
Febr.(Malovăț): 160 pâini. Așadar, în luna februarie s-au donat: 604
pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,30
lei, astfel: 1 Febr.(Bârda): 30 pâini; 2 Febr.(Bârda):
572 pâini; 8 Febr.(Malovăț): 276 pâini; 15 Febr.(Bârda): 578
pâini; 22 Febr.(Malovăț): 240 pâini. Așadar, în luna februarie s-au
donat 1.696 pâini.
*
În
luna februarie am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 12.000 lei protoieriei
pentru lumânări: 4.682 lei tipografiei
pentru cărți; 3.850 lei protoieriei pentru subvenții pe 2026; 3.290 lei pentru cele 2.300 pâini donate
și vândute în februarie; 1.849 lei mașina de spălat pentru Azilul
Șimian; 500 lei poștei pentru timbre; 392 lei impozit; 250 lei
poștei pentru colete; 78 lei internetul; 50 lei curentul
electric și altele mai mici.
*
Zâmbete.☺,,- Domnule doctor, nu mai văd la distanță!” ,,–
Vezi luna?” ,,– Da.” ,,– Vezi soarele?” ,,– Da.” ,,– Păi și cât de departe vrei
să vezi?” ☺ La spovedanie: ,,-Părinte, am înșelat, am mințit, am furat!”
,,– Din ce partid faci parte, fiule?” ☺ Somnul adânc ajută la
prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la volan! ☺Pe
vremea mea copiai ca să iei un 5, nu ca să ajungi doctor! ☺
Când profesorii nu lasă repetenți, suferă toată țara.
*
Excursii-pelerinaj.
În ziua de marți, 31 martie, parohia noastră organizează o excursie- pelerinaj de o zi, pe următorul
traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Florești-Apa Neagră-Mănăstirea Tismana-Tg.
Jiu-Mănăstirea Lainici- Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Sf.
Arsenie Boca – Caransebeș – Mănăstirea Teiuș – Mănăstirea Piatra
Scrisă-Orșova-Mănăstirea Vodița-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Costul e de 80 lei/pers.
Atenție.
Din
motive obiective, am fost nevoiți să schimbăm data. Rămâne valabilă aceasta de 31
martie.
*
Simpozioane. Universitatea
,,Al. I. Cuza” din Iași l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la simpozionul
internațional ,,Explorări în tradiția biblică românească și europeană”, ediția
a XV-a, ce se va desfășura la Iași în zilele de 9-11 iulie a. c. Grea problemă!
*
Înmormântări. În ziua de 25
febr. am oficiat slujba înmormântării pentru
Trocan Ion(75 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!
*
Mulțumire. Pe 5 februarie s-a
împlinit un an de când malovicenii și-au impus punctul de vedere, au respins
delegația episcopiei, care venise să instaleze un nou preot și au cerut să se
prelungească mandatul subsemnatului, ceea ce s-a și împlinit.
Vă mulțumesc frumos, dragii mei
enoriași din Malovăț și Bârda! Dacă ar fi s-o iau de la început de zece ori,
tot preot m-aș face și tot la Dumneavoastră aș veni!
Dumnezeu să vă răsplătească!
*
Program. În luna aprilie
avem următorul program de slujbe: 4 Apr.(Malovăț-Bârda); 5 Apr.(pomeniri la ora 8
în biserica din Bârda; slujbă la Malovăț); 6 Apr.(denie la Bârda); 7
Apr.(denie
la Malovăț); 8 Apr.(spovediri și împărtășiri în Bârda, la
biserică și în sat; denie la Bârda); 9 Apr.(pomeniri la ora 8
la din Bârda; slujbă la Malovăț; denie la Malovăț); 10 Apr.(spovediri și
împărtășiri de adulți în Malovăț; denie cu Prohod la ora 18 în Bârda; denie cu
Prohod la ora 21 în Malovăț); 11 Apr.(spovedit și împărtășit copiii la Malovăț
dimineața; pomeniri la Malovăț, la ora 19; slujba Învierii la Malovăț, la ora
23);
12 Apr.(slujba Învierii, la ora 3 în Bârda); 13 Apr.(Bârda, slujbă cu slobozirea Paresimilor la
vii); 14 Apr. (slujbă la Malovăț cu slobozirea Paresimilor la vii); 17
Apr.(slujbă
la catedrala episcopală din Tr. Severin); 18 Apr.(Bârda-Malovăț, cu
pomenirea Paresimilor la morți); 19 Apr.(Malovăț); 23 Apr.(slujbă la Bârda;
pomeniri la Malovăț, la ora 12); 25 Apr.(Malovăț-Bârda); 26 Apr.(Bârda). În restul
timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul 0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail
stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și
bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu