sâmbătă, 14 martie 2026

Jurnal cenaclier

„După îndelungată așteptare,

dorinţele și visurile-mi obosite
s-au metamorfozat înlăuntru-mi
în stalactite și stalagmite,
astfel de acum mi le veţi găsi,
multă vreme înainte,”
(pr.Gheorghe Pop, „De din lăuntru-mi”)

Sâmbătă – 14.03.2026, orele 11, Sala de cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Din nou, o zi superbă de primăvară, deși ea ar fi trebuit să stea încă cuminte, să nu ne amăgească. Știm noi… ce știm, ce simplu va fi să se întoarcă iarna într-un episod –pilot, să sufle înghețul peste pomii îmbobociți. Dar, ce putem să facem noi? Putem doar să luăm faptele cum vin. Ca urmare iată-ne din nou în Sala de Cenaclu „Ion Burnar”. Cum, ea face parte din Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, „musai” să amintesc că în zece martie s-a născut, acum o sută șaptezeci de ani, cărturarul Petre Dulfu(n.10.031856,Tohat-31.10.1953, București) în localitatea Tohat, acum aparținând de Oraș-Ulmeni. Petre Dulfu a fost autor de basme, poet, traducător, doctor în filozofie și profesor la Școala normală de fete „Elena Doamnă” și la Școala normală de învățători, București. A fost membru al Societății Scriitorilor Români din 1911, făcând parte din cercurile literare cunoscute ale acelor timpuri. Aici, prin intermediul lui Ioan Slavici i-a cunoscut pe: Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță, Alexandru Odobescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Petre Dulfu s-a înrudit cu Petru Bran, născut într-o familie de preoți, tot în Tohat. Petru Bran, personalitate marcantă a vremii, printre alte mari realizări, a introdus, în Satu Mare, învățământul în limba română. Veșnică lor pomenire! Dar să ne întoarcem în anul 2026. Așadar în această sâmbătă a citit, din creație proprie, poetul preot Gheorghe Pop. Au venit aproape toți colegii, mai puțin cei plecați în concediu ori în acțiuni primăvăratice, cum ar fi toaletarea Viței de Vie. Îi motivăm și îi așteptăm în „21 Martie”, ora 11, Sala de Conferințe a bibliotecii, la o dublă lansare de carte: Rodica Brad Păuna și Nicolae Scheianu. Dacă am scris Martie cu „M”, este pentru că, această zi, „21 Martie” este Ziua Internațională a Poeziei. Așadar, luna martie a devenit luna scriitorilor și luna poeziei. Poezie a citit și poetul pr. Gheorghe Pop. Amintesc câteva: „Mama”, dedicată desigur mamei, „La coasă”, „Poartă Maramureșeană”, dedicate tatălui, un fost meșter popular cunoscut în zonă, „A fi sau a nu fi”, „Poezia–mereu înainte”, Întrebare”, „Omniprezența TA”, „De ce mai sunt, de ce trăiesc”, „Rugăciune întru și cu fiecare respirație”, „Izvorul tainic dintru care am purces”, „Ecoul iubirii”. După ce s-a stins ecoul aplauzelor, prima care a luat cuvântul a fost poeta Claudia Tomescu, care l-a felicitat, simțind nevoia să ne cetească dintr-un volum semnat de părinte. A urmat poeta Șarlota Lotica Vaida, mereu prezentă, atentă și punctând la obiect. A venit rândul jurnalistei și prozatoarei Olimpia Mureșan, membră U.Z.P. R. dar și poetă. Respectând noua-veche regulă, doamnele primele, am dat cuvântul poetelor: Rodica Brad Păuna și Janeta Joca Coroiu. Ne-a bucurat prezența Gabrielei Medan, care a felicitat lectorul nostru de astăzi. Fetele au fost de acord, poezia ascultată este o poezie profundă, meditativă, filozofică cu tentă religioasă. Activitatea culturală, literară și civică a poetului pr. Gheorghe Pop se întinde pe decenii. Profesorul Pamfil Bilțiu și soția sa, Maria sunt printre cei care au avut prilejul să îl cunoască încă de la începuturi și de la prima sa carte. Nu este de mirare că profesorul Bilțiu ar fi putut să ne vorbească mult și multe despre omul dintre oameni, protopopul, poetul, monograful și omul cetății și al Maramureșului. I-am mulțumit profesorului și prietenului Pamfil și am cuvântul domnilor poeți și prozatori: Gelu Dragoș a fost primul, desigur ne-a adus desene ale copiilor: Valentina Otilia Babici, Irina Cismar, Eduard Nadiu, Karina Cristian. Mulțumim, copii! A venit rândul vicepreședintelui cenaclului, poetul Nicolae Scheianu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, bun cunoscător a tot ceea ce mișcă cultural și literar în Maramureș și nu numai. Au urmat la cuvânt și critică poeții: Vasile Tivadar, Liviu Coroiu, Vasile Dan Marchiș, Ștefan Herțeg, Vasile Lupșe. A încheiat întâlnirea, aducând un omagiu omului și duhovnicului sufletesc al atâtor credincioși, fostul deputat, dr. ing. Nicolae Bud. Ne-a bucurat prezența, printre noi, romancierului Gabi Lachner. Îl așteptăm cu o lectură. Au fost alături și printre noi: epigramistul Ioan Șiman, Remus Rogojan, Ana Dorita Dobrican, Gyongyi Conicica, Florin Centea, Natalia Pop, Ileana Pop, Dumitru Velescu, Thira Florin Nicolae și părintele Tomel Gheorghe Pop. Mulțumim poetului pr. Gheorghe Pop, care în data de 15.03.2026, adică mâine, va împlini o vârstă frumoasă. Acum doi ani părintele Gheorghe a încheiat optzecismul, prilej de sărbătoare și urări de bine din partea noastră. Îi dorim să fie sănătos, cu poftă de viață și drag de poezie. În încheierea încheierii de astăzi –- întâlnire desfășurată după câteva evenimente notabile: „1 Martie - Ziua Mărțișorului”, „3 Martie - Ziua Mondială a Scriitorilor”, „8 Martie - Ziua Internațională a Femeii” și în avans, cu o săptămână, de: „21 Martie- Ziua Internațională a Poeziei” – i-am cântat lectorului nostru: „La mulți ani!” Să nu uităm, în 31 martie se împlinesc 93 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu. Și uite cum, toate aceste evenimente minunate transformă luna martie, într-o lună a poeziei, a evenimentelor plăcute sufletului, a glăsuirilor pline de har. Să nu uit să mulțumesc doamnelor Natalia și Maria pentru minunatele sarmale de post cu păsat și ciuperci, cozonaci cu mac și nucă; părintelui Tomel pentru vinul alb, roșu și țuica de prune. Printre bunătăți am zărit și chipul doamnei preotese Dorina Pop, căreia îi mulțumim că a condus din umbră acțiunea „Bucate”, îi înțelegem lipsa, doar, mâine are masa aniversară în familie. La mulți ani, Părinte Gheorghe Pop!
Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș
PS Am primit volumul: „O altă chemare”, Vasile Dan Marchis, Editura „Napoca Star”. Felicitări!
Foto: Gelu Dragoș, Conicica Gyongyi, Gabriela Medan







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu