Ce se va întâmpla cu Remin SA Baia Mare...

 

Remin SA Baia Mare a ajuns pe masa de operație a vicepremierului Oana Gheorghiu...

Oana Gheorghiu, vicepremier desemnat cu închiderea companiilor românești nerentabile, a ajuns cu cuțitul și la Remin SA Baia Mare. Mulți dintre maramureșenii care au lucrat în minerit nici nu știu că Remin ar mai funcționa. Pe bună dreptate.

Așadar doamna vicepremier se repede cu ghilotina asupra unui cadavru. Și dacă ar repurta o victorie, dacă lași fără suflare un mort de vreo 20 de ani, n-ai cum să-ți treci izbânda în portofoliul.

Să o lăsăm pe adjuncta premierului să ne explice cum arată Remin SA astăzi. Repet, mulți credeam că a fost îngropat demult după ce și-a dat obștescul sfârșit asistat tot de către politicienii interesați.

„Activitatea minieră este oprită din 2007, adică de aproape 20 de ani. Compania nu produce absolut nimic. Compania supraviețuiește din închirierea de active și din contracte de conservare plătite din bani publici.

Datorii totale acumulate: 597 milioane lei. Activ net: negativ cu peste 370 milioane lei. Cash în conturi: 129 milioane lei. Profit raportat: 7,45 milioane lei.

Dar „profitul” nu vine din minerit, așa cum ar fi normal, ci din vânzarea de active și din contracte de conservare plătite tot din bani publici. Compania nu produce valoare, ci doar consumă și conservă ceea ce a mai rămas.

Cine ține REMIN în viață, pe aparate? Statul român: Ministerul Economiei, ca acționar unic, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de creditor majoritar (peste 80%). Statul este și proprietar, și creditor. Statul negociază cu sine însuși. Statul cere în instanță prelungirea insolvenței. Din nou și din nou, vreme de 17 ani.

Care este soluția? De azi, tratăm REMIN ca pe ceea ce este în realitate: un vehicul de gestiune a pasivelor de mediu; dar și o fereastră limitată de oportunitate pentru active strategice.

Nu mai confundăm obligațiile de mediu (care vor fi finanțate public, inevitabil) cu activele care pot avea valoare economică reală. Vorbim aici de iazuri de decantare cu potențial de metale rare și licențe de exploatare pentru poli-metale. Acestea NU pot fi lăsate să se piardă într-o procedură de insolvență fără sfârșit.

În concret, împreună cu Ministerul Economiei și cu sprijinul ministrului Irineu Darău, am decis ca până la 15 mai să avem un calendar clar pentru: realizarea unei evaluări independente a iazurilor de decantare și a licențelor de exploatare; separarea explicită a activelor cu potențial economic de restul masei aflate în insolvență; definirea unui nou set de indicatori pentru REMIN, în acord cu rolul său real: gestionarea pasivelor de mediu, cu protejarea activelor strategice.

În paralel, până la 31 mai 2026, evaluarea independentă trebuie contractată, cu sprijinul AAAS, iar decizia privind separarea activelor va fi formalizată la nivel guvernamental. Dacă nu facem asta acum, activele REMIN cu potențial strategic vor fi lichidate sub valoarea reală, statul va rămâne, din nou, creditor pasiv, iar România va pierde o oportunitate economică reală.

Exact cum a mai făcut-o și în trecut pentru că mereu a amânat. Astăzi nu mai amânăm. Astăzi decidem. Până aici. Ajunge”, a scris vicepremierul pe Facebook.

La această declarație războinică, Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș a ținut să facă unele precizări:

„Am văzut declarațiile doamnei vicepremier Oana Gheorghiu despre REMIN și cred că ar fi util să privim lucrurile cu puțin mai multă rigoare. Se spune că REMIN „nu are activitate”, în realitate, compania gestionează zeci de perimetre miniere și peste 50 de iazuri și galerii, cu obligații de mediu acumulate în 20–30 de ani. Poate nu este activitatea care se vede ușor, dar este una care nu poate fi ignorată.

Se spune că „nu există plan de reorganizare”. Există, însă vorbim de datorii de sute de milioane de lei și de proceduri care, în mod firesc, durează ani. Unele lucruri nu pot fi simplificate fără a le denatura.

Se sugerează că soluțiile sunt rapide. Reluarea mineritului presupune: 3–5 ani pentru avize, investiții de zeci sau sute de milioane de euro.

Din păcate, realitatea nu funcționează în ritmul declarațiilor. Iar contextul nu trebuie uitat. Mineritul maramureșean nu a dispărut peste noapte. Deciziile au fost luate în etape, în mai multe guverne: 1997–2000 – Victor Ciorbea / Radu Vasile / Mugur Isărescu (CDR); 2004–2008 – Călin Popescu-Tăriceanu (PNL); 2009–2012 – Emil Boc (PNL).

Vorbim, așadar, de peste 15 ani de decizii, nu de o situație apărută recent. Statul este și proprietar și creditor majoritar, iar asta implică responsabilitate continuă și soluții construite corect, nu simplificate.

Finalul este simplu: dacă vrem cu adevărat să rezolvăm ceva, trebuie să renunțăm la ideea că probleme construite în zeci de ani se rezolvă în câteva declarații. Realitatea nu se schimbă din vorbe. Se schimbă cu decizii asumate, în timp!

C.L.