Ieri s-au făcut 5 ani de când Victor Tecar a plecat
dincolo de dealul cu dor… și aproape 10 ani de când am înregistrat și-acest
fragment audio, în grădina casei din Dealu Corbului...
Dor de Dealu Corbului, dor de Victor și de găbănașul
lui proptit în coasta râului. În 2016, la domnul Victor Tecar, am dormit
într-un găbănaș, în Dealul Corbului. Am stat două seri de-a rândul să aflu și
să înregistrez amintiri despre “Staurul Florilor”. Era vară și mult prea cald,
încât abia spre seară se descleiau cuvintele în cerdacul dinspre râu. Ziua eram
la pescuit și abia mai târziu, tocmai după ce sfârâiau clenii și mrenele în
tigaie, își făcea vreme să ne povestească. Punea pe masă o horincă de prune
galbene, până se frigeau peștii. Și-apoi cumva se decupa din toată lumea asta
doar un petic, cât să cuprinzi cu ochii - nu mai departe. Atunci, din centrul
mesei la care stăteam, porneau linii lungi pe care se înșirau morari, pescari
cu ostia, vânători, oameni fără căpătâi, prigoniți, tâlhari, furnici roșii și
negre… O clipă dacă puteai să te desprinzi din mrejele astea, reveneam la
întrebările din linia de ”chestionar” despre “Staurul Florilor”. Dar acum mi-e
dor de omul care povestea liber, dincolo de întrebările noastre din interviu…
Despre lupta dintre furnicile roșii și furnicile negre…
Emanuel
LUCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu